Primăria Sectorului 1 își face firmă de salubrizare pentru care va cumpăra utilaje de 20 de milioane de euro / Taxă nouă și pentru locuitori
Primăria Sectorului 1 își va face o firmă de salubrizare pentru curățenia stradală, măturatul, spălatul, stropitul străzilor și deszăpezire, a decis marți Consiliul Local al Sectorului 1. De colectarea deșeurilor se va ocupa însă o societate comercială privată, stabilită prin licitație publică.
- Din 2027, și cetățenii din Sectorul 1 vor plăti pentru ridicarea gunoiului menajer, a mai anunțat Primăria. În acest moment ridicarea gunoiului menajer din Sectorul 1 se face gratuit pentru cetățeni și companii, costurile fiind acoperite de administrația locală.
Consiliul Local Sector 1 a aprobat marți studiul de oportunitate care a stabilit această soluție, de delegare mixtă a gestiunii, după 30 iunie 2026, dată la care încetează contractul cu Romprest.
„Primăria va avea control direct acolo unde contează rapiditatea intervenției și verificarea permanentă a modului în care se face curățenia pe străzi, iar pentru colectarea deșeurilor vom alege un operator specializat prin licitație”, a comunicat Primăria Sectorului 1, după aprobarea proiectului de hotărâre.
Potrivit studiului de oportunitate aprobat, costul pentru gestionarea deșeurilor municipale este de 83 milioane lei/an, iar costurile pentru salubrizare se ridică la 99 milioane lei/an.
În total, 181 milioane lei/an, care se traduce raportat la numărul de locuitori ai Sectorului 1, în 834 lei/persoană/an sau 69,5 lei/lună.
Pentru dotarea cu utilaje a companiei Consiliului Local Sector 1, care se va ocupa de salubrizarea stradală, este nevoie de achiziții de utilaje în valoare de 98 milioane lei.
Taxă pentru ridicarea gunoiului menajer din 2027
O altă noutate este că din 2027 cetățenii vor plăti pentru ridicarea gunoiului menajer. Valoarea taxei nu a fost încă stabilită.
„Viitoarea taxă pentru colectarea deșeurilor menajere se află, în acest moment, în etapa de consultare cu asociațiile de proprietari și va fi aplicată, cel mai probabil, începând cu anul 2027. Ea va acoperi exclusiv activitățile legate de deșeurile menajere, colectarea și transportul, transferul, sortarea, compostarea, tratarea și eliminarea prin depozitare. Nivelul acesteia nu va depăși taxele practicate deja de celelalte sectoare ale Capitalei pentru același tip de serviciu”, a anunțat Primăria Sectorului 1, condusă de George Tuță (PNL).
Introducerea taxei pentru gunoiul menajer este o obligație care decurge din legislația națională și europeană în domeniul deșeurilor, spun reprezentanții instituției.
„Atât directiva europeană privind deșeurile, cât și legislația națională prevăd aplicarea principiului „poluatorul plătește”, iar cadrul legal intern obligă autoritățile locale să implementeze instrumentul economic „plătești pentru cât arunci” pentru gestionarea deșeurilor municipale”, se mai arată în comunicatul de presă.
Primăria neagă că va fi 70 de lei / lună
Reprezentanții instituției susțin că nu va fi nicio taxă de 70 de lei/persoană pentru salubrizare.
„Respingem informațiile false potrivit cărora locuitorii Sectorului 1 ar urma să plătească o taxă de 70 lei de persoană, pe lună, pentru salubrizare. Suma nu reprezintă o taxă stabilită pentru cetățeni. Este un indicator de cost estimat per persoană, rezultat din raportarea costului total anual al tuturor operațiunilor la populația deservită. Studiul aprobat astăzi nu stabilește taxe și nu aprobă cuantumuri de plată pentru populație”, a mai transmis Primăria Sectorului 1.
Scandalul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest
Consiliul Local al Sectorului 1 l-a mandatat, în februarie, pe primarul George Tuță să notifice Romprest că, pe 30 iunie 2026, încetează contractul de delegare a serviciului de salubrizare, încheiat, în 2008, pe 25 de ani.
De ce se încheie contractul mai devreme de 25 de ani? Fiindcă în 2009, Consiliul Concurenței declanșează o anchetă privind serviciile de salubrizare din București, iar la Sectorul 1 constată că în contractul cu Romprest nu erau identificate clar investițiile pe care operatorul trebuie să le facă.
Prin Decizia nr. 58/2009, Consiliul Concurenței arată că, în aceste condiții, durata contractului era disproporționat de mare și cere Primăriei Sectorului 1 anularea contractului și reluarea procedurii de licitație. Decizia este contestată în instanță, însă în 2012, Primăria Sectorului 1 încheie un act adițional prin care durata contractului se reduce cu 3 ani, cu posibilitatea unei reduceri de încă 4 ani, în cazul în care Romprest nu construiește o stație de sortare – asumată prin contractul inițial de delegare – în termen de cel mult un an de la obținerea autorizației de construire.
Romprest susține însă că Actul Adițional 6 nu este în vigoare deoarece nu s-ar fi îndeplinit condiția suspensivă prevăzută în acest document, adică „produce efecte juridice doar din momentul în care Consiliul Concurenței renunță expres la dreptul pretins într-un dosar aflat pe rolul instanței”. Declarațiile au fost făcute de reprezentanții Romprest în ședința de Consiliu Local în care s-a decis încheierea contractului.
Romprest a mai susținut că, în condițiile în care Primăria Sectorului 1 va înceta contractul în iunie 2026, va trebui să-i plătească banii pentru anii care au mai rămas până la încheierea celor 25 de ani. Primarul George Tuță însă i-a contrazis în mai multe rânduri, spunând că chiar ei au recunoscut în corespondența cu Primăria că actul adițional este în vigoare.
Totodată, Romprest a reclamat, în mai multe rânduri, că nu își încasa la timp banii pentru servicii prestate în mandatul primarului Daniel Tudorache, care la începutul pandemiei a cerut operatorului să presteze servicii suplimentare de curățenie.
În 2021, însă, administrația condusă de Clotilde Armand a refuzat să facă anumite plăți către Romprest, pentru prestații pe care le considera neconforme. Asta a declanșat atunci o criză, gunoiul fiind lăsat pe stradă câteva săptămâni.
Ulterior, operatorul s-a adresat instanței și a obținut câștig de cauză pentru o parte dintre ele, fiind titluri executorii de circa 200 milioane lei. Administrația actuală trebuie să plătească acum acești bani.