Skip to content

O nouă surpriză uriașă la Roland Garros: Jucătoarea venită din calificări e doar la un pas de marea finală

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska, locul 114 mondial și venită din calificări, a obținut miercuri a opta victorie consecutivă la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, calificându-se în semifinalele Openului Franței, după o victorie neașteptată în fața rusoaicei Anna Kalinskaia (locul 24 WTA), scrie AFP.

Poloneza a învins-o pe Kalinskaia în două seturi, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-2.

Jucătoarea în vârstă de 24 de ani, care o eliminase în optimile de finală pe Diane Parry (locul 92), ultima franțuzoaică rămasă în cursă, este doar a doua jucătoare venită din calificări care ajunge în semifinalele turneului de la Roland Garros, la șase ani după argentinianca Nadia Podoroska, potrivit Agerpres.

Maja Chwalinska o va înfrunta, pentru un loc în finală, pe Diana Șnaider (locul 23), care a trecut de numărul 1 mondial, belarusa Arina Sabalenka.

Născută la Dabrowa Gornicza, în sudul Poloniei, Maja Chwalinska este doar pentru a treia oară pe tabloul principal la un Grand Slam, după înfrângerile din turul doi de la Wimbledon, în 2022, și din primul tur de la Australian Open, în 2025.

Deja asigurată de intrarea în top 100 datorită parcursului său de la Paris, calificarea ei în semifinale o proiectează în jurul locului 30 în următorul clasament WTA, care va fi publicat luni.