Skip to content

Ploi torențiale și vijelii. Alertă meteo în mai multe regiuni, până sâmbătă seară. Zonele vizate de cod galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat instabilitate atmosferică accentuată, sâmbătă, în mai multe regiuni ale ţării, unde se vor înregistra ploi torențiale și rafale puternice de vânt.

Până sâmbătă, la ora 20.00, în centrul, sudul şi estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice, transmit meteorologii.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25 l/mp.

Izolat, în regiunile sudice va cădea grindină, potrivit ANM.

Sâmbătă, în est, sud-est, la munte şi local în rest, vântul va sufla cu putere. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

Cod galben pentru estul țării

Totodată, până la ora 20.00, tot estul țării se află sub alertă de cod galben de vânt. „În cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h”, anunță ANM.

Județele aflate sub cod galben de vânt puternic Foto: ANM