Un număr de 16 liberali nemulțumiți de decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea și de posibilitatea de a fi excluși din partid au inițiat joi o acțiune în instanță, conform portalului din justiție. Tribunalul Ilfov a dat termen în aceeași zi și astăzi se va anunța decizia judecătorească.
Dosarul care apare înregistrat joi la Tribunalul Ilfov are ca obiect „ordonanța președințială”, un instrument juridic care permite judecarea unei cauze în regim de urgență, cu adoptarea unei măsuri provizorii până la pronunțarea unei sentințe definitive pe fondul cauzei.
Dosarul a primit termen în aceeași zi, la câteva ore după înregistrare. Adică, decizia este așteptată tot astăzi.
Potrivit datelor de pe portal, reclamanții sunt următorii:
- Monica Anisie
- Andrei Baciu
- Sorin Cîmpeanhu
- Mihai Culeafă
- Alina Gorghiu
- Ion Iordache
- Aneta Matei
- Ciprian Pandea
- Nicoleta Pauliuc
- Alexandru Popa
- Răzvan Sorin Prisca
- George Scarlat
- Ionuț Stroe
- Mihai Vestea
- Sebastian Rusu
- Eduard Mititelu
Ce reclamă cei 16 semnatari
Potrivit unui document, consultat de HotNews, inițiatorii solicită instanței să suspende de urgență două decizii luate de Biroul Politic Național al PNL, „prin care ni se dictează cum să votăm la învestirea guvernului și suntem amenințați cu excluderea dacă votăm după conștiință”.
„Am introdus, totodată, și acțiunea pe fond — o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care 18 parlamentari liberali cer partidului acoperirea prejudiciului moral, în valoare de 250.000 lei de fiecare, aproape 4,5 milioane de lei în total”, mai scrie în documentul care circulă în PNL.
Potrivit reclamanților, deciziile luate de PNL sunt „nelegale pe toate planurile”.
- „Instituie un mandat imperativ, interzis expres de Constituție. Articolul 69 alin. (2) declară nul orice mandat imperativ, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 445/2022, a stabilit cu valoare obligatorie că parlamentarul votează în acord cu propria conștiință, nesubordonat nici partidului, nici altcuiva.
- Au fost luate de un organ fără competența de a sancționa parlamentari aleși. Pierderea calității de membru este de competența Consiliului Național, nu a Biroului Politic Național, care a acționat în afara propriilor atribuții statutare.
- Aplică o sancțiune automată, fără audiere și fără drept la apărare.
- Ne obligă să încălcăm legea și Regulamentul Parlamentului. Învestitura se votează secret, cu bile. Formula „prezent, nu votez” nu există la votul secret — ne-ar forța fie să lipsim de la lucrări, încălcând obligația legală de prezență, fie să ne afișăm public poziția, distrugând tocmai secretul votului pe care legea îl protejează.”
Cei 16 liberali, dintre care unii dintre ei și-au exprimat susținerea pentru premierul desemnat Adrian Veștea, acuză „aceeași conducere că împinge pe repede înainte un nou Statut al PNL, trimis filialelor cu câteva ore înainte de vot: termene de convocare reduse la 24 de ore, sancțiuni cu efect imediat, eliminarea dreptului de contestare, demiterea liderilor de filiale cu un simplu vot”.
„Decizii diferite, dar un singur scop: să închidă gura tuturor celor care au altă opinie. Astăzi prin amenințarea excluderii la vot, mâine prin reguli statutare făcute pentru epurare. Este modelul unui partid în care nimeni nu mai are voie să gândească diferit”, mai spun cei 16 liberali, potrivit documentului.
„PNL nu este proprietatea unui singur om și nu se transformă într-o anexă a unei singure voințe”, mai spun ei.
Deciziile contestate în instanță
PNL a luat șase decizii luni seară, la ședința conducerii partidului, care a durat aproximativ cinci ore și care a fost marcată de contre între cele două tabere din partid.
Niciuna dintre aceste decizii nu a fost vot strâns, ci majoritar. Nu sunt contestate toate, ci două dintre ele.
Cele șase decizii luate de PNL:
- FĂRĂ Guvern cu PSD (reluare)
- NU susținem Guvernul A. Veștea (contestată)
- Mandatate de vot – parlamentarii PNL la un eventual vot de învestitură → prezent nu votează
(40 pt / 11 împ. / 6 abț.)
- Adrian Veștea să își depună mandatul până mâine la ora 10.00
- Parlamentarii care nu respectă decizia de a nu vota sau care acceptă miniștri → Excluși (contestată)
- Președintele României trebuie să reia consultările cu partidele parlamentare și procedura pentru o nouă desemnare.
Totodată, după ședință Ilie Bolojan a subliniat: „Parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință să procedeze după formula „prezent, nu votez”, iar parlamentarii propuși într-un astfel de guvern fără susținerea PNL își vor pierde calitatea de membri ai partidului“.