Agenția Medicală de Reglementare din Marea Britanie analizează posibile reacții alergice la persoanele care au fost vaccinate antiCovid -UPDATE
La o zi de la demararea campaniei de vaccinare în Marea Britanie, experții agenției medicale de reglementare din Regat au înregistrat două raportări privind posibile reacții alergice ale persoanelor care au participat la prima zi de vaccinare în masă, relatează AP. În același timp, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate Stephen Powis a declarat că agenția de reglementare sfătuiește persoanele cu antecedente „semnificative” de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.
Doctorul June Raine, șefa Agenției Medicale de Reglementare din Marea Britanie, a semnalat aceste reacții alergice în contextul în care miercuri a fost audiată la comisia parlamentară.
Marea Britanie a început marți vaccinarea persoanelor în vârstă și a personalului medical cu vaccinul dezvoltat de compania americană Pfizer și compania germană BioNTech, acesta fiind primul vaccin care începe să fie administrat la scară largă.
“Analizăm două cazuri privind reacții alergice”, a spus ea. Șefa agenției a mai spus că din faza testării clinice extinse nu rezultase că există astfel de contraindicații. Dar dacă este necesar, aceste contraindicații vor fi semnalate imediat.
Comentariile lui Raine vin în contextul unei discuții generale în care șefa agenției a fost întrebată cum va monitoriza în continuare evoluția persoanelor care au fost vaccinate.
În același timp, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate Stephen Powis a declarat că agenția de reglementare sfătuiește persoanele cu antecedente „semnificative” de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.
Într-o declaraţie, Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.
„Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri”, a precizat el, potrivit Agerpres. El a adăugat că în prezent aceste două persoane „se recuperează bine”.
Știre actualizată