Sari direct la conținut

Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din Munchen pentru un ceas nedeclarat

HotNews.ro
Arnold Schwarzenegger, Foto: Pierre Teyssot / Avalon / Profimedia Images
Arnold Schwarzenegger, Foto: Pierre Teyssot / Avalon / Profimedia Images

Starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger a fost reținut miercuri pe aeroportul din München (sudul Germaniei), după ce nu a declarat la vamă un ceas de valoare destinat vânzării, au informat vameșii germani pentru AFP.

Sosit din Statele Unite, actorul austriaco-american în vârstă de 76 de ani va putea probabil să-și continue călătoria, dar va trebui să lase ceasul la Munchen, a declarat purtătorul de cuvânt al vămii, Thomas Meister.

O procedură penală pentru fraudă fiscală a fost inițiată împotriva fostului guvernator al Californiei: Schwarzenegger ar fi trebuit să declare ceasul la vamă și să plătească taxe, deoarece acesta va rămâne în UE, a precizat Meister.

Potrivit cotidianului german Bild, care a dezvăluit întâmplarea, fostul star din „Terminator” şi „Conan Barbarul” voia să scoată la licitaţie acest ceas scump, joi, la un dineu organizat în faimoasa staţiune de schi austriacă Kitzbühel.

În cursul acestui dineu, vor fi scoase la licitație opere de artă şi obiecte de valoare, iar banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru a susţine diverse proiecte pentru climă derulate de starul hollywoodian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro