Prosumatorii își vor putea cumpăra baterii de stocare a energiei cu bani de la stat / Ministra Mediului lămurește o restricție neadevărată „care nu știu de unde s-a propagat
Prosumatorii vor avea la dispoziție, în acest an, un program AFM prin care își vor putea cumpăra baterii de stocare a energiei, similar cu programul Casa Verde Fotovoltaice derulat anii trecuți. Se vor putea înscrie în program toți prosumatorii, nu doar cei care și-au instalat panouri fotovoltaice cu bani de la stat, a explicat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
- În România exisă în prezent peste 312.000 de prosumatori, cu o putere instalată totală de 3.616 MW.
„Avem un proiect nou anul acesta, pentru baterii de stocare a energiei, cu un buget total de 400 de milioane de lei. Este un proiect strategic pe care ni-l dorim pentru a scădea presiunea pe care se pune astăzi pe sistemul energetic național”, a spus Buzoianu, la finalul ședinței de Guvern, în care a fost aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
„Avem foarte mulți prosumatori care au intrat în sistem, lucru care ne bucură și de care suntem mândri, dar în același timp avem nevoie de finanțarea zonei de stocare, astfel încât la orele de vârf să putem folosi o parte din energia produsă de acești prosumatori, să nu mai importăm și să folosim energia stocată din baterii”, a adăugat ea.
Toți prosumatorii se vor putea înscrie
Ea a susținut că toți prosumatorii se vor putea înscrie, nu doar cei care și-au instalat panouri solare prin programul Casa Verde, așa cum s-a vehiculat în ultima vreme în spațiul public.
„Am văzut și eu această informație, dar nu este adevărată, nu știu de unde s-a propagat. Noi, din contră, am spus încă de la început că nu va exista această limitare și în mod cert ne păstrăm acest punct de vedere”.
”Pentru că nu există niciun motiv pentru care o persoană care și-a pus din bani proprii panouri fotovoltaice să nu poată să acceseze un program finanțat din bugetul AFM. Deci răspunsul este că nu vor exista astfel de criterii discriminatorii”, a subliniat reprezentanta Guvernului.
Vor apărea unele schimbări, a spus Buzoianu, pe mai multe domenii, despre care a vorbit.
Primele se referă la valoarea voucherelor.
Valoarea voucherelor va fi mai mică decât anii trecuți, pentru că și echipamentele s-au ieftinit
Buzoianu a mai spus că prosumatorii vor primi vouchere pentru achiziția de baterii, la fel cum a fost anii trecuți pentru panouri: „Anii trecuți am finanțat panouri fotovoltaice plus baterii, iar acum păstrăm componenta de baterii, tot așa, cu voucher”.

Ea a precizat că valoarea unui voucher va fi mai mică decât anii trecuți, pentru că și prețul echipamentelor a scăzut.
„Nu am avut încă această discuție (despre valoarea voucherului – n.r.). Ar fi foarte simplu să spunem că va fi aceeași valoare ca la edițiile anterioare, însă, spre deosebire de programul Rabla, spre exemplu, la partea de fotovoltaice și baterii a scăzut foarte mult prețul pentru aceste tehnologii, deci va trebui să fie o ajustare care să țină cont de realitatea din piață”.
Ministerul Mediului vrea ca bateriile să fie fabricate sau asamblate în UE
Programul va începe cât mai curând posibil, a adăugat ea.
„Deși aici este mai dificil, ne uităm să adăugăm criteriul de fabricat sau asamblat în Europa, cum dorim să facem la programul Rabla. La Rabla este mult mai ușor de implementat acest criteriu, dar ne uităm cum putem să aplicăm acest criteriu și pentru baterii”.
Consilul Concurenței deja a avizat pozitiv introducerea acestui criteriu în prgramul Rabla, a mai spus Buzoianu.
UE pregătește restricții pentru echipamentele chinezești: „Ne confruntăm cu riscuri de securitate cibernetică”
De ce este mai greu pentru Ministerul Mediului să impună această condiție în programul de achiziție a bateriilor? Deoarece peste 90% din echipamentele fotovoltaice instalate în întreaga lume provin din China.
De altfel, Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că dependența de un singur furnizor de echipamente poate ridica riscuri de securitate.
Prin urmare, Comisia Europeană vrea să interzică instalarea de invertoare produse în China în cazul proiectelor de sisteme fotovoltaice finanțate cu bani europeni, invocând preocupări legate de securitatea cibernetică, potrivit publicației de specialitate PV Magazine.
„Ne confruntăm deja cu riscuri concrete care necesită măsuri imediate de reducere a impactului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru publicația menționată. „În acest scop, Comisia a elaborat orientări privind restricționarea utilizării fondurilor UE pentru proiectele care implică invertoare provenite de la furnizori cu risc ridicat”.
Noile orientări impun ca toate proiectele finanțate de UE să respecte cele mai recente standarde de securitate cibernetică, cu scopul eliminării treptate a furnizorilor considerați riscanți.