Skip to content

Datoria publică a SUA și nivelurile „uluitoare” ale împrumuturilor. Dobândă de 24 de miliarde de dolari pe săptămână

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De la începutul anului fiscal 2026, dobânda netă la datoria publică a Statelor Unite a ajuns la 857 de miliarde de dolari, adică aproximativ 23,8 miliarde de dolari pe săptămână, arată cea mai recentă analiză a Biroului bugetar al Congresului (CBO), citată de publicația Fortune.

Suma este cu circa 100 de miliarde de dolari (13%) mai mare decât dobânzile plătite în primele nouă luni din 2025, ca urmare a unui nivel mai ridicat al datoriei publice totale față de anul trecut și a unor rate ale dobânzilor pe termen lung mai ridicate.

Datoria națională a SUA este în prezent de 39,4 trilioane de dolari (39.400 de miliarde de dolari) și a fost acumulată atât în timpul administrațiilor republicane, cât și în guvernările democrate.

În ciuda îngrijorărilor care există în privința datoriei, guvernul american a continuat să se împrumute într-un ritm constant. De la începutul anului fiscal 2026 și până în prezent, deficitul federal a fost de aproape 1,4 trilioane de dolari.

Primele nouă luni din acest an fiscal, care a început în octombrie 2025, au depășit nivelurile de împrumut din 2025, când deficitele s-au ridicat la puțin peste 1,3 trilioane de dolari pentru aceeași perioadă.

„Probabil vom împrumuta 2 trilioane de dolari sau mai mult în acest an fiscal – o valoare uluitoare”

Împrumuturile lunare ale Trezoreriei SUA pentru 2026 se află acum la un nivel de circa 155 de miliarde de dolari – sau, altfel spus, 39 de miliarde de dolari pe săptămână.

Comitetul pentru un buget federal responsabil, o organizație non-profit și nepartizană, care îndeamnă de multă vreme guvernul american să abordeze situația împrumuturilor, a tras un semnal de alarmă cu privire la aceste date.

„Deficitul din anul fiscal 2026 a depășit acum deficitul din anul fiscal 2025 – și este probabil să rămână așa pentru restul anului fiscal… Probabil vom împrumuta 2 trilioane de dolari sau mai mult în acest an fiscal – o valoare uluitoare, având în vedere că economia continuă să crească, iar nivelul șomajului este scăzut”, a declarat președinta organizației, Maya MacGuineas, pentru Fortune.

Probleme în zona programelor de protecție socială

În opinia ei, situația actuală va fi „probabil vârful aisbergului” dacă decidenții nu fac modificări în zona programelor de beneficii sociale și „ignoră necesitatea de a reduce cheltuielile și de a crește veniturile”.

„Social Security și Medicare se află la șapte ani de epuizarea fondurilor fiduciare și trebuie luate măsuri pentru a preveni reduceri generalizate la ambele programe”, a mai declarat Maya MacGuineas, care a pledat pentru o țintă de deficit de 3%.

Cererea tot mai mare pentru programele de protecție socială contribuie și ea la presiunea din finanțele publice.

Cheltuielile cu beneficiile acordate prin programul Social Security au crescut cu 62 de miliarde de dolari (5%), ca urmare a majorării valorii medii a beneficiilor și a creșterii numărului de beneficiari, a arătat CBO. În comparație, cheltuielile pentru Medicare au crescut cu 58 de miliarde de dolari (8%), pe fondul majorării numărului de persoane înscrise în program și al creșterii tarifelor plătite pentru serviciile medicale. Totodată, costurile mai ridicate per beneficiar au dus la o creștere cu 49 de miliarde de dolari (10%) a cheltuielilor pentru Medicaid.

FOTO: Roman Borodaev | Dreamstime.com