5 ani de chirurgie robotică la Spitalul Monza: Peste 1.700 de operații complexe la coloană și medici din 12 țări europene școliți în România
Timp de 5 ani la Spitalul Monza, parte a rețelei MONZA ARES, s-a derulat un program de chirurgie robotică spinală cu ajutorul platformei robotice Mazor X Stealth Edition în cadrul căruia au fost operați mii de pacienți copii și adulți cu probleme la coloana vertebrală, unii dintre aceștia cazuri complexe. Reprezentanții spitalului și ai firmei de tehnologie au vorbit despre felul în care chirurgia robotică a schimbat tratamentul diformităților severe și despre rolul tehnologiei Mazor X în planificarea intervențiilor complexe. Spitalul Monza din București este centru de excelență în chirurgia spinală și de pregătire a specialiștilor din multe țări europene. În România, una din trei persoane adulte suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale, iar o parte dintre aceste cazuri evoluează către forme severe care necesită intervenție chirurgicală de înaltă complexitate. Prin chirurgia spinală robotică, Spitalul Monza a schimbat în ultimii 5 ani paradigma în tratamentul copiilor și adulților cu deformări grave ale coloanei. Peste 2.300 de intervenții spinale au fost asistate robotic și cu neuronavigație.
„Celebrăm la acest eveniment ceea ce se întâmplă atunci când expertiza medicală de înaltă performanță întâlnește inovația de înaltă performanță”, a spus în deschiderea conferinței, Simona Brana, Senior Strategic Accounts Director la Medtronic, unul dintre liderii mondiali în tehnologii medicale, partener al Spitalului Monza în cadrul programului.
Sistemul de chirurgie robotică Mazor, a adăugat Brana, a adus o schimbare majoră în modul de abordare a acestei chirurgii de precizie, oferind posibilitatea planificării în 3 D, a ghidării fiecărui nivel de decizie și a personalizării tratamentului. Singură însă, tehnologia nu este suficientă. Este nevoie și de echipe bine pregătite care să folosească inovația în beneficiul pacienților.
Ca un zbor București-Paris în deplină siguranță: Cum protejează robotul „călătoria” pacientului

Dr. Mihai Adrian Cristescu (foto), medic primar neurochirurg la Spitalul Monza, a comparat o intervenție chirurgicală robotică spinală cu o călătorie cu avionul. „Imaginați-vă că zburați cu avionul de la București până la Paris. Pilotul se pregătește și se așteaptă ca totul să decurgă normal, dar se pregătește mereu pentru ce-i mai rău. Așa cum tehnologia securizează impotriva radiației în timpul zborului, la fel tehnologia despre care vorbim astăzi protejează călătoria chirurgicală a pacientului alături de noi. În acești 5 ani, s-au realizat puțin peste 1.700 de intervenții de stabilizare a coloanei, o cifră robustă, care vine și completează, și rafinează o experiență deja vastă în intervenții de stabilizare a coloanei. Ceea ce aduce această tehnologie pentru mine este, în primul rând, precizia. Iar precizia este esențială în neurochirurgie și în chirurgia coloanei vertebrale”, a subliniat dr. Cristescu.

În al doilea rând, platforma robotică permite pregătirea medicilor mai tineri care pot beneficia de o curbă de învățare mai rapidă și în condiții de siguranță, permițând Spitalului Monza să creeze echipe de înaltă performanță. Multe dintre diformitățile de coloană vertebrală au beneficiat de aportul tehnologic, a mai spus Cristescu.
Sistemul Mazor de navigație computerizată permite descfășurarea intervențiilor complexe alături de experți din specialități medicale conexe, a punctat dr. Cristescu beneficiile aduse, specialiști cu vastă experiență în domeniile lor, respectiv, chirurgie vasculară sau chirurgie toracică. Totodată platforma permite aborduri diferite ale coloanei vertebrale. „Toate aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla într-un spital obișnuit”, a conchis dr. Cristescu.
„Credeam că sunt perfect, dar robotul mi-a schimbat perspectiva” – Povestea unei premiere medicale
Dr. Alexandru Thiery, medic primar Ortopedie și traumatologie pediatrică la Spitalul MONZA, a mărturisit că pentru el, ca medic, cea mai mare satisfacție este să-și întâlnească, peste ani, pacienți pe care i-a operat, mai ales că unii dintre ei vin, la rândul lor, cu copiii.
Primul contact al dr. Thiery cu platforma robotică Mazor a avut loc în 2019, când a plecat în Belgia pentru a vedea cum funcționează tehnologia: „La început am fost neîncrezător. Eu sunt foarte orgolios și nu credeam că un robot poate fi mai bun ca mine, credeam că sunt absolut perfect”, a mărturisit chirurgul pediatru. Însă, și-a schimbat opinia în doar câteva ore.
„Mi-am dat seama că este o tehnologie care – chiar dacă nu este perfectă – promite foarte mult și mi-am dorit să o pot folosi și eu”.
Aproape doi ani mai târziu, la 11 mai 2021, chirurgul opera primul pacient la Spitalul Monza, cu ajutorul platformei robotice Mazor, intervenție de chirurgie spinală în premieră într-un spital privat din România.
Medicul mai spune că, în 5 ani a efectuat 322 de cazuri complicate de chirurgie spinală, multe dintre ele scolioze severe, dar și deformări spinale complexe sau reconstrucții vertebrale după sechele TBC.
„Am decis încă de la început că, oricât de dificilă este acea scolioză, dacă m-am apucat să operez cu robotul, este absolut normal să dau fiecărui pacient aceeași șansă la acuratețe și la calitate maximă din punct de vedere medical. Nu doar scoliozele au fost cele care ne-au făcut să înțelegem cât de performantă poate fi această tehnologie. Am început să facem reconstrucții vertebrale complexe după sechele TBC sau să operăm malformații congenitale și deformări severe ale coloanei vertebrale. Fără robot, intraoperator, bazând-te doar pe propriile simțuri, este foarte dificil să stabilești traiectoria perfectă pentru șuruburi. Cu robotul, montarea unui șurub durează câteva minute, fără el, poate dura și o jumătate de oră. Tehnologia ne-a permis să operăm cazuri din ce în ce mai provocatoare”, a mai spus chirurgul pediatru.
Și, din nou, precizia este un lucru important pentru că șuruburile sunt puse în zone în care există terminații nervoase sau vase de sânge importante care trebuie protejate. „De ce este grozav robotul Mazor? Pentru că este precis, rapid, permite intervenții minim-invazive și pre-planificarea și pentru că face parte din echipă. Pe lângă medici de alte specialități precum neurochirurgie, ortopedie, chirurgie vasculară, toracică, plastică, neurofiziologie, anestezie și inginerie biomecanică”, a conchis medicul chirurg pediatru.
Dr. Alexandru Thiery (foto) a calificat scolioza severă ca fiind drept o „boală ticăloasă”: „Spun asta pentru că apare în perioada cea mai frumoasă a vieții, în copilărie sau adolescență, iar diformitatea este o povară îngrozitoare. Impactul psiho-social este enorm. Copilul este singur în fața bolii – el poartă corsetul, el face fizioterapie și, la un moment dat, se simte epuizat”.

Copilăria recâștigată: Adolescenții care au învins scolioza severă și fac sport de performanță
La eveniment, au participat și foști pacienți ai dr. Alexandru Thiery, mulți dintre ei adolescenți în momentul diagnosticării cu scolioze severe. Aceștia au subliniat faptul că în urma intervențiilor chirurgicale au scăpat de durerile de spate, și-au recăpătat mobilitatea, pot face sport, chiar și sport de performanță și au mulțumit pentru această șansă.
Cât privește prețul mediu al unei intervenții la coloana vertebrală acesta urcă la 20.000 de euro, durata de spitalizare situându-se între 4 și 8 zile, în funcție de complexitatea cazului. Dintre fundațiile care au ajutat de-a lungul timpului copii care au avut nevoie de intervenții chirurgicale dr. Alexandru Thiery a menționat trei: Salvează o inimă, Mereu Aproape și Sera România.

Spitalul MONZA deține una dintre cele mai prestigioase acreditări internaționale SRC – Surgical Review Corporation – și este centru de excelență în chirurgia spinală. Totodată, spitalul este și centru Mazor de instruire și de pregătire a chirurgilor și inginerilor din alte 12 țări europene, pe lângă România: Suedia, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Cehia, Grecia, Franța, Macedonia de Nord, Turcia, Croația și Portugalia.
Dr. Alexandru Thiery și Dr. Mihai Adrian Cristescu fac parte dintr-un grup restrâns de traineri Mazor, contribuind la formarea echipelor chirurgicale din regiune.
BRAIN Institute al Spitalului Monza s-a remarcat în mod deosebit prin tratarea cazurilor grave de scolioză, atât la copii, cât și adolescenți. Această afecțiune rămâne una dintre cele mai frecvente deformări ale coloanei la copii și adolescenți, cu debut tipic între 10 și 15 ani, în perioada de creștere accelerată. În prezent, diagnosticul este pus mai precoce decât în trecut, pe fondul creșterii gradului de conștientizare și al accesului mai bun la evaluare ortopedică și imagistică. Deși majoritatea cazurilor sunt ușoare, o parte dintre pacienți dezvoltă deformări progresive care impun intervenție specializată. Un prag important îl reprezintă curburile de aproximativ 40–50 de grade cu progresie rapidă: corecția realizată înainte de instalarea deformărilor rigide permite intervenții mai eficiente și poate preveni evoluția către forme severe, care afectează nu doar postura, ci și capacitatea respiratorie.
Despre Spitalul Monza
Parte a rețelei MONZA ARES, Spitalul Monza este un reper în domeniul sănătății private din România, cu peste 30 de specialități clinice și chirurgicale, cu un accent pe intervențiile microinvazive și robotice. Echipat cu 10 săli de operație de ultimă generație și 3 laboratoare de angiografie, la Spitalul Monza sunt efectuate anual peste 1500 de intervenții chirurgicale complexe și microinvazive și peste 3000 de proceduri de cardiologie intervențională asigurând pacienților îngrijire personalizată.
Despre BRAIN Institute
Parte a rețelei MONZA ARES din 2026 și situat în cadrul Spitalului Monza, BRAIN Institute a fost înființat în 2013 cu scopul de a dezvolta un model medical modern, bazat pe expertiză și tehnologie. În prezent, în cadrul Spitalului Monza, institutul reunește mai multe specialități chirurgicale și oferă pacienților soluții integrate pentru tratamentul unor patologii complexe.
Articol susținut de Monza Ares