Noi alerte de la ANM. Ploi puternice, vijelii și grindină până mâine seară. HARTA zonelor vizate
Cea mai mare parte a ţării se află astăzi sub atenţionare cod galben de ploi abundente. Vremea va continua să fie instabilă și duminică, atunci când intră în vigoare o altă alertă meteo de vreme rea.
Prima alertă cod galben intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabilă până diseară, la ora 23.00.
Vizate sunt județe din Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, sudul Olteniei și nord-vestul Dobrogei.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Ulterior, de diseară, de la ora 23.00 și până mâine dimineață, la ora 08.00, intră în vigoare un al doilea cod galben de ploi însemnate pentru centrul și estul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea.
Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în prima parte a nopții în centrul și estul Moldovei, apoi în estul Munteniei și Dobrogea.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Ulterior, de mâine, de la ora 12.00 și până seara, la ora 21.00, intră în vigoare alt cod galben, care va afecta aproape toată jumătatea de est a ţării.
Astfel, în Carpații Orientali, jumătatea de est a Carpaților Meridionali, Muntenia, Dobrogea, sudul și sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 60…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Vremea la București
Pentru Capitală, ANM anunță că sâmbătă vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și în prima parte a nopții, când vor fi averse (cantități de apă acumulate, în general, de 15…20 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…55 km/h).
Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.
Duminică, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales dupăamiaza și seara când vor fi averse (cantități de apă acumulate, în general, de 15…20 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h). Vor fi posibile vijelii și căderi de grindină.
Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade.
Alerte meteo pentru București
Potrivit ANM, în intervalul 06 iunie, ora 12 – 06 iunie, ora 23, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.
În intervalul 07 iunie, ora 12 – 07 iunie, ora 21, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.