Jurnaliștii din Portugalia au depus plângere la Avocatul Poporului împotriva Guvernului. „Obligare formală de a răspunde editorial în fața puterii politice”
Reprezentanții jurnaliștilor consideră că noul model de guvernanță impus agenției oficiale de presă Lusa crește riscul de ingerință din partea Executivului.
Sindicatul Jurnaliștilor (SJ) din Portugalia anunță într-un comunicat că a depus luni o plângere la Avocatul Poporului împotriva Guvernului, considerând că noile statute ale agenției oficiale de presă portugheze Lusa „pun în pericol principiile constituționale ale libertății de informare”, afectând drepturile jurnaliștilor.
În plângere, SJ consideră că modificările introduse prin modelul de guvernanță al companiei, consacrate în noile statute publicate la 28 ianuarie 2026, sporesc riscurile de ingerință externă în agenție, în special de influență politică și control asupra liniei editoriale, ceea ce contravine atât prevederilor constituționale, cât și dreptului european.
„Modificările contravin protecției independenței pe care Constituția Republicii Portugheze o conferă jurnaliștilor, așa cum se întâmplă și în cazul Statutului Jurnalistului, și încalcă de asemenea dreptul european, prin nerespectarea normelor prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1083 al Parlamentului European și al Consiliului privind libertatea mass-mediei, în ceea ce privește protecția independenței editoriale și funcționarea independentă a instituțiilor mass-media de serviciu public”, se arată în comunicatul SJ.
Principala modificare de statul denunțată de sindicat este aceea că Guvernul numește direct conducerea agenției de presă, ceea ce crește influența politică. Totodată, nou-înființatul Consiliu Consultativ este prea politizat și dezechilibrat.
- „Statutele creează, de asemenea, un nou organ de guvernanță, Consiliul Consultativ, căruia îi revine, între altele, sarcina de a se pronunța asupra respectării contractului de furnizare a serviciului de știri și informații de interes public al agenției, de a emite avize prealabile (neobligatorii) privind numirile făcute de Guvern în Consiliul de Administrație și privind numirea Directorului/Directoarei de Informații de către Consiliul de Administrație, precum și de a se pronunța asupra oricărui alt subiect referitor la agenție, la solicitarea Consiliului de Administrație sau din proprie inițiativă”.
- „Consiliul Consultativ este format din 13 membri, dintre care 6 sunt indicați de responsabili politici (3 de către Parlament, 2 de către guvernele regiunilor autonome și 1 de către Asociația Națională a Municipiilor Portugheze), 4 de către asociații patronale și 1 de către televiziunea publică portugheză RTP. Doar 2 sunt indicați de organele reprezentative ale angajaților Lusa (1 de Consiliul Redacțional și 1 de Comisia de Lucrători)”.
De asemenea, potrivit sindicatului, noile posibile colaborări între Lusa și televiziunea publică portugheză RTP ar putea crea avantaje incorecte pe piață.
Sindicatul consideră că noile statute, „prin obligarea formală (…) să răspundă editorial în fața puterii politice”, pun în pericol „drepturile fundamentale ale jurnaliștilor”.
Astfel, Sindicatul Jurnaliștilor cere în plângerea adresată Avocatului Poporului să recomande autorităților competente fie corectarea acestor reguli, fie anularea lor; ori, să solicite Curții Constituționale declararea lor ca fiind neconstituționale.