Skip to content

Una dintre cele mai bune contra-drone din Ucraina, prezentată și la București. Cum funcționează P1SUN: „Eficiența de interceptare urca în fiecare lună”

Rusia lansează seară de seară zeci sau chiar sute de drone kamikaze Shahed-136 (Geran 2) asupra Ucrainei, dar forțele Kievului susțin că reușesc să respingă mai bine de 90% din atacuri. Ele se folosesc în special de contra-drone.

Ucrainenii au trei sisteme de contra-drone care duc tot greul de interceptare, spun ei. Unul din aceste sisteme, cel mai ieftin și mai rapid dintre ele, a fost prezentat și la București, la Black Sea Defense & Aerospace, cel mai mare salon militar și aero-spațial din sud-estul Europei. 

Contra-drone de la 1.000 de euro bucata

P1-SUN este unul dintre cei trei principali efectori contra-drone kamikaze pe care Ucraina se bazează. Ceilalți sunt dronele Sting de la compania ucraineană Wild Hornets și sistemul american Merops, spun reprezentanții companiei SkyFall. 

„Dar P1-Sun e cel mai ieftin”, spune unul dintre ei. 

O dronă kamikaze Shahed-136 / Geran 2 costă undeva între 30.000 și 50.000 de euro, depinde de estimări. A le doborî cu rachete Patriot, care costă câteva milioane de euro bucata, sau chiar rachete de pe avioanele de vânătoare ce costă câteva sute de mii de euro, nu este fezabil economic. 

„E o disparitate uriașă economic, nu poate fi susținută. Rachetele scumpe Patriot trebuie păstrate pentru amenințările scumpe, pentru rachetele balistice hipersonice”, spune unul dintre reprezentanții companiei ucrainene. 

În schimb, o dronă P1-SUN poate fi produsă începând de la 1.000 de euro bucata. Variante mai complexe, care ating viteze mai mari sau sunt legate prin fibră optică, pot ajunge la 5.000 de euro. „Dar chiar și așa e o diferență de 10 la 1 în favoarea noastră”, spun ucrainenii. 

Dronă SkyFall P1-SUN / Sursă: HotNews – Victor Cozmei

Atinge viteze ca o mașină de Formula 1

„P1-SUN e gândit să fie totul cât mai simplu, să fie rapid de produs. Putem să le facem cu miile”, spun aceștia. 

În varianta sa de bază, P1-SUN, poreclit și „Pisun”, un joc de litere care formează un diminutiv licențios în ucraineană, e o dronă foarte mică de circa 50 de cm, cu o încărcătură utilă (explozivă) de doar 700 de grame, dar care poate atinge 310 km/h, cât un monopost de Formula 1. 

Drona are o baterie de de 20.000 mAh care-i permite o autonomie de 20 de minute. În termeni de arie acoperită, un P1-SUN poate avea o rază maximă de 33 de km și un plafon de altitudine de 9.000 de metri. 

Drona este ghidată prin frecvențe radio, dar în variantele complexe, ea poate fi ghidată și prin cablu de fibră optică, dar asta înseamnă o rază mai limitată și un spațiul de manevră mai mic. Variantele mai complexe pot avea și o viteză mai mare de angajare a țintei, de până la 450 km/h. 

Dronă SkyFall P1-SUN / Sursă: HotNews – Victor Cozmei

Factorul AI, decisiv în momentul de impact

Decisiv însă este „sistemul AI” de la bord care preia „manșa” în ultimele secunde de zbor, susțin cei care o prezintă.  

Ghidarea finală a contra-dronei este elementul central al configurației standard. 

Deoarece legăturile radio pot fi întrerupte în apropierea țintei, unde dispozitivele de bruiaj sunt cele mai puternice, modelul standard P1-SUN utilizează inteligența artificială care „vede” printr-o cameră în spectru infraroșu. 

Practic, rețeaua de radare și senzori a Ucrainei detectează țintele Shahed, piloții de P1-SUN primesc ordine și lansează contra-dronele, le ghidează manual până când iau în colimator ținta, iar odată ce drona se află suficient de aproape (aproximativ 500–800 de metri), se activează „Target Lock”. Drona zboară apoi în mod autonom până la impact, chiar dacă semnalul radio este complet pierdut.

Reprezentanții companiei nu vor să dea cifre exacte, dar nu infirmă cifrele vehiculate public care vorbesc despre o rată de interceptare de 70-80%. „Eficiența de interceptare urca în fiecare lună, continuăm să îmbunătățim produsul și procedurile”, susțin ei.