Skip to content

Bernie Sanders, fost candidat la președinția SUA, cere ca publicul să dețină 50% din toate companiile de Inteligență Artificială

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Două argumente principale are politicianul. Primul: AI n-a apărut din aer, ci a înmagazinat cunoștintele, creațiile și experiența umană creată în generații. 

Al doilea argument este acela că, dacă publicul va deține 50% din acțiuni, companiile vor putea fi mai ușor reglementate de guvern atunci când AI va putea să se dezvolte în direcții care pot face rău oamenilor.

AI va fi, aproape cu siguranță, „cea mai revoluționară tehnologie din istoria lumii” și va produce „schimbări inimaginabile în economia și democrația noastră”, spune Bernie Sanders, una dintre cele mai cunoscute voci progresiste și socialiste din SUA, într-o opinie publicată în New York Times pe 1 iunie.

Senatorul de Vermont spune că întrebarea, așadar, nu este dacă inteligența artificială va schimba lumea, pentru că „o va face”.

„Întrebarea este: cine va deține și controla acel viitor, cine va beneficia de pe urma lui și cine va avea de suferit?”, se întreabă Bernie Sanders, fost candidat la președinția SUA în două rânduri, în 2016 și 2020.

„AI-ul n-a apărut din imaginația lui Musk”

Sanders spune că AI-ul „nu a apărut din aer”, ci „este construită pe cunoașterea colectivă a umanității”.

„Datele și limbajul utilizate de instrumentele generative de AI nu au apărut pur și simplu din mintea lui Sam Altman sau din imaginația lui Elon Musk. AI se bazează pe inteligența noastră colectivă: cărțile, cântecele, operele de artă, jurnalismul, codul informatic, cercetarea științifică, videoclipurile, conversațiile, imaginile și ideile noastre care acoperă generații întregi”, adaugă Bernie Sanders.

„E timpul să ne revendicăm munca”

Sanders consideră că „oligarhii tehnologici” au introdus aceste cunoștințe în modelele lor de AI „fără permisiune, fără recunoaștere, fără compensație”.

„Munca creativă a milioane de oameni – scriitori, artiști, muzicieni, jurnaliști, profesori, oameni de știință și cetățeni obișnuiți – a fost practic furată de unii dintre cei mai bogați oameni din lume. E timpul să o revendicăm”, spune Bernie Sanders.

Astfel, el va propune o taxă masivă asupra OpenAI, Anthropic și xAI.

Proiectul de lege pe care Sanders spune că-l va prezenta ar impune o taxă unică de 50%, plătită sub formă de acțiuni și nu în numerar, companiilor de AI precum OpenAI, Anthropic și xAI.

„Prin crearea unui fond suveran de investiții, finanțat printr-o taxă unică de 50% – nu aplicată asupra profiturilor companiilor OpenAI, Anthropic, xAI și altor companii similare, ci plătită cu ceva mult mai valoros decât acestea: acțiunile”, precizează Sanders.

„Guvernul federal ar avea puterea, prin acțiunile sale cu drept de vot și o reprezentare egală în consiliul de administrație al fiecărei companii, să blocheze deciziile care le fac rău cetățenilor noștri și să promoveze politici care îi ajută”, conchide senatorul american.