Skip to content
CNA a decis astăzi, într-o sedință publică, revocarea licenței Realitatea Plus

Cum s-a derulat ședința CNA în care s-a decis ridicarea licenței Realitatea Plus. „De ce vă grăbiți?”. „Ce să negociem? Aplicarea legii?”

Avocatul postului, Ioan Georgescu, a spus că, de fapt, postul a plătit, dar că nu are dovada, postul fiind supus și unui control al ANAF. El a cerut o amânare. „Ce să negociem? Ce să amânăm? Aplicarea legii?”, a spus Valentin Jucan, membrul CNA care a cerut ridicarea licenței.

28 de amenzi în valoare de peste 600.000 de lei, datând din 2024, au constituit motivul ridicării licenței CNA. 

„De ce vă grăbiți? De ce nu mai așteptați câteva zile ca să facem proba plății?”, a întrebat în ședință avocatul Realitatea Plus, Ioan Georgescu. Reprezentatul postului a susținut că au plătit.

Aceeași întrebare a pus-o Georgică Severin, membru CNA care mai apoi s-a retras de la vot. „Chiar nu știu dacă au plătit, poate că nu, dar să dovedească”, a spus Severin.  El a pledat pentru acordarea încă unui răgaz pentru Realitatea: „E prea serios ce se prefigurează”, a spus Severin.

„Ce să amânăm? Aplicarea legii?” a contrat Valentin Jucan din CNA.

Mircea Toma: CNA i-a avertizat în februarie. „Recidiva e problema”

Mircea Toma a intervenit și el, spunând că CNA a avertizat încă din februarie 2026 postul să-și plătească datoriile. Toma a spus că nu au trecut ore, ci luni de atunci. El a mai zis că postul a plătit sumele datorate din 2025 abia când a primit avertizarea, dar că nu le-a plătit și pe cele din 2024. 

Toma a citat din lege, care oferă 6 luni unui canal TV să facă dovada plății, după ce a plătit. „Și nu e vorba doar de litera legii, ci și de spiritul ei”, a spus Toma, care a susținut că Realitatea și-a făcut un obicei de a nu plăti, în cazul acesta, cu anii. „Recidiva e problema”, a afirmat Mircea Toma.

Georgică Severin: „Sunteți într-o mare eroare”

Georgică Severin a intervenit online și spus colegilor săi că „Sunteți într-o mare eroare”. Severin a precizat că sumele trebuie vărsate nu la CNA, ci la bugetul de stat. Asta arată, a argumentat el, că legiuitorul nu a oferit CNA verificarea și de aceea ar fi normal, crede el, ca postul să primească un răgaz ca să poată face dovada plății.

Avocatul Ioan Georgescu, care a reprezentat Realitatea Plus, a spus că „avem un control de la ANAF, de la antifraudă” și că în raport se vede că s-au făcut plățile. A fost un argument respins de majoritatea prezentă a consiliului.

Severin și Toma au intrat într-o contră a argumentelor, primul fiind deranjat de trimiterile repetate ale colegului său Toma la fostul statut de parlamentar (PSD) al lui Severin.

Vasile Bănescu: „Orice om din România face asta”

Argumentul celor care au votat pentru retragerea licenței a fost acela că postul TV a avut timp suficient ca să facă dovada plății. „Orice om din România care plătește poate face asta, face dovada plății ca să nu intre în conflict cu legea, cu instituțiile”, a spus Vasile Bănescu, care a votat pentru ridicarea licenței.

„Revocarea licenței vizează prezentarea dovezii plății amendei în termen de 6 luni de la achitarea acesteia”, a spus Valentin Jucan, cel care a făcut propunerea revocării, votată de către colegii săi.  

CNA a decis în ședința de marți, 7 aprilie, recovarea licenței pentru Realitatea Plus, post de televiziune care obținuse licența în ianuarie 2013 și care a început să emită efectiv din 2015.

„Georgică Severin şi Lucian Dindirică, membi CNA, s-au retras de la vot. Propunerea de retragere la licenţei a fost votată în unanimitate de cei prezenţi: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniela Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma şi Vasile Bănescu”, a detaliat Pagina de Media.

Din 1 noiembrie 2019, televiziunea a preluat structura și emisia fostului post Realitatea TV. Realitatea TV s-a închis după ce firma care o deținea, Realitatea Media, a intrat în faliment în 2019.