„Spa-ul comunist” de lângă Slobozia și ce se întâmplă cu el astăzi. „Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”

În perioada comunismului, Amara era o destinație importantă pentru oamenii de rând care optau pentru turismul de tratament. Începuturile stațiunii nu au fost însă în comunism, ci înainte de Primul Război Mondial. HotNews a discutat cu Ileana Szasz, editoarea volumului „Salutări de la Amara! Fragmente de arhitectură și memorie colectivă”, care reconstituie povestea locului.

• Volumul a fost realizat de autoarele Romelia Călin, Iuliana Dumitru, Adelina Ștefan și Ștefania Tîrcă și a fost publicat la editura Studio Zona, în colaborare cu Asociația VIRA.

Stațiunea Amara se află la 135 de kilometri de București, lângă Slobozia, și a fost puternic dezvoltată de regimul comunist pentru oamenii simpli.  

„Aveam sindicalistul, cooperativistul și cei care apelau la ONT (Oficiul Național de Turism – n. red.). La ONT apelau oameni din mai multe categorii sociale. În cazul sindicaliștilor și al celor care lucrau în cooperative, în principiu ajungeau de foarte multe ori preventiv la tratament. Asta era din considerente ideologice, și anume că regimul își dorea oameni ai muncii care să fie apți și puternici. Nu se urmărea ca tratamentele de la Amara să aibă rol doar de intervenție, adică atunci când este deja prea târziu. Asta era ideea cu care erau promovate hotelurile stațiunii”, spune Ileana Szasz, în discuția cu HotNews. Era ca un fel de spa, accesibil tuturor în perioada comunistă.   

Hotelul sindicatelor, cel mai mare din țară

Cele mai cunoscute tratamente ale stațiunii au fost dezvoltate odată cu apariția hotelurilor. Până la acel punct, nămolul era extras cu găleata din lac de localnici.

„Investițiile importante au fost la sfârșitul anilor ‘60-’70 când au apărut trei mari hoteluri. Hotelul sindicatelor, UGSR-ul (Uniunea Generală a Sindicatelor din România – n. red.), care acum e hotelul „Lebăda”. Alături de el au apărut hotelul cooperativiștilor și hotelul ONT județean. Hotelul acesta, al sindicaliștilor, apare și în revistă „Arhitectura” ca fiind, la momentul respectiv, prin ‘69, cel mai mare hotel care oferea bază de tratament, cazare, restaurant și program cultural din țară. Erau vreo 1.500 locuri de cazare și putea să fie deschis tot anul. Asta era o chestiune foarte neobișnuită. Puteai să trimiți oameni la tratament și iarna”, explică Ileana Szasz.

„Tratamentul” și băieșițele care îl administrau

Afecțiunile pentru care oamenii apelau la stațiunea Amara erau diverse, ne explică editoarea volumului, dar, în principal, țineau de reumatologie și ginecologie. Tehnica de tratament se concentra pe folosirea nămolului.

„Era un pat, ca un fel de copaie. Se punea o găleată de nămol acolo în patul ăla cald la până la 38 de grade. Omul se dezbracă complet, se așeza în pat, iar băieșițele, cum se numeau cele care lucrau acolo, îi ungeau pe oameni cu nămol peste tot. Dedesubt era nailon, apoi o pătură și erai înfășat ca un copil. Stăteai un sfert de oră, ieșeai, făceai duș și era cel mai bun tratament”, a povestit în studiul editat de Ileana Szasz un fost angajat al hotelului sindicaliștilor.

Cu cortul pe plajă

Nu toți cei care mergeau la Amara apelau la unitățile de cazare ale statului, așa cum era hotelul sindicaliștilor. Exista și varianta de a sta la un localnic. Alternativa nu era una ilegală, ci un aspect reglementat. 

„Foarte mulți oameni din sat primeau în gazdă. Lucrul ăsta se știa, era reglementat. O parte din cei care primeau turiști lucrau la hotelurile din stațiune. Am găsit tot felul de surse care prevedeau cotațiile, prețurile pentru ce înseamnă să te duci la cineva în gazdă. Era o diferență vizibilă la preț în raport cu hotelurile. Încă o diferență față de restul stațiunilor este că puteai să ai cort pe plajă, ceva ce nu puteai să ai la Govora”, spune Ileana Szasz.

Boierul care a făcut primele băi la Amara

Cu toate că stațiunea s-a dezvoltat semnificativ în timpul regimului comunist, începuturile ei datează încă dinaintea Primului Război Mondial. Acea perioadă a fost marcată de investiții particulare, cea mai cunoscută dintre ele fiind cea a lui Dumitru Seceleanu, un moșier cu afaceri în agricultură. 

„Era un boier din sudul României care a crezut că soția lui s-a vindecat de o boală datorită nămolului de la Amara. El a făcut primele băi. Ulterior, în perioada interbelică, au existat investiții ale unor mici antreprenori din vremea respectivă, dar nu a existat o dezvoltare la nivel mare. Amara a rămas tot timpul o stațiune pentru omul de rând. Există în presa vremii, în ziarele pe care noi le-am găsit, chiar și dintre cele două războaie mondiale, povestiri despre cum se ajungea cu căruța de la Slobozia”, explică Ileana Szasz. 

În perioada interbelică, existau concesionari care preluau parcele de  teren și de plajă, unde construiau barăci din stuf, iar nămolul era adus cu gălețile din lac, fiind încălzit într-un cazan cu aburi. În 1937, a fost înființată Administrația Băilor „Sănătatea”, un pas important în dezvoltarea stațiunii. Tot în 1937, Oficiul Național de Turism a declarat Amara ca stațiune balneară oficială. În paralel, pentru a încuraja turismul CFR a hotărât să subvenționeze cu 50% biletele pentru Slobozia. În acest mod, Amara s-a dezvoltat ca o stațiune accesibilă și pentru cei cu venituri modeste.

„În ultimul an, s-au făcut foarte multe investiții”

Declinul stațiunii a început după 1990, când s-au oprit investițiile de la stat. Totuși, în ciuda acestui lucru, Amara are în continuare vizitatori, iar investițiile au reapărut în ultima vreme.

„E o stațiune care este în continuare activă și în care merg extrem de mulți oameni. Sunt pe de-o parte și turiști veniți din țară, dar Amara e frecventată și de oameni din Slobozia care își petrec timpul acolo. În ultimul, an s-au făcut foarte multe investiții. Plaja din jurul lacului era una sălbatică, neamenajată. Găseai pe plajă nămolul extras de câte cineva din lac și fiecare îl folosea cum credea. Acum s-a amenajat. Sunt investiții ale primăriei”, spune Ileana Szasz

Infrastructura poate fi folosită, crede editoarea. „Ideea este că la ora actuală tu ai această infrastructură care este încă funcțională. Este în continuare un spațiu de socializare. Sunt oameni care iau bilet de tratament prin casa de pensii, li se alocă un loc în cameră și merg la Amara. Acolo se întâlnesc în fiecare an cu persoane din alte părți ale țării pe care le cunosc”, spunea ea.

După 1990, s-a redus capacitatea de tratament, după cum a explicat o angajată a unui hotel din Amara în volumul „Salutări de la Amara!”

„Procedurile au rămas aceleași. Nu se mai fac împachetări cu nămol, pentru că înainte noi aveam posibilitate să scoatem nămol la liber din lac. Fiecare hotel își scotea cât avea nevoie, acum îl plătim la Apele Române și nu ne permite să scoate decât din anumite zone, anumite cantități. Că s-a scos înainte cu nemiluita și s-au destupat izvoarele de apă dulce și au îndulcit lacul. Și automat ni s-a interzis să mai scoatem nămol și nemaiavând nămol la discreție…”, spune angajata citată în carte. 

Turiștii care cer de zeci de ani aceeași cameră

Ileana Szasz vede un interes crescut pentru stațiunile balneare și pentru un turism pe care îl numește „alternativ”. „Dar asta depinde foarte mult dacă infrastructura este întreținută și poți să fructifici acest interes”.

Printre mărturiile adunate de echipa care a realizat volumul „Salutări de la Amara!” se numără și cele ale unor angajați, foști angajați sau administratori ai hotelurilor din zonă. „Sunt oameni care vin de zeci de ani și cer aceeași cameră”, spune unul dintre ei. Potrivit acestuia, o doamnă care vine de peste 50 de ani la Amara cere mereu camera 103 de la Hotelul „Lebăda”, în care se cazează în prezent fiul ei.