S-au grăbit pentru „tabăra Veștea”: 41 de cereri de ordonanțe președințiale a avut Tribunalul Ilfov în 2026. Niciuna nu a primit termen de judecată în aceeași zi, nici măcar în cazul unui „minor în risc”
Tribunalul Ilfov a aprobat azi, în aceeași zi cu depunerea, cererea liderilor din „tabăra anti Bolojan” din PNL. Aceștia au cerut anulare deciziilor din ședința în care partidul a anunțat că nu vrea să participe la ”guvernul Veștea” și că-i va exclude pe cei care vor participa la guvernare.
- Tribunalul Ilfov nu a soluționat în aceeași zi nici măcar cererea prin care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov solicita în luna ianuarie emiterea unei ordonanțe pentru plasamentul în regim de urgență al unui copil aflat într-o situație de risc, potrivit datelor analizate de HotNews. Ce i se întâmplase copilului?
- Iar altă cauză, înregistrată înaintea celei a „taberei Veștea”, pe 16 iunie, nu s-a dat încă niciun termen. De fapt, nicio cauză din iunie, de pildă, nu a fost încă soluționată.
- Joi, tribunalul a aplicat o viteză fără precedent.
- Tribunalul care a dat decizia se află în județul Ilfov, condus de liberalul Hubert Thuma, unul dintre principalii contestatari ai lui Ilie Bolojan. Între Tribunalul Ilfov și Consiliul Județean Ilfov nu există nicio relație formală de subordonare, ele fiind reprezentantele a două puteri diferite din statul român
- Cifrele și cazurile, în articol.
Joi, Tribunalul Ilfov a judecat și soluționat în timp record cererea contestatarilor din PNL. Aceștia au cerut blocarea hotărârilor Biroului Permanent prin care conducerea partidului a stabilit să nu fie votat Guvernul Veștea.
A fost un record de viteză, potrivit statisticilor Tribunalului Ilfov, analizate de HotNews.
Majoritatea cererilor privind emiterea unor ordonanțe președințiale aflate la Tribunalul Ilfov primesc termen după 2 săptămâni sau chiar două luni după înregistrare, arată datele centralizate de redacție.
Cum arată viteza de rezolvare a cauzelor în 2026
Situația înregistrată joi la Tribunalul Ilfov, în cazul celor 16 parlamentari liberali, este una fără precedent, o arată datele din dosarele instanței.
Nicio altă cerere înregistrată la această instanță nu a primit un termen atât de rapid și nici nu a fost soluționată în aceeași zi.
De la începutul anului 2026, la cele două secții civile ale Tribunalului Ilfov, au fost înregistrate 41 de cereri de emitere a unor ordonanțe președințiale, potrivit datelor centralizate de HotNews.
Timpul mediu de acordare a unui a prim termen de judecată este de două săptămâni de la data înregistrării. Dar sunt multe dintre cazuri când primul termen de judecată a fost stabilit la o lună sau chiar după două luni.
Iar soluțiile în dosare vin la fel de târziu, precum termenele.
Cazul copilului aflat în risc din cauza unui bărbat anchetat într-un caz de viol
Tribunalul Ilfov nu a soluționat în aceeași zi nici măcar cazul unui minor aflat într-o situație de risc, pentru care Protecția Copilului a cerut instanței emiterea unei ordonanțe președințiale pentru a putea fi instituită măsura plasamentului în regim de urgență.
Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Ilfov pe 29 ianuarie. DGASPC Ilfov fusese sesizat de o bunică la Telefonul Copilului că nepotul ei se află într-o situație de risc.
Mama copilului, diagnosticată cu afecțiuni psihice a fugit cu copilul de acasă la locuința unui bărbat, anchetat într-un dosar de viol. Acolo copilul era în pericol, semnala bunica.
Asistenții sociali au mers acolo și au constatat că minorul se afla într-o situație de risc. Pentru că nu era îngrijit iar mama nu îi asigura condițiile minime, DGASPC Ilfov a decis preluarea copilului. Au sesizat tribunalul, pentru că mama se opunea preluării copilului.
În cazul respectiv, tribunalul Ilfov a soluționat cererea a doua zi după înregistrare, pe 30 ianuarie.
Cazul cu Sindicatul laserului de la Măgurele
În niciun alt dosar, judecătorii din Ilfov nu au dat soluții în ziua înregistrării dosarelor. Într-un singur dosar Tribunalul a soluționat cererea în aceeași zi, însă soluția venea la o lună de la data înregistrării.
Este vorba de cazul Sindicatului angajaților Institutului pentru Fizica Laserelor care au cerut în 27 aprilie emiterea unei ordonanțe președințiale, într-un litigiu care le viza drepturile.
Tribunalul a dat soluția pe 26 mai. Instanța a respins cererea angajaților.
Statistica lunii iunie 2026
În luna iunie, exceptând cazul parlamentarilor liberali, la Tribunalul Ilfov au mai fost înregistrate alte patru cereri de emitere a unor ordonanțe președințiale.
Niciuna nu a fost soluționată. Au primit termen trei dintre ele. Prima, înregistrată pe 5 iunie, a primit termen pe 2 iulie.
A doua cerere, înregistrată pe 9 iunie (un alt caz cu minori), a primit termen de judecată pentru 24 iunie.
A treia cerere, înregistrată pe 11 iunie a primit termen pe 2 iulie, iar cea de-a patra, înregistrată pe 16 iunie, nu a primit încă termen.