Skip to content
Gazul rusesc transportat prin TurkStream poate ajunge în Ungaria tranzitând Bulgaria, Foto: Dmitry Feoktistov / TASS / Profimedia Images

„Pachete mari de explozibili și detonatoare”. Balkan Stream, vizat de un complot

Rucsacuri cu explozibili au fost găsite duminică, la Kanjiza, în nordul Serbiei, în apropierea traseului gazoductului Balkan Stream, care alimentează cu gaz rusesc Serbia și Ungaria, a anunțat președintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit AFP.

Cele două rucsacuri conțineau „pachete mari de explozibili și detonatoare” și au fost găsite de poliție și armată „la câteva sute de metri de gazoduct”, a precizat Vucic, salutând „munca bună a serviciilor de informații” sârbe.

„L-am informat pe prim-ministrul ungar cu privire la primele elemente ale anchetei efectuate de armată și de poliție privind amenințarea la adresa acestei infrastructuri critice de gaze”, a adăugat el, fără a menționa posibili suspecți sau motive.

El a menționat doar „urme”, despre care nu a putut spune nimic în acest moment, și a precizat că explozivul ar fi avut capacitatea de a „pune în pericol numeroase vieți” și de a provoca pagube semnificative gazoductului.

Balkan Stream, prelungire a Turk Stream care trece pe sub Marea Neagră, este destinat transportului gazului rusesc către Serbia și Ungaria.

Serbia depinde în mare măsură de acesta, întrucât majoritatea gazului său provine din Rusia, la un preț mult inferior celui de pe piața europeană.

Candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Serbia este una dintre puținele țări de pe continent care nu a impus sancțiuni Rusiei după invadarea Ucrainei și este în continuare considerată un aliat al Kremlinului.