Skip to content

Noul nr. 2 din PNL anunță poziția „clară” a partidului față de guvernul lui Adrian Veștea și denunță „o manipulare a realității politice”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Noul prim-vicepreședinte al PNL, Dan Motreanu, consideră că asocierea guvernului propus de Adrian Veștea cu formațiunea liberală doar pe baza apartenenței individuale a unor persoane reprezintă o manipulare a realității politice și o încercare de a induce în eroare opinia publică.

Conform lui Motreanu, poziția PNL este clară, publică și consecventă – partidul nu face parte din actuala formulă guvernamentală și nu există niciun acord politic care să justifice o astfel de afirmație, scrie Agerpres.

„În spațiul public au apărut în ultima perioadă afirmații potrivit cărora actualul Guvern (referire la cabinetul propus de Adrian Veștea, n.r.) ar avea în componența sa Partidul Național Liberal. Aceste interpretări sunt eronate și ignoră atât realitățile politice, cât și deciziile statutare adoptate de Partidul Național Liberal. În primul rând, pentru ca un Guvern să poată fi considerat un Guvern PSD-PNL, este necesară existența unui acord politic formal între cele două partide, materializat printr-un protocol semnat și asumat de ambele formațiuni. În absența unui astfel de protocol, nu se poate susține că PNL face parte din actuala formulă de guvernare”, a afirmat Motreanu, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, după ce au început audierile în comisiile parlamentare de specialitate pentru miniștrii propuși de Adrian Veștea în cabinetul său.

În al doilea rând, mai spune el, Partidul Național Liberal a adoptat, prin forurile sale statutare, o serie de decizii clare privind poziționarea politică a partidului.

„Cea mai recentă reconfirmare a acestei orientări a avut loc în cadrul Congresului Extraordinar desfășurat ieri (duminică, n.r.), unde a fost reiterată opțiunea politică potrivit căreia PNL nu va mai intra într-un guvern alături de PSD. Aceste decizii au fost luate în mod democratic, în conformitate cu statutul partidului, și reprezintă voința exprimată de structurile sale de conducere și de membrii săi. De asemenea, este absurd să se afirme că simpla prezență într-un Guvern a unor persoane care au fost sau sunt membre ale PNL transformă automat acel Executiv într-un guvern care are în componența sa Partidul Național Liberal. O astfel de interpretare ignoră diferența fundamentală dintre opțiunea individuală a unei persoane și poziția oficială a unui partid politic”, consideră Motreanu.

PNL este astăzi una dintre cele mai mari formațiuni politice din România, având peste 150.000 de membri, arată el.

„Nu orice membru al partidului poate angaja politic Partidul Național Liberal printr-o decizie personală. Reprezentarea politică a PNL este stabilită exclusiv prin hotărârile adoptate de forurile statutare și prin deciziile oficiale ale conducerii partidului. În consecință, asocierea actualului Guvern cu Partidul Național Liberal doar pe baza apartenenței individuale a unor persoane reprezintă o manipulare a realității politice și o încercare de a induce în eroare opinia publică. Poziția PNL este clară, publică și consecventă: partidul nu face parte din actuala formulă guvernamentală și nu există niciun acord politic care să justifice o astfel de afirmație. Partidul Național Liberal va continua să își susțină valorile și proiectele politice în conformitate cu mandatul primit de la membrii săi și cu deciziile adoptate în mod democratic de structurile sale statutare”, a adăugat Motreanu.