Skip to content

Toate reacțiile după noaptea respingerii guvernului Adrian Veștea. Lovitura de forță din Parlament

Guvernul Veștea a primit doar 189 de voturi, mult sub cele 233 necesare pentru a fi învestit, conform rezultatelor oficiale. George Simion și AUR, de ale căror voturi depindea soarta cabinetului susținut de PSD, au părăsit sala, un gest care a părut să îi ia prin surprindere pe premierul desemnat și pe social-democrați.

  • După ce Veștea a ieșit de la sediul AUR fără un accept clar de la Simion, tabăra premierului desemnat s-a regrupat, susține un lider liberal care face parte din ea.
  • Veștea a încercat să amâne votul, ca să aibă timp să negocieze mâine cu partidul lui George Simion, conform aceleiași surse, confirmată de informații din PSD.
  • În Parlament, Adrian Veștea a avut un discurs dens, plin de exprimări generale, cu tendința de a fi memorabile, de tipul celor pe care le creează Inteligența Artificială. S-a repetat de mai multe ori și a citit sacadat, cu mai multe momente în care părea că întâlnește pentru prima oară aceste formulări.
  • George Simion a anunțat că nu își obligă colegii de partid să voteze în vreun fel, dar că el „și toți oamenii din această sală care nu sunt trădători” părăsesc sala de plen.

Anticipatele „sunt mai aproape decât oricând”

„Politica românească are nevoie de limpezime, de profunzime și de onestitate!”, a declarat, marți dimineața, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care a tras mai multe concluzii, după ce partidul său nu a susținut cabinetul Veștea.

„Criza politică este mult mai amplă decât a anticipat-o oricine și va rămâne până în 2028 sau până la alegerile anticipate, care sunt mai aproape decât oricând”, a scris numărul 2 în AUR, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Un politolog invocă motivul pentru care Grindeanu nu ar trebuie desemnat

Politologul Cristian Preda consideră că șeful PSD, Sorin Grindeanu, ar trebuie să renunțe atât la funcția din partid, cât și la cea de la Camera Deputaților, despre care spune că a obținut-o în baza unui acord politic pe care ulterior nu l-a respectat.

Profesorul de științe politice crede că liderul social-democraților nu ar trebui luat în calcul pentru funcția de premier.

Propunerea lui Ilie Bolojan

Învestirea unui guvern minoritar, bazat pe un pact național care să stabilească prioritățile României pentru următoarele 6 luni, este propunerea făcută de Ilie Bolojan marți dimineață, după ce Guvernul Veștea a picat la vot în Parlament.

Care sunt cele două variante

„Au triumfat două forme de iresponsabilitate politică”

Deputatul PSD Mihai Fifor, liderul organizației județene PSD Arad, a declarat marţi că partidele care nu au votat pentru Guvernul Veștea au dat dovadă de „cinism politic în forma sa cea mai pură” și a cerut o nouă rundă de consultări cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.

„Aseară, în Parlamentul României, românii au avut parte de o demonstraţie de cinism politic în forma sa cea mai pură. Au triumfat două forme de iresponsabilitate politică: setea patologică de putere a lui Ilie Bolojan şi a blocului de dreapta care a împins România în recesiune economică şi în criză politică şi oportunismul tranzacţional al suveranistiştilor dispuşi să joace viitorul ţării la ruletă doar pentru câteva puncte politice”, a scris Fifor într-un mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook.

Se cer demisii de la Cotroceni

Activistul și scriitorul Valeriu Nicolae l-a criticat dur pe președintele Nicușor Dan și echipa sa de la Palatul Cotroceni, după ce Guvernul propus de premierul desemnat fără consultarea PNL, liberalul Adrian Veștea, nu a reușit să obțină votul de încredere al Parlamentului.

El a susținut marți dimineață, într-o postare pe Facebook, că șeful statul a luat „decizii castastrofale” și a dovedit, după un an de mandat, că este „inadecvat pentru poziția de la Cotroceni”, iar în actuala configurație parlamentară, nu va putea avea rezultate semnificative.

Cristian Pîrvulescu: „PSD este principalul înfrânt”

Politologul consideră că social-democrații sunt principalii pierzători ai crizei declanșate de eșecul desemnării lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

În opinia analistului politic, după încheierea procedurii actuale, preşedintele Nicuşor Dan trebuie să reia consultările şi să vină cu o nouă propunere de prim-ministru desemnat.

În cadrul declarațiilor făcute pentru agenția de presă News.ro, el a indicat și „singurul învigător”, dar și cele două variante de guvernare pe care le vede posibile în acest moment.

Adrian Veștea, un nou mesaj

Liberalul nominalizat de Nicușor Dan pentru postul de premier fără acordul PNL susține că acceptase mandatul nu pentru funcția în sine, ci „pentru că țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj”.

„Votul de astăzi nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România. Dar votul este suveran și îl respect. Nu am cerut această poziție pentru o funcție ci am acceptat-o pentru că țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj. Asta rămâne valabil indiferent de rezultatul de azi”, a scris Adrian Veștea, pe Facebook.

Dan Motreanu, mesaj dur despre „guvernul trădătorilor”

Prim-vicepreședintele PNL, care a descris guvernul Veștea drept unul al „trădătorilor”, a spus că acesta „nu a obținut votul Parlamentului nici după ce premierul desemnat s-a umilit în fața AUR, într-o încercare disperată de a obține sprijinul acestui partid”.

„Partidul Național Liberal a indicat și soluția ieșirii din criza politică: un acord politic prin care partidele semnatare să se angajeze ca, timp de șase luni, să respecte o serie de condiții”, a adăugat Dan Motreanu.

Mesajul integral al liberalului poate fi citit aici.

PNL îi cere „demisia de onoare” lui Grindeanu

Întrebat despre declarația liderului PSD conform căreia partidul său nu va susține un guvern PNL-USR-UDMR, Robert Sighiartău a spus că Sorin Grindeanu ar trebui să își dea „o demisie de onoare”.

„Eu cred că Sorin Grindeanu, care este unul dintre marii responsabili ai acestei crize, trebuie să își revizuiască atitudinea și cred că o demisie de onoare se impune. Cred, de asemenea, că România are nevoie de un guvern. Cred că președintele României trebuie să fie, într-adevăr, un mediator și (…) să consulte partidele parlamentare astfel încât să degajăm o soluție după aceste consultări. Noi avem această soluție, putem face acest pact național astfel încât să urmărim interesele României în această perioadă extrem de grea”, a răspuns Sighiartău.

El a vorbit și despre situația liberalilor care au votat Guvernul Veștea.

„Foștii mei colegi, care astăzi au fost în Parlament și i-a văzut o țară întreagă, nu mai pot să dea ochii cu alegătorii liberali. Partidul Național Liberal nu îi mai dorește pe acești oameni, care au trădat încrederea alegătorilor noștri (…). În următoarele zile vom lua toate deciziile care se cuvin, dar, până atunci, cred că onorabil pentru ei ar fi să vedem niște demisii”, a mai declarat Sighiartău.

Mesajul liderului USR

Dominic Fritz a transmis un mesaj pe Facebook la scurt timp după ce Guvernul Veștea a fost respins de Parlament.

„După haosul iresponsabil și înjositor al acestor zile, acum avem nevoie urgent de consultări transparente, fără surprize și fără înțelegeri sub masă. USR este gata să facă echipă pentru români într-un guvern minoritar care să livreze în continuare reforme, curățenie și o viață mai bună”, a declarat președintele USR.

Grindeanu: „PSD nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Liderul PSD a exclus posibilitatea de a susține un astfel de guvern minoritar și a spus că, dacă președintele Nicușor Dan le va încredința social-democraților mandatul de formare a Guvernului, aceștia nu vor fugi de această responsabilitate.

„Eu vă spun un lucru, la cum știu eu Partidul Social Democrat, că îl știu bine. Partidul Social Democrat nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Asta, ca să fie clar (…). Dacă, urmare a consultărilor de la Cotroceni, președintele va acorda Partidului Social Democrat acest mandat, o să vedem în ce formulă o să venim în fața Parlamentului, dar vă mai spun o dată, Partidul Social Democrat nu fuge de această responsabilitate”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Adrian Veștea, primele declarații după vot

Respins de Parlament prin vot, Veștea a declarat că a tratat „cu responsabilitate” mandatul de formare a Guvernului pe care i-l încredințase președintele Nicușor Dan.

„Ceea ce cred că este foarte important este stabilitatea și încrederea românilor. Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă, pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot uninominal. Am considerat că este necesar să răspund la această provocare. Îmi pare rău că nu s-a putut materializa. Ceea ce cred este că în perioada următoare va fi tot o perioadă de nesiguranță, o perioadă de neliniște pentru români”, a spus Veștea.

El a vorbit și despre decizia de a negocia cu AUR.

Rezultatul oficial al votului

Din totalul de 464 de senatori și deputați, au fost prezenți la vot 287 și au fost înregistrate 212 voturi.

Un număr de 189 de parlamentari au votat pentru Guvernul Veștea, în timp ce 23 au votat împotrivă, a precizat Vasile Blaga, care a prezentat rezultatele oficiale.

Guvernul Veștea a fost respins de Parlament

Guvernul Veștea, care avea nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru învestire, a primit doar 189, conform surselor HotNews.

Astfel, România rămâne în continuare cu Guvern interimar, iar președintele Nicușor Dan trebuie să nominalizeze un nou candidat la funcția de premier pe baza consultărilor cu partidele.

„Cine este de vină pentru acest eșec?” – răspunsul lui Sorin Cîmpeanu

„Este jocul democrației”, a răspuns Cîmpeanu, care a primit această întrebare în contextul în care parlamentarii AUR au părăsit sala de plen, în ciuda negocierilor purtate în această seară cu el, cu premierul desemnat Adrian Veștea și cu Bogdan Ivan de la PSD.

Întrebată ce concesie ar fi făcut AUR, el a spus: „Afirmația conform căreia dacă AUR va vota un guvern în România, se va comporta ca un partid responsabil. Cred că e suficient la nivel de mesaj”.

Sorin Cîmpeanu, declarații de presă la Parlament, luni seară, 22 iunie 2026.

Stănescu (PSD): „Am ajuns într-un infantilism politic”

Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, consideră că mandatul de formare a unui nou Guvern ar trebui încredințat liderului social-democrat, Sorin Grindeanu, în cazul în care Guvernul Veștea pică la votul din această seară.

„Trebuie să trecem un guvern. Nu știu, ăsta va trece, nu va trece. Nu contează formula. România nu poate să își permită la această oră, din toate punctele de vedere, să nu aibă guvern. Am ajuns deja într-un infatilism politic, la mulți oameni se întâmplă lucrul ăsta”, a declarat Stănescu.

Mesajul lui Simion după ce a părăsit sala

Deși încă se votează în Parlament, liderul AUR a transmis un scurt mesaj pe rețelele sociale după ce a părăsit sala: „Guvernul Veștea/Nicușor a picat la vot”.

Liderul UDMR: „Banalizarea răului totdeauna începe cu un pas mic”

Kelemen Hunor a declarat, în discursul din Parlament, că „o țară mică, o țară slabă, o țară fără putere economică și militară, la periferie și la granița de ciocnire între marile puteri globale poate supraviețui doar dacă ține de principii, ține de valori și caută aliați”.

„Banalizarea răului totdeauna începe cu un pas mic, un pas aparent nevinovat, un pas care poate fi explicat rațional, un pas care trece peste valori, un pas care trece peste principii, peste principii fără de care nu se poate crea o societate bazată pe încredere. Trece peste principii și câmpul de bătălie politică devine extrem, extrem de tulbure. În aceste zile asistăm la cea mai complexă bătălie politică pentru putere, nu pentru oameni, nu pentru comunități, ci pentru putere”, a spus liderul UDMR.

El l-a felicitat pe liderul AUR pentru decizia de a părăsi sala.

Diana Buzoianu (USR): Parlamentul este practic căpușat de PSD

Diana Buzoianu i-a acuzat pe Adrian Veștea și PSD că își caută susținerea necesară prin „trădare”.

„Ce ne propune astăzi PSD? Să ardem casa, ni se promite cu emoție în glas că vom construi un castel – și, de fapt, vom primi o cocioabă. Astăzi, Parlamentul este practic căpușat de PSD. Parlamentari care zic, sigur, ca un fel de căprioare cu farurile în ochi, că ei niciodată nu vor trăda pentru PSD – sunt cei care au făcut posibil ca astăzi toți miniștrii PSD să aibă avizul favorabil”, a declarat Buzoianu.

Mohammad Murad: George Simion nu mai are ce discuta cu mine

Mohammad Murad, deputat AUR care își manifestase deschiderea de a susține Guvernul Veștea, a avut o discuție aprinsă cu liderul de grup de la Camera Deputaților, după anunțul lui George Simion cu privire la ieșirea din sală.

Mihai Enache a încercat să îl cameze.

Potrivit surselor HotNews, Mohammad Murad era printre parlamentarii AUR care negociaseră susținerea lui Adrian Veștea. Însă, într-un final, AUR a luat o decizie în bloc: să părăsească sala.

Fenechiu (PNL) acuză „o gravă încălcare a normelor constituționale”

Daniel Fenechiu a reiterat că poziția PNL este aceea de a nu vota Guvernul Veștea.

„Partidul Național Liberal nu intră în alcătuirea Guvernului. În acest context, orice fel de menționare a Partidului Național Liberal ca fiind parte din compoziția politică a Guvernului reprezintă o gravă încălcare a normelor constituționale”, a declarat Daniel Fenechiu.

De altfel, cea mai mare parte a locurilor PNL din sală sunt goale.

AUR părăsește sala

George Simion, extrem de surescitat, a avut un discurs scurt, în care a spus că nu va cere niciunui coleg să voteze în vreun fel, dar că el și cei care „nu trădează” cauza AUR vor ieși din sală, echivalent cu a nu vota Guvernul Veștea.

A fost un moment în care Sorin Grindeanu, pe de o parte, și Adrian Veștea, și alți membri ai Guvernului și-au dus mâna la față, urmărind cum cei de la AUR părăsesc sala.

„Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul, însă eu și toți oamenii din această sală care nu sunt trădători ne ridicăm în picioare, părăsim această sală sinonimă cu trădarea și de mâine așteptăm să ne croim un alt viitor, pentru România, pentru țara noastră, pentru poporul român, AUR nu trădează și există o majoritate a românilor care nu trădează”, a declarat George Simion.

AUR critică Guvernul Veștea și planul de măsuri

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat programul de guvernare propus, în discursul din Parlament, și susține că România riscă o situație similară cu „soarta Greciei”.

„Începând cu sfârșitul lunii februarie a acestui an, a început un război în Iran. Imediat după ce a început acest război, România a aflat cât de vulnerabilă este, pentru că atunci când dobânzile la datoria publică au început să revină la valori de peste 7% au început să tremure toți. Asta ne arată cât de firavă este această economie și cât de expusă unei crize. Astăzi, statul român rezistă și nu intră în incapacitate de plată doar pentru că nu este o criză internațională”, a declarat Peiu.

„Cei care constituie acest posibil guvern ne cer să îi votăm pentru a aplica exact aceleași măsuri ca Guvernul care a fost demis prin moțiune de cenzură. Nu rezultă de nicăieri din acest program de guvernare că noua echipă propusă a înțeles gravitatea situației în care suntem”, a adăugat reprezentantul AUR.

Apoi a luat cuvântul liderul partidului, George Simion.

„De 35 de ani ați fost la conducere, de 35 de ani, în România, trădarea a fost la ordinea zilei și a intrat cumva în banal, în cotidian (…). Pentru că de 35 de ani trădarea a fost la ordinea zilei, ni s-a promis din aceste bănci, în aceste săli, în aceste instituții, prosperitate și, din păcate, România a ajuns pe ultimul și penultimul loc în toate topurile din țara noastră. Ni s-au promis libertate și democrație și, din păcate, România a ajuns singurul stat din Uniunea Europeană unde sunt anulate alegerile”, a declarat Simion.

Natalia Intotero (PSD): Guvernul propus, cea mai bună variantă pentru momentul actual.

Deputata PSD susține că Guvernul Veștea „este cea mai bună variantă pentru momentul actual”.

„Cred că, înainte de orice analiză politică, înainte de cifre, procente și calcule bugetare, avem datoria să ne gândim la oamenii pentru care suntem astăzi aici (…). Nu așteaptă discursuri perfecte, nu așteaptă spectacol politic. Ei așteaptă ceva mult mai simplu și, în același timp, mult mai important, să le arătăm că statul funcționează, că instituțiile își fac datoria și că cineva își asumă responsabilitatea pentru viitorul acestei țări”, a adăugat social-democrata.

Discursul premierului desemnat

Adrian Veștea a declarat, în plenul Parlamentului, că își propune să reconstruiască încrederea care s-a pierdut între cetățean și stat.

„Dincolo de tot ce ne separă politic, avem un scop comun, dorința sinceră de a face bine țării noastre. Trecem printr-o perioadă complexă, provocări economice serioase, tensiuni sociale acumulate de ani de zile, un context internațional mai instabil și mai riscant decât am cunoscut multă vreme, dar, dincolo de toate acestea, cred că adevărata noastră problemă e alta, o criză de încredere, de încredere între cetățean și stat, convingerea tot mai răspândită că regulile nu sunt aceleași pentru toți și poate cel mai dureros sentiment, sentimentul multor oameni că viitorul lor nu mai poate fi construit aici, acasă”, a declarat Adrian Veștea.

„Dacă îmi veți acorda votul, obiectivul meu principal, ca prim-ministru, va fi să contribui, împreună cu președintele țării și cu dumneavoastră, la reunirea societății noastre în jurul unui proiect comun de dezvoltare. Avem nevoie de mai puțină dezbinare și de mai multă construcție, de mai puține promisiuni și de mai multe rezultate”, a adăugat premierul desemnat.

„Țara asta înseamnă oameni, familii care muncesc cinstit pentru un viitor mai bun al copiilor lor, tineri care se întreabă dacă merită să rămână acasă, antreprenori care creează locuri de muncă, profesori, medici, fermieri, militari și funcționari care își fac datoria în fiecare zi, dar și seniori care au construit tot ce avem și merită respectul nostru necondiționat”, a continuat el.

„Distinși parlamentari, avem nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern cu puteri depline, reforme care trebuie continuate, investiții care nu mai suportă întârziere, fonduri europene care trebuie atrase, nu pierdute prin birocrație”, a mai spus Veștea.

„Oamenii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate, de un stat care își respectă cuvântul. Avem mult de muncă înainte. Nu toate deciziile vor fi ușoare, nu toate reformele vor fi populare, dar sunt convins că avem resurse, energia și oamenii necesari pentru a reuși. Cred într-o țară puternică, respectată, care își valorifică în sfârșit potențialul”, a declarat Veștea.

„Nu vreau să fiu prim-ministrul care promite cel mai mult. Vreau să fiu cel care lasă în urma mea cele mai multe lucruri făcute. Acesta este angajamentul pe care îl fac astăzi, să reconstruim încrederea, respectul și speranța că viitorul poate fi construit aici, acasă. Nu mai avem nevoie de scandal, avem nevoie de direcție”, a mai afirmat premierul desemnat în discursul din Parlament.

Liderul UDMR: „Există o linie roșie”

Kelemen Hunor a declarat că din declarațiile președintelui Dan reiese că o eventuală colaborare cu AUR pentru învestirea unui guvern reprezintă „o linie roșie”.

„Există o linie roșie, așa a zis președintele, fără AUR”, a spus liderul UDMR.

El a precizat că formațiunea sa este deschisă ideii de a susține „un guvern monocolor”, fie el și PSD.

„Absolut, oricând. Dacă e un guvern monocolor cu o majoritate transparentă, de ce nu?”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Începe ședința votului pe guvernul Veștea

Ședința votului pentru învestirea guvernului a început. La acest moment există cvorum, fiind prezenți în sală 358 de parlamentari.

Grindeanu, în sala de plen

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a intrat în sala de plen de la Palatul Parlamentului.

„Îmi doresc să existe un guvern”, a spus el.

Sorin Grindeanu, la Parlament, luni, 22 iunie 2026. Sursa: HotNews / Rebecca Popescu

Anunțul lui Varujan Pambuccian

Liderul parlamentar al grupului minorităților, Varujan Pambuccian, a anunțat, după o ședință de grup, că 15 din cei 17 membri ai Grupului minorităților din Parlament vor vota pentru învestirea guvernului Veștea.

PSD susține că au fost asigurate peste 230 de voturi

Marian Neacșu de la PSD, propus la Ministerul Afacerilor Interne, susține că pentru învestirea guvernului Veștea au fost asigurate peste 230 de voturi, „spre 240”.

Pentru a trece de Parlament, guvernul are nevoie de cel puțin 233 de voturi.

Marian Neacșu (PSD), pe holurile Parlamentului, luni, 22 iunie 2026. Sursa: HotNews / Ruth Novacovici

Urmează ședința de plen. Veștea a intrat în sală

Se fac ultimele pregătiri pentru votul din Parlament. În curând, este așteptată începerea ședinței de plen pentru votul în cazul guvernului Veștea.

În sala de plen a intrat și candidatul la funcția de premier, Adrian Veștea.

Tensiuni în AUR după negocierile cu Veștea

Negocierile dintre premierul desemnat și AUR au provocat tensiuni în partid, unde unii parlamentari sunt pregătiți să demisioneze dacă li se va cere să voteze Guvernul Veștea, spun sursele HotNews.

Gigi Becali: „Ce propune președintele, aia votez”

Deputatul independent, ales pe listele AUR în decembrie 2024, a sugerat că va vota pentru învestirea Guvernului Veștea și a reclamat efectele pe care le are actuala criză politică.

El a izbucnit în râs la două dintre întrebările reporterilor despre George Simion.

Aviz pozitiv pentru Luca Niculescu

Luca Niculescu, propus să preia Ministerul Afacerilor Externe, a primit aviz pozitiv la audierile din comisii.

Avizul a fost acordat cu 25 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și o abținere.

Ministrul propus la Cultură, despre perioada în care a lucrat pentru Ion Iliescu

Întrebat de HotNews despre perioada în care a fost consilierul fostului președinte, Ionuț Vulpescu a descris acea perioadă drept o „experiență extraordinară”.

„Am avut șansa să lucrez cu domnul președinte Ion Iliescu și pentru mine a fost o experiență extraordinară, atât la Cotroceni, în ultimul său mandat, cât și după aceea. Am văzut foarte multe lucruri. Am învățat fundamente, am întâlnit oameni extraordinari. M-am pronunțat public despre domnul președinte cred că suficient și o s-o mai fac atunci când va fi cazul”, a declarat social-democratul propus să preia Ministerul Culturii.

„Justiția este valabilă pentru toți, se pronunță. Există prezumpția de nevinovăție pentru toată lumea”, a adăugat el, când a fost întrebat despre faptul că dosarul Mineriadei nu a fost soluționat până la moartea lui Ion Iliescu.

Ionuț Vulpescu a precizat că nu a mers la expoziția organizată de MAE pe tema documentelor diplomatice despre Mineriade care au fost declasificate.

„Nu. Cred că atunci când a fost Noaptea Muzeelor s-a organizat. Din păcate, nu eram în țară, n-am putut să merg la nicio expoziție. Foarte important este, că vorbim de muzee și de zona asta, să existe un echilibru inclusiv în finanțarea instituțiilor de cultură, instituțiilor de spectacole, opere, filarmonice, teatre, și zona muzeală. Există, totuși, un anumit decalaj și el ar trebui îndreptat”, a adăugat social-democratul.

El a precizat că la audierile din comisii a „enunțat câteva dintre priorități”.

„Nu cred că a fost o decizie bună creșterea TVA la carte. Piața editorială se confruntă cu dificultăți. Trebuie încurajate librăriile și cred că TVA la carte trebuie să revină, 5%, așa cum a fost în 2015. Trebuie să menținem acest echilibru între zona publică și zona creatorilor independenți”, a mai declarat Vulpescu.

Ionuț Vulpescu, declarații după audierea din comisii, luni, 22 iunie 2026. Sursa: HotNews / Ruth Novacovici

Cîmpeanu, despre întâlnirea cu AUR: „Nu s-a discutat despre funcții”

Sorin Cîmpeanu, unul dintre miniștrii propuși care l-au însoțit pe premierul desemnat la întâlnirea cu reprezentanții AUR, susține că discuția a fost una „constructivă, în care s-a înțeles nevoia României de a avea un Guvern stabil”.

„Așteptările (AUR, n.r.) sunt de a introduce acele măsuri economice în programul de guvernare, printr-o declarație a premierului, care ține strict de premier, dacă va aprecia acceptabil, benefic pentru țară, și, de asemenea, este fair (corect, n.r) din partea noastră să înțelegem că dacă AUR este un partid care contribuie la deblocarea acestei situații și la instalarea unui Guvern stabil este un lucru bun pentru România și asta caracterizează un partid responsabil”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

Ivan și Cîmpeanu, în birou la Grindeanu după ce au mers cu premierul desemnat la AUR

Bogdan Ivan și Sorin Cîmpeanu, doi dintre cei propuși să preia portofolii în Guvernul Veștea, au intrat în biroul liderului PSD, Sorin Grindeanu, după ce au fost alături de premierul desemnat la discuțiile cu AUR.

Adrian Veștea nu era cu cei doi când au intrat în biroul lui Grindeanu.

Aviz negativ pentru ministrul propus la fonduri europene

Florin Zaharia a primit aviz negativ la audierile din comisii, cu 13 voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și două abțineri.

Întrebat dacă mai are timp România să îndeplinească jaloanele din PNRR pentru a nu mai pierde bani, el a spus: „Eu cred că timpul scurt care ne-a rămas la dispoziție trebuie să fie mobilizator pentru ceea ce avem de făcut mai departe”.

„Mai sunt 70 de zile până la termenul de 31 august și suma pe care România trebuie să o atragă după scăderea cererii de plată 4, care va fi plătită de către Comisia Europeană în cursul acestei săptămâni, se ridică, pe actuala formă a Planului Național de Redresare și Reziliență, la 10 miliarde, iar dacă am reduce prefinanțarea, la 7,7 miliarde (…). Presiunile sunt foarte mari”, a mai declarat Florin Zaharia.

George Simion, anunțul momentului, după întâlnirea cu Adrian Veștea

Liderul AUR, George Simion, a făcut declarații luni seară, la sediul AUR, după întâlnirea cu premierului desemnat, Adrian Veștea.

„E un pas spre normalitate ca al doilea partid să fie consultat. Avem niște restricții din partea președintelui Republicii care ne fac să nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Guvernul Veștea”, a declarat George Simion.

„Așteptăm clarificări din partea lui Nicușor Dan înainte de votul de învestitură”, la ora 21:30, a spus Simion.

Declarațiile pe larg ale liderului AUR.

Discuție între premierul desemnat și AUR

Adrian Veștea a fost la sediul AUR, unde a discutat cu reprezentanții partidului „o serie de măsuri economice” pe care și le doresc aceștia.

„I-am asigurat de toată disponibilitatea pentru toate aspectele care nu sunt în programul de guvernare și care, în urma evaluărilor, nu vor crea un impact economic și vor putea fi suportate de către bugetul României în perioada următoare, în așa fel încât să le putem include”, a declarat premierul desemnat.

Marian Neacșu apără negocierile cu AUR

Social-democratul a declarat, la Parlament, că între liderii PSD și AUR nu au existat discuții pentru a convinge formațiunea lui George Simion să sprijine învestirea Guvernului Veștea, dar că este „corect și logic ca premierul desemnat să discute cu toate partidele parlamentare”.

„Scopul fundamental este constituirea unui Guvern, în orice formă putem să realizăm asta (…), nu în orice condiții (…). Eu cred că noi, românii, suntem cu toții pro-europeni și pro-occidentali. Cel puțin asta spun statisticile”, a mai spus Marian Neacșu.

Rogobete, avizat pozitiv: Îmi doresc să continui reformele

Alexandru Rogobete de la PSD, propus pentru un nou mandat la Ministerul Sănătății, a primit aviz pozitiv la audierile din comisii.

„Rămâne de văzut ce se va întâmpla în plen și sigur că, dacă acest guvern va fi votat și vom avea toate voturile necesare pentru a trece, îmi doresc ca la Ministerul Sănătății să continui reformele pe care le-am început și care au fost acceptate și apreciate într-un final de personalul medical, dar și de pacienți”, a declarat Rogobete.

Marian Neacșu a primit aviz pozitiv pentru MAI

Marian Neacșu, propus la Ministerul Afacerilor Interne, a fost avizat pozitiv cu 19 voturi „pentru”, 10 „împotrivă”. A fost înregistrată o abținere, de la UDMR, iar reprezentanții AUR au plecat din sală.

La audieri, el a declarat că nu se pune problema de disponibilizări în cadrul instituției în cazul în care va fi învestit, ci mai degrabă de „reașezări”, cum este cazul personalului din Jandarmerie care asigură paza la monumente și care ar putea fi redistribuit spre zona operativă.

Întrebat despre împuternicirile din Poliție, Neacșu a spus că a cerut detalii suplimentare din partea secretarilor de stat.

Social-democratul a fost întrebat și despre absența măsurilor de combatere a violenței domestice din programul de guvernare. „Vom acorda atenție în zona prevenției și măsurilor de sprijin”, a răspuns candidatul la funcția de ministru de Interne.

La întrebarea legată de voturile AUR și întâlnirea dintre Adrian Veștea și George Simion, Marian Neacșu a refuzat să răspundă.

„Sunteți magician?” – întrebarea primită de ministrul propus la fonduri europene

Florin Zaharia, propus să preia Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost întrebat despre situația atragerii de fonduri din PNRR și riscul de a fi pierdute miliarde de euro.

Cristina Dascălu, AUR: Astăzi discutăm despre fonduri care riscă să fie pierdute. 8,7 mld de euro riscă să nu fie atrase. Vă rog să ne spuneți, fără optimism instituțional, câți bani mai pot fi salvați în 2026? Cine răspunde atunci când statul pierde milioane de euro?

Andrei Dîrlău, AUR: Sunteți magician? Aveți o provocare imensă înainte. Trebuie să finalizați PNRR până la 31 august, să pregătiți următorul cadru multianual și să absorbiți banii pentru coeziune. Ce miracol veți face?

Zaharia: O să fiu destul de realist: avem un set de reforme complicate – au fost enumerate nouă. Fiecare dintre ele au o penalizere de 770 de milioane de euro. Cred că este în interesul României să livrăm aceste reforme. Dacă nu livrăm aceste reforme, riscul este să pierdem întreaga alocare de grant.

Legat de investiții, cred cu tărie că trebuie să facem tot ce ne stă în putință, în cazul în care acest cabinet va fi învestit, ca să livrăm aceste reforme.

Vizavi de aprecierea cu magicianul, este o provocare, de aceea am și răspuns pozitiv ministrului desemnat. Ceea ce apreciez eu legat de PNRR, în cele 70 de zile care au rămas, trebuie să renunțăm în Guvern la zilele libere și să încercăm să livrăm până în august. Am încredere în toți colegii mei care lucrează și sunt covins că se vor mobiliza. Este și în programul de guvernare un taskforce cu MIPE. Pe cadrul următor, cred că presiunile financiare sunt o provocare. Fiecare leu de acolo reprezintă o responsabilitate mai mare a felului în care vom face acest design al exercițiului financiar.

Ovidiu Cîmpean, PNL: V-am intrebat cati bani pierdem, n-ati raspuns concret. Daca ministrii, colegii dumneavoastră nu vor face reformele… vă întreb punctual, de exempllu, legea salarizării și-o asumă acest guvern sau riscăm să pierdem banii? Are putere acest taskforce?

Ionel Bogdan, PNL: Am avut o relație foarte bună cu domnul Zaharia, este un profesionist, am încredere că se va strădui să facă treabă. Singura problemă: văzând componența guvernului, susținerea politică, vreau să vă întreb, domnule ministru, cum veți proceda ca aceste jaloane să fie atinse, iar banii să nu fie pierduți. Domnule ministru, ați avut asigurări din partea PSD, din partea susținătorilor acestui guvern, că vor susține aceste jaloane în Parlament? Sau doar ați venit să ne prezentați niște lucruri generale și pe urmă, peste o lună să ne spuneți că nu s-a putut vota din cauza lipsei de susținere politică. Mulțumesc!

Zaharia: Legea se află în programul de guvernare la Ministerul Muncii. Eu nu am intrat în detaliile fiecărui jalon pentru că nu sunt lucruri noi.

Al doilea ministru avizat negativ

Monica Anisie, propusă la Ministerul Educației, parte a grupului de liberali care s-au delimitat de decizia partidului de a nu susține Guvernul Veștea, a primit aviz negativ în comisiile de specialitate. Tot negativ fusese avizat și Romeo Lungu, liderul PSD Buzău, care este propus pentru Ministerul Dezvoltării.

Între timp, Radu Marinescu, propus la Ministerul Justiției, a primit aviz pozitiv.

O liberală propusă în Guvernul Veștea critică actuala conducere a PNL

Monica Anisie, propusă la Ministerul Educației, parte a grupului de liberali care au contestat Congresul PNL, susține că partidul a devenit „un SRL cu acționar unic”.

„Deci, haideți să înțelegem, să ne uităm mai atent la ceea ce se întâmplă. Haideți să nu trăim într-o democratură. Haideți să nu devină PNL un SRL cu acționar unic. A devenit, la momentul acesta. Eu așa consider. Pentru că simulacrul acela de congres asta a evidențiat. Despre asta este vorba. Și dacă colegii mei își doresc să continue într-o astfel de democratură, repet, este treaba dumnealor. Dar eu nu plec din Partidul Național Liberal”, a declarat ea, luni, la Parlament, citată de Agerpres.

Ministrul propus la Justiție, întrebare de la AUR despre victimele violenței domestice

Răspunzând la o întrebare adresată de AUR despre protecția victimelor violenței domestice, social-democratul Radu Marinescu a declarat că „problema este tratată insuficient” și susține că își dorește crearea unei agenții în acest scop la Ministerul Justiției.

„Trebuie să avem instrumentul instituțional. Chiar anul acesta am putea să îl definitivăm”, a afirmat el.

Aviz pozitiv la Mediu

Mihai Ghigiu de la PSD, propus pentru funcția de ministru al Mediului, a fost avizat pozitiv de comisie, cu 21 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și trei abțineri.

Audierea ministrului propus la Mediu, Mihai Ghigiu, luni, 22 iunie 2026. HotNews / Ruth Novacovici

9 miniștri audiați până acum. Un singur aviz negativ

Până la această oră au fost audiați nouă miniștri. Dintre ei, opt au primit aviz pozitiv. Singurul avizat negativ este Romeo Lungu, liderul PSD Buzău, care este propus pentru Ministerul Dezvoltării.

Audierile sunt programate până la ora 21.

Ministrul propus la Mediu, întrebat dacă va guverna cu ChatGPT

Mihai Ghigiu de la PSD, propus la Ministerul Mediului, a fost întrebat de Adrian Giurgiu de la USR dacă guvernul va fi condus de ChatGPT.

Giurgiu a acuzat că programul de guvernare a fost scris cu instrumentul de inteligență artificială.

Ghigiu a spus că el la recomandă elevilor săi să folosească inteligența artificială ca instrument de cercetare, nu pentru a le face munca în locul lor.

Veștea anunță că se întâlnește cu Simion

Premierul desemnat a anunțat că va avea o întrevedere cu liderul AUR, însă nu a precizat când și unde.

„Înțelegând responsabilitatea care îmi revine pentru a pune capăt haosului politic, voi avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion. Când vine vorba de România și de rezolvarea unei crize fără precedent, îmi asum un dialog deschis cu orice formațiune politică votată de români. Este cred obligatoriu dacă vrem să avem, în adevăratul sens al cuvântului, un Guvern al României”, a scris Adrian Veștea, luni, pe Facebook.

PSD ia în calcul amânarea votului din plen

La PSD e luată în calcul o amânare a votului de învestitură, programat pentru diseară, deoarece nu există suficient sprijin pentru guvernul Veștea, au declarat surse politice pentru HotNews.

Informația vine în contextul în care George Simion a anunțat că parlamentarii AUR nu vor susține guvernul Veștea.

„Îl așteptăm la sediul partidului pe domnul Adrian Veștea, îl așteptăm pe Nicușor Dan să spună public dacă voturile AUR sunt bune sau nu. Să spună public dacă parlamentarii AUR mai sunt extremiști, că în ultimele săptămămâni am văzut că suntem patrioți”, a solicitat George Simion.

Răspunsuri cu ChatGPT la audierea Monicăi Anisie, propusă la Educație

HotNews a surprins un moment aparte la audierea ministrului propus pentru Educație. În timp ce parlamentarii își formulau întrebarile pentru Monica Anisie, un consilier al acesteia își nota toate întrebările, iar apoi le trimitea mai departe către ChatGPT. 

Filmarea HotNews arătă și cum ChatGPT îi structura răspunsurile: „la liniuță”. Pe parcursul audierii, consilierul a fost observat în repetate rânduri când îi șoptește lui Anisie, ministra propusă la Educație. 

Tensiuni la audierea candidatului propus la Economie

Marian Bârgău, propus la Ministerul Economiei, a primit aviz pozitiv la audierile din Parlament, cu 34 de voturi din partea PSD, PNL și UPR.

Un număr de 23 de parlamentari liberali care îl susțin pe Ilie Bolojan au votat „împotrivă”, în timp ce reprezentanții AUR au plecat din sală. Au fost înregistrate și 6 abțineri.

Bârgău nu dorit să facă declarații la final, deși majoritatea miniștrilor propuși procedează astfel. A spus că preferă să vorbească marți, după vot.

În timpul audierii a avut loc un moment tensionat, în care senatorul AUR Cătălin Silegeanu i-a reproșat candidatului la funcția de ministru modul în care răspundea la întrebări.

Imagini de la audierea lui Marian Bârgău pentru funcția de ministru al Economiei, luni, 22 iunie 2026. HotNews / Rebecca Popescu

Radu Oprea, întrebat în comisie despre studiile sale

Radu Oprea, propus pe post de secretar general al Guvernului, a fost întrebat despre studiile sale în comisiile de specialitate în care a fost audiat.

„Am înțeles că din 2025 v-ați înscris la doctorat. Am o mică spaimă, că nu prea ai timp când trebuie să le faci cum trebuie. Cum ne asigurați că vă veți ocupa de lucrurile din cadrul guvernului ținând cont că trebuie să fiți atent și la partea academică. Nu am văzut aplecări spre publicarea de studii economice”, a întrebat deputatul USR Alexandru Dimitriu.

Radu Oprea a replicat: „O fac din pasiune, este o temă legată de comerț exterior, este legat de protecționism. Semnătura mea se află pe acordul UE – Vietnam, în 2019 eram la Hanoi în ultima zi a președinției României (n.r. la Consiliul UE) . Este una din reușite pe care le-am avut în timpul președinției pentru că am intrat cu 0 șanse să semnăm”.

El a subliniat că îi va trimite articolele publicate. „Am și articole semnate pentru că atunci când eram la Economie, toate lucrurile în minister erau bazate pe analize pe toate domeniile de activitate”, a spus Oprea. „Ăsta e defectul meu, îmi place să citesc”, a încheiat el.

Față de guvernul Bolojan, secretarul general al guvernului va avea acum rang de ministru și nu de secretar de stat.

Radu Oprea a primit aviz favorabil cu 21 pentru, 11 împotrivă și 4 abțineri.

Anisie, propunerea pentru Educație, acum în comisie

Monica Anisie, propunerea pentru Ministerul Educației, a primit o întrebare din partea PSD care a stârnit ironii din partea senatorului USR, Ștefan Pălărie.

„Am un mare respect pentru dumneavoastră și pentru poziția pe care ați ocupat-o. Am o singură întrebare: de câți ani profesați?”, a spus senatorul PSD Dan Cașcaval. „De 30 de ani”, a răspuns aceasta.

„Astăzi PSD-ul dă greu”, a reacționat imediat senatorull USR.

Cinci avize pozitive pentru șase membri audiați

Până la această oră au fost audiați șase membri propuși în cabinetul Veștea. Singurul care a luat aviz negativ a fost Romeo Lungu, șeful PSD Buzău, nominalizat pentru Ministerul Dezvoltării.

Audierile sunt programate până la ora 21.

Și Sorin Cîmpeanu, propunerea pentru Ministerul Apărării, a primit aviz pozitiv, cu 19 voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” și o abținere.

Alexandru Nazare, propus la Ministerul Finanțelor, a primit aviz pozitiv, cu 22 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” și 2 abțineri. Și aici parlamentarii AUR au părăsit sala și nu au votat.

La această oră, sunt programate audieri pentru: Radu Oprea, propus ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Monica Anisie, propusă să preia portofoliul de la Educație, și Marian Aurealian Bârgău, nominalizat pentru Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Declarație surpriză a lui Câmpeanu, propus la Apărare

La audierile din Parlament, Sorin Cîmpeanu a deplâns starea Armatei române: „Declinul nivelului de expertiză profesională”. Apoi a spus: „Personal sunt convins că în scurt timp războiul din Ucraina va înceta”. Și că asta nu va stopa însă riscul reprezentat de Rusia. 

Din partea parlamentarilor AUR i s-a cerut lui Cîmpeanu să renunțe dacă tot a declarat că ar fi fost mai bine să fie nominalizat în domeniul său, e vorba de Educație.

Cristian Pistol, propus pentru Ministerul Transporturilor, a primit aviz pozitiv, dar nu lipsit de critici, din partea comisiilor de specialitate. Au fost 18 voturi „pentru, 3 abțineri și 7 „împotriva”. Parlamentarii AUR au ieșit din sală.

„Critica este o chestiune constructivă, din ea putem învăța și să îmbunătățim lucrurile la orice nivel. Ce am făcut la CNAIR îmi doresc să fac și la Ministerul Transporturilor”, a declarat Pistol.

Pistol susține că a fost recomandat pentru această funcție de Lucian Bode, unul dintre liberalii care au fost somați să își dea demisia din PNL.

Întrebat dacă ar accepta un Guvern susținut de AUR, Pistol a răspuns: „Parlamentarii pot să susțină sau să nu susțină un guvern. Eu îmi doresc ca parlamentul României să investească acest guvern”.

Cererile lui George Simion pentru Adrian Veștea și Nicușor Dan

George Simion i-a dat ultimatum premierului desemnat, Adrian Veștea. „Să vină la sediul partidului nostru să negociem la ora 20:00”.

Liderul AUR a garantat că Guvernul Veștea nu va trece, pentru că are nevoie de voturile Alianței, pe care partidul, însă, nu i le va oferi.

Ministrul propus la Transporturi are „un obiectiv ferm”

Cristian Pistol, director general al CNAIR, este propunerea pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor. El își prezintă acum ce proiecte are.

Autostrada Moldovei este principalul obiectiv, a declarat Pistol. El a precizat că are un obiectiv „ferm”:„În 2030, toate regiunile istorice ale României, conectate prin drumuri de mare viteză, cel puțin 2.700 de km, față de cei de astăzi în cuantum de 1418”.

Pistol spune că vrea să aducă îmbunătățiri și în sectorul feroviar, „unde am rămas în urmă”.

În ceea ce privește sectorul aerian, „prioritatea zero” este terminalul de pasageri de la Aeroportul Otopeni.

„Nu vom renunța la TAROM”, a subliniat Pistol.

Întrebat când va fi gata tronsonul Bacău – Pașcani de pe A7, Pistol a spus există diverse blocaje, cum ar fi exproprieri, și „realist vorbind” nu poate gata până la sfârșitul anului.

Sorin Cîmpeanu, propus la Ministerul Apărării, este audiat acum în comsiile de specialitate.

La această oră sunt programate audierile în cazul lui Sorin Cîmpeanu, propus la Apărare, Cristian Pistol, pentru Ministerul Transporturilor, și a lui Alexandru Nazare, pentru portofoliul de la Finanțe.

Cîmpeanu și Pistol au fost înaintați de Veștea ca propuneri ale PNL, dar partidul a anunțat că nu au susținerea formațiunii conduse de Ilie Bolojan.

Bogdan Ivan (PSD), propus la Ministerul Energiei, a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate. Au fost 35 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” și o abținere.

El a declarat, în cadrul dezbaterilor din comisiile de specialitate, că discuțiile despre proiectul mini-reactoarelor de la Doicești sunt „rău-voitoare”.

Ministrul PSD propus la dezvoltare, aviz negativ

Romeo Lungu, aviz negativ în comsiiile de specialitate. Parlamentarii AUR au plecat din sală și nu au participat la vot. Avizul este doar consultativ.

Pentru un aviz favorabil era nevoie de 22 de voturi în acest sens. Cum a fost votul:

  • 18 pentru (PSD)
  • 18 împotrivă (PNL, USR)
  • 2 abțineri (UDMR)
  • AUR a ieșit din sală

„Nu cred că a fost vorba de argumente. PSD are 15 voturi în cele 2 comisii, cred ca am convins încă 4 parlamentari. Am avut 19 pentru, așa scrie in procesul verbal. Din păcate, trebuia să ai un număr de 22 de voturi. De fapt, am avut mai multe voturi pentru, dar acest prag trebuia atins. Ați văzut că parlamentarii AUR au ieșit din sală”, a spus Lungu, la ieșirea de la audieri.

Întrebări dure de la AUR și USR pentru Ministrul Dezvoltării, Romeo Lungu. Vedeți aici ce a răspuns șeful PSD Buzău.

Barbu l-a jignit pe Bolojan la audiere

La audierile lui Florin Barbu, ministrul desemnat a avut mai multe schimburi dure cu parlamentari, în special PNL și USR.

Parlamentarul Sebastian Cernic, USR l-a întrebat pe ministrul desemnat al Agriculturii: „Pentru dezvoltarea rurală nu ați găsit să scrieți un rând. Ați venit cu 10 rânduri din 79 de pagini. Ați luat totul din programul de guvernare, din programul lui Bolojan, dar nu ați luat și ce era important: dezvoltarea satului românesc. Ce s-a întâmplat?”

Florin Barbu, vizibil enervat, i-a răspuns: „Programul de guvernare nu l-a făcut Bolojan, ci noi toți cei care eram la masă. Toți, nu Bolojan.”

Cateva minute mai târziu, Barbu a revenit la numele lui Bolojan, cu o jignire pentru acesta.

Florin Barbu, PSD, propus pentru Ministerul Agriculturii, s-a exprimat ca și cum ar veni la audierile pentru un guvern de tehnocrați: „Dragi colegi, lăsăm politica deoparte și facem politică agricolă pentru fermieri, pentru producători și pentru români. Pentru că avem o responsabilitate mare de a oferi produse sănătoase românilor. Fermierii știu să producă aceste produse de calitate superioară. Acest lucru s-a văzut în exporturile pe care le-am avut. Toate aceste investiții trebuie să continue.”

Bogdan Ivan (PSD), ministru propus pentru a prelua din nou portofoliul de la Energie, este audiat acum în comisiile de specialitate ale celor două camere.

Deputatul Romeo Lungu (PSD), propus la Ministerul Dezvoltării, se află acum în comisia de specialitate pentru a fi audiat.

Romeo Lungu, la audieri în Parlament. Sursă foto: HotNews / Rebecca Popescu

„Prioritatea mea numărul 1 ca și ministru este PNRR. În prima zi în care voi fi învestit voi avea disucția cu domnul ministru Cseke și cu specialiștii din minister pentru a determina stadiul exact al PNRR, de ceea ce ține de ministerul Dezvoltării. (…) Vom face tot ce ține de noi pentru a atinge un procent cât mai mare de absorbție din PNRR”, a spus Lungu.

A doua prioritate va fi reforma administrativă, a spus Lungu.

El a indica reforma făcută în acest sens de Guvernul Bolojan „nu a avut efectul scontat”. Deputatul susține că primăriile reședință de județ și consiliile județene nu au concediat pe nimeni, ba mai mult, trebuie să facă noi angajări.

Au început audierile maraton în Parlament

La această oră, încep audierile miniștrilor propuși în comisiile de specialitate din Parlament. Social-democrații Florin Barbu, propus din nou la Agricultură, Romeo Lungu, nominalizat la Dezvoltare, și Bogdan Ivan, desemnat iar la Energie, vor fi primii care vor răspunde întrebărilor.

Programul audierilor se întinde până diseară, la ora 21.

Ce va face AUR la votul Guvernului Veștea?

Petrişor Peiu, liderul senatorilor AUR, este prezent acum în studioul HotNews și explică ce va face partidul său, astăzi, în plen, la votul Guvernului Veștea.

„Vi se pare că el e speranța României?”, a spus direct Petrișor Peiu, când a fost întrebat dacă sunt presiuni asupra partidului pentru a vota pentru cabinetul Veștea.

Urmărește interviul cu Petrișor Peiu

Cabinetul Veștea are nevoie de susținere din partea AUR

Guvernul Veștea are nevoie de susținerea parlamentarilor AUR pentru a trece. Potrivit unor surse social-democrate, cabinetul propus de Veștea are nevoie de 40 de voturi din partea celui mai mare partid de opoziție din România pentru a fi învestit.

Guvernul Veștea merge la vot la 21.30

Votul de învestitură în plenul Camerelor reunite va avea loc luni, de la 21.30, potrivit surselor HotNews.

Audierile miniștrilor propuși vor începe de la ora 12, au decis membri BPR.

PNL denunță un viciu în procedura de învestire

Liberalii au cerut suspendare ședinței BPR deoarece au constatat „un viciu care poate atrage neconstituționalitatea procedurii de învestire a Guvernului”.

„PNL a decis să nu participe la nicio guvernare împreună cu PSD și nici nu a nominalizat vreun membru al partidului pentru a face parte din guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea. Am constatat astfel că, prin depunerea listei guvernului în forma prezentată, sunt încălcate cel puțin două decizii ale CCR: Decizia nr. 85/2018 și Decizia CCR nr. 67/2021”, a transmis formațiunea condusă de Ilie Bolojan.

Pentru ca lista membrilor guvernului propus să fie constituțională, trebuie exclusă denumirea „PNL”, a mai adăugat partidul.

Calendarul pentru votul învestirii, la vot

La reluare ședinței se va propune votarea unui nou calendar, conform surselor HotNews. Astfel, audierile miniștrilor să aibă loc între 12 și 21.00, iar plenul reunit pentru dezbateri și votul de învestitură să înceapă de la ora 21.30.

Ședința BPR va fi reluată la ora 10.45. Nu a fost aprobată ordinea de zi la ședința de la ora 10.00.

Ședința de la 10 a fost suspendată. Mutarea făcută de PNL

Ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) a fost suspendată, încă nu este clar pentru cât timp. Cel mai probabil urmează să fie reluată într-o oră.

Amânarea ședinței a venit după ce PNL modificarea listei de miniștri pentru că cei care sunt indicați ca fiind din partea liberalilor nu au susținerea partidului.

AUR s-a abținut de la vot.

USR va vota împotriva calendarului propus și va cere ca votul de învestitură să aibă loc marți, potrivit surselor HotNews.

Ședință la 10 pentru calendarul Guvernului Veștea

În ședința de la ora 10, conducerea Parlamentului va vota programul audierilor miniștrilor, care este programat luni, între orele 12 și 15.30, și programul de lucru și ordinea de zi a plenului comun, care este prevăzut să înceapă luni, de la ora 17.00, potrivit surselor HotNews.

Pe ordinea de zi se numără prezentarea programului şi a listei Guvernului de către Adrian Veștea, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, dezbateri și votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului.

Ședința Birourilor Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului este programată să aibă loc luni, 22 iunie, de la ora 10.00, în format online.

Aceasta este practic ședința în care conducerile celor două camere ale Parlamentului stabilesc calendarul pentru învestirea noului Executiv, adică orele la care vor avea loc audierile miniștrilor și votul în plen.

Cine face parte din Birourile Reunite ale Parlamentului:

Biroul Permanent al Senatului

  • Mircea Abrudean (PNL)
  • Mihai Coteț (PNL)
  • Vasile Blaga (PNL)
  • Laurențiu Plăeșu (AUR)
  • Niculina Stelea (AUR)
  • Liviu-Lucian Mazilu (PSD)
  • Paul Stănescu (PSD)
  • Doina-Elena Fedorovici (PSD)
  • Marius-Alexandru Duncă (PSD)
  • Cristian Ghinea (USR)
  • Ion-Narcis Mircescu (USR)
  • Levente Novak (UDMR)
  • Ninel Peia (PACE)

Biroul Permanent al Camerei Deputaților

  • Sorin Grindeanu (PSD)
  • Natalia Intotero (PSD)
  • Silvia Mihalcea (PSD)
  • Romeo Lungu (PSD)
  • Simona Bucura-Oprescu (PSD)
  • Magyar Loránd-Bálint (UDMR)
  • Gianina Șerban (AUR)
  • Bogdan Velcescu (AUR)
  • Adrian Cozma (PNL)
  • Patricia Moş (PNL)
  • Cătălin Drulă (USR)
  • Oana Murariu (USR)
  • Ganț Ovidiu (Minorități)

Într-o primă etapă, vor fi audiaţi candidaţii la funcţiile de miniştri, în comisiile de specialitate, care vor da aviz consultativ.

După acest pas, cele două camere se vor reuni în şedinţă comună, pentru votul de învestitură, potrivit procedurii.

Veştea are nevoie de 233 de voturi pentru învestirea Cabinetului său.

Reprezentanții PNL, USR, AUR și UDMR au anunțat oficial că nu vor vota Guvernul Veștea.

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a reiterat duminică seara, la Digi 24, că își dorește un calendar de 2-3 zile, pentru ca audierile să nu aibă loc pe repede înainte.

Lista miniștrilor din Guvernul Veștea

Premierul desemnat Adrian Veștea a depus, duminică, la Parlament, lista Cabinetului și programul de guvernare pe care le propune. Potrivit surselor HotNews, birourile permanente din Parlament vor vota, luni dimineața, un program pentru audierea miniștrilor și votul în plen în aceeași zi.

PSD a anunțat oficial duminica trecută că decis să intre la guvernare în Cabinetul Veștea și a precizat că îi portofoliile care îi revin 9 portofolii.

Partidul Național Liberal a anunțat la scurt timp că „a luat act de depunerea în Parlament a Programului de Guvernare și a listei de miniștri propuse de premierul desemnat Adrian Veștea”.

„Persoanele care figurează pe lista de miniștri se situează în afara partidului și a deciziilor adoptate de forurile statutare ale PNL. Aceste nominalizări nu au fost discutate, aprobate sau susținute de PNL”, a transmis formațiunea condusă de Ilie Bolojan, reconfirmat în funcția de președinte al PNL la Congresul de ieri.

Componența Cabinetului este următoarea:

  • Adrian Veștea – Prim-ministru (PNL)
  • Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne (PSD)
  • Alina Gorghiu – vicepremier (PNL)
  • Diana Morar – vicepremier (independent)
  • Luca Niculescu – ministru de Externe (independent)
  • Alexandru Nazare – ministru de Finanțe (independent)
  • Florin Zaharia – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (independent)
  • Florin Manole – ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității (PSD)
  • Monica Anisie – ministru al Educației și Cercetării (PNL)
  • Marian Bârgău – ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (independent)
  • Eduard Mititelu – ministru delegat pentru Digitalizare (PNL)
  • Romeo Lungu – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (PSD)
  • Ionuț Vulpescu – ministru al Culturii (PSD)
  • Sorin Cîmpeanu – ministru al Apărării Naționale (PNL)
  • Radu Marinescu – ministru al Justiției (PSD)
  • Alexandru Ghigiu – ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (PSD)
  • Cristian Pistol – ministru al Transporturilor și Infrastructurii (n.r. actual director al Companiei de Drumuri – CNAIR, membru PNL)
  • Florin Barbu – ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (PSD)
  • Bogdan Ivan – ministru al Energiei (PSD)
  • Alexandru Rogobete – ministru al Sănătăţii (PSD)
  • Radu Oprea – secretar general al Guvernului (PSD)

„Membrii independenți ai Cabinetului au fost incluși în echipa guvernamentală la solicitarea mea, în cadrul discuțiilor purtate cu partidele care susțin acest Guvern”, a declarat Veștea.

Programul de Guvernare: Reducerea deficitului bugetar până în 2028

Adrian Veștea anunță că a depus și un program de guvernare, un document de 80 de pagini în care Guvernul își asumă o traiectorie fermă de consolidare fiscal-bugetară pentru următorii doi ani. Mai exact, Veștea își asumă să reducă deficitul bugetar până în 2028.

Programul susține că Guvernul va miza pe eliminarea rispei din banii publici și pe deblocarea marilor proiecte de infrastructură.

Planul structural este construit în jurul a trei principii fundamentale: ordinea în finanțe, buna guvernare și respectul pentru cetățean.

Vezi aici cum arată Programul de Guvernare a Guvernului Adrian Veștea.

  • Programul SAFE (Security Action for Europe): Alocarea a 16,68 miliarde de euro pentru înzestrarea Armatei, revitalizarea industriei de apărare și infrastructură cu dublă utilizare;
  • Aderarea la OCDE: Alinierea la standardele economiilor dezvoltate pentru a crește încrederea investitorilor și a îmbunătăți ratingul de țară;
  • Finalizarea PNRR: Îndeplinirea strictă a jaloanelor rămase pentru a atrage integral componenta nerambursabilă;
  • Absorbția fondurilor europene: Accelerarea programelor regionale și de coeziune, în condițiile în care rata actuală de absorbție este de doar 31,49%.