Cu ce Iran negociază de fapt, Trump?
Chiar dacă discuțiile vor începe, problema fundamentală rămâne: americanii s-ar putea confrunta nu cu un singur stat, ci cu un sistem de putere cu voci multiple, scrie Naftemporiki.
Deși Washingtonul declară că este pregătit pentru o nouă rundă de discuții, întrebarea cheie nu este doar ce își dorește Teheranul, ci cine decide în această privință.
Citând o analiză a The Economist, presa elenă vorbește despre un Iran divizat, cu centre de putere concurente care transmit mesaje contradictorii și fac ca orice acord să fie extrem de incert.
Tabloul ultimelor zile este tipic: în aceeași zi în care ministrul de externe Abbas Araghchi a anunțat deschiderea Strâmtorii Hormuz , instituțiile media afiliate Gărzilor Revoluționare l-au criticat, în timp ce a doua zi un purtător de cuvânt militar a declarat că strâmtoarea a fost din nou închisă.
Se trage asupra navelor, iar Trump s-a întors cu amenințări că va ataca infrastructura iraniană. Această gafă iraniană – în decurs de 24 de ore – a dezvăluit ruptura care s-a deschis în cadrul regimului iranian.
Un regim fără un centru absolut
Pentru prima dată în ultimele decenii, Iranul se află fără un lider suprem puternic, în urma asasinării lui Ali Khamenei. Succesorul său, Mojtaba Khamenei, pare neputincios să se impună, în timp ce pierderile cauzate de război au slăbit centrele tradiționale de putere.
Formal, puterea aparține Consiliului Suprem de Securitate Națională, președintelui, președintelui parlamentului și șefilor serviciilor de securitate. Însă, în practică, coeziunea pare să se destrame, notează The Economist.
Haos chiar și la masa negocierilor
Prima întâlnire de la Islamabad a fost sugestivă: o delegație iraniană neobișnuit de mare, cu aproximativ 80 de persoane și zeci de „factori de decizie”, de la diplomați experimentați la adepți ai liniei dure.
Conflictele dintre ei au fost atât de intense încât mediatorii pakistanezi au fost nevoiți să acționeze mai mult ca „arbitri” decât ca gazde.
Principalul conflict pare să fie între pragmatici și ideologi. Primii văd loc de compromisuri în schimbul ridicării sancțiunilor. Cei din urmă consideră alianțele regionale și programul nuclear drept nucleul strategiei de „rezistență”.
Gărzile Revoluționare par din ce în ce mai puternice, mesajele militare dominând discursul public și mulțimile pro-regim atacând oficialii mai moderați.
Interese economice și echilibre din culise
Tabloul este complicat și mai mult de rețelele economice care s-au dezvoltat în jurul sancțiunilor, grupurile din cadrul regimului beneficiind de eludarea acestora. Tabere diferite au interese diferite – și „linii roșii” diferite în negocieri.
În acest context, perspectiva unei noi runde de discuții rămâne neclară. Teheranul nici măcar nu a confirmat dacă va participa, în ciuda anunțurilor făcute de Washington.
Dar chiar dacă discuțiile încep, problema fundamentală rămâne: americanii s-ar putea confrunta nu cu un singur stat, ci cu un sistem de putere cu voci multiple – și fără nicio garanție că vreun acord va rezista testului timpului. Și este o problemă pe care au creat-o singuri dând Israelului undă verde pentru a-i asasina pe Khamenei, Larijani și alți lideri.