Sari direct la conținut

Elevii din Iaşi vor desfăşura doar cursuri online, începând de săptămâna viitoare, din cauza creşterii ratei de infectare

HotNews.ro
Elevii din Iaşi vor desfăşura doar cursuri online, începând de săptămâna viitoare, din cauza creşterii ratei de infectare

Cursurile în şcolile din municipiul Iaşi se vor desfăşura exclusiv online, începând de luni, 9 noiembrie, după ce rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori, informează News.ro. Iniţial, Inspectoratul Şcolar a transmis elevilor că orele „faţă în faţă” se suspendă de joi.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a decis, miercuri seară, ca activitatea didactică în şcolile de stat şi cele particulare din municipiul Iaşi să se desfăşoare doar online timp de două săptămâni, începând din 9 noiembrie.

Decizia a fost luată după ce rata de infectare în municipiul Iaşi a ajuns, miercuri, la 3.27 la mia de locuitori.

Hotărârea CJSU a stârnit confuzie în rândul elevilor, după ce Inspectoratul Şcolar a anunţat în cursul după-amiezii unităţile de învăţământ că orele de curs faţă în faţă se suspendă începând de joi, 5 noiembrie. Cei mai mulţi dintre profesori au anunţat deja elevii să nu mai vină la şcoală începând de joi. Ulterior, ISJ Iaşi a revenit cu o nouă adresă către şcoli în care se precizează că decizia se aplică de luni, 9 noiembrie.

Surse din cadrul Prefecturii ieşene afirmă că ISJ ar fi transmis în mod eronat informaţia către şcoli înainte ca reuniunea CJSU să aibă loc.

Pe de altă parte, începând de joi, în municipiu activitatea restaurantelor şi cafenelelor va fi suspendată timp de două săptămâni. La fel, spectacolele şi concertele în aer liber nu mai sunt permise în perioada 5-18 noiembrie.

În judeţul Iaşi, numărul cazurilor de Covid-19 a ajuns, miercuri, la 11.662, Iaşiul plasându-se pe locul doi, după Bucureşti, în topul îmbolnăvirilor. În ultimele 24 de ore, 363 de persoane din judeţul Iaşi au fost confirmate pozitiv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro