Skip to content

Moment emoționant. Un bebeluș de 18 zile, scos viu de sub dărâmături în Venezuela 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Operațiunile de salvare continuă pentru a treia zi consecutiv, după ce două cutremure puternice produse la interval scurt au lovit Venezuela, provocând moartea a cel puțin 920 de persoane și rănirea altor peste 3.360.

Echipele de intervenție continuă să caute supraviețuitori prinși sub dărâmături.

Printre cei salvați se numără și un nou-născut, care a fost scos în viață dintre ruine și reunit cu familia sa într-un moment încărcat de emoție, întâmpinat cu aplauze și strigăte de bucurie din partea salvatorilor, transmit BBC și Reuters.

Copilul de doar 18 zile a fost predat în siguranță tatălui său chiar la locul intervenției, moment care a adus o fărâmă de speranță și emoție atât salvatorilor, cât și persoanelor aflate în zonă.

La aproape o oră și jumătate după salvarea bebelușului, echipele de intervenție au reușit să o scoată de sub dărâmături și pe mama acestuia, au anunțat autoritățile implicate în operațiune.

Familiile nu-și pierd speranța că cei dragi vor fi găsiți în viață

Carlos Eduardo, în vârstă de 31 de ani, este prins sub dărâmături. De două zile, familia lui îl strigă neîncetat, sperând să primească un semn că este în viață.

„Acum aproximativ o oră și jumătate l-am auzit. De fapt, nu a vorbit, doar a scos câteva gemete”, a spus, vizibil emoționat, vărul său. De atunci, Carlos nu a mai răspuns.

La clădire au ajuns echipe de salvare din Spania, însoțite de câini special antrenați pentru căutarea supraviețuitorilor, însă acestea s-au retras după ce nu au găsit indicii că ar mai exista persoane în viață.

Familia lui Carlos a refuzat însă să plece. Rudele continuă să îndepărteze bucăți de moloz cu mâinile goale.