Sari direct la conținut

Peste jumătate dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19 (sondaj)

HotNews.ro
Peste jumătate dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19 (sondaj)

Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, la care au răspuns 13.356 de cadre didactice. Același sondaj arată că peste 43% ar dori revenirea la cursurile față în față.

Sondajul a fost realizat în perioada 16 – 21 decembrie, pentru a afla percepţia cadrelor didactice privind redeschiderea școlilor şi vaccinarea împotriva COVID, în contextul în care Agenţia Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/BioNTech, primul vaccin COVID pentru uz în Uniunea Europeană. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinşi şi angajaţii din sistemul de învăţământ.

Pe scurt:

  • peste 13.000 de angajaţi din învăţământ au răspuns la chestionar;
  • 56,3% dintre repondenţi spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19;
  • 43,2% dintre repondenţi afirmă că doresc revenirea la şcoală şi la predarea faţă în faţă înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Cine a răspuns la chestionar:

  • 92,6% dintre cei care au răspuns la chestionar sunt cadre didactice;
  • cei mai mulţi sunt în categoria de vârstă 40 – 49 ani (38,3%);
  • urmează cei din categoria de vârstă 50 – 59 ani (23,3%) şi cei din categoria 30 – 39 de ani (21,8%);
  • 49% dintre repondenţi au spus că sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori, plus Bucureşti;
  • 21,7% predau într-un oraş; 29,3% în comune şi sate.

De asemenea, majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităţilor de învăţământ şi revenirea la predarea faţă în faţă.

Astfel:

  • peste 70% din cei care au răspuns la chestionar, mai precis 73,1%, doresc redeschiderea grădiniţelor;
  • 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare şi I-IV să revină în clase;
  • 70,6% sunt pentru redeschiderea şcolilor pentru elevii claselor V-VIII;
  • 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor şi şcolilor profesionale.

În ceea ce priveşte momentul revenirii la predarea faţă în faţă, 43,2% doresc să revină în şcoli cât mai curând posibil, în timp ce 41,4% consideră că reluarea cursurilor ar trebui să aibă loc după finalizarea campaniei de vaccinare la nivel naţional, mai spune sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro