INTERVIU Fostul ministru PSD al Justiției spune de ce nu a fost adus în țară Ionel Arsene. Cum răspunde la întrebarea dacă ar sta la masă cu un condamnat, așa cum a făcut Ciolacu

HotNews: În cazul domnului Arsene au existat mai multe încercări de a-l aduce înapoi în țară pe vremea când Alina Gorghiu era ministră, dar aș vrea să vă întreb ce demersuri a făcut Ministerul Justiției de atunci, de când ați preluat și dumneavoastră mandatul, pentru a aduce fugarii înapoi în țară? 

Radu Marinescu: În timpul mandatului meu, s-a reușit aducerea mai multor persoane care aveau notorietate, fie vorbim de Ionuț Costea (n.red – fostul președinte Eximbank) din Turcia, fie că vorbim despre familia Potra din Dubai, fie că vorbim despre domnii Mocanu, s-au făcut pași foarte importanți în a asigura succesul procedurilor pentru aducerea în țară a domnului Paul de România. 

Ministerul de Justiție și autoritățile din România au mers inclusiv la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, obținându-se hotărâri foarte importante care apoi ne-au permis să perseverăm în solicitările de predare a acestor persoane către autoritățile din România. 

În ceea ce privește pe domnul amintit anterior, Paul de România, am colaborat foarte bine cu autoritățile din Franța, am sprijinit exercitarea căilor de atac și astfel, în contextul în care, deja anterior de două ori, fusese respinsă cererea României de predare a acestei persoane, către autoritățile din Franța și cele din Malta, iată că acum în Franța am obținut o hotărâre favorabilă la Curtea de Apel din Paris și mai avem un pas în soluționarea contestației de către Instanța Supremă din Franța și apoi sper să avem un rezultat foarte bun în aducerea și a acestei persoane în România.

Am făcut eforturi permanente pentru a ne asigura că persoanele care se sustrag Justiției se vor prezenta în fața acesteia. Fie că vorbim de mandate de arestare europene, fie că vorbim de instrumentele de extrădare atunci când suntem în afara spațiului european.

„Am redus considerabil aglomerația din penitenciare”, dar instanța din Bari a refuzat cererea României 

– Dar concret, în cazul lui Ionel Arsene?
– Situația este cunoscută, autoritățile din România au perseverat, au uzat de absolut toate mijloacele prevăzute de lege și de instrumentele de cooperare internațională. Curtea de Apel din Bari a refuzat predarea dumnealui, motivând că sunt aspecte de sănătate implicate. 

În astfel de proceduri, după cum știți, interesele statului care solicită predarea persoanei sunt reprezentate de către organele de parchet din statul solicitat, astfel încât Ministerul de Justiție și autoritățile din România nu au participat nemijlocit în proces, dar am pus la dispoziție absolut toate informațiile și datele relevante pentru a demonstra că o persoană, chiar bolnavă, poate fi tratată și în România.

În timpul mandatului meu am reușit să reducem considerabil aglomerația din penitenciare. Am ajuns la o rată… rata era de peste 100%, am redus-o la 100%, astfel încât nu mai avem supraaglomerare și eforturile făcute de noi, de autoritățile române, sunt recunoscute, inclusiv la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și la nivelul autorităților europene, care au făcut verificări în penitenciarele din România și au apreciat modul în care autoritățile române au gestionat situația.

– Ați enumerat mai multe persoane condamnate care au fost extrădate, totuși mai sunt persoane precum Mario Iorgulescu, de exemplu, care după atâția ani nu s-au întors în țară. Există acea decizie a CJUE din septembrie 2025, care se aplică retroactiv și spune că o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat, statul român a efectuat noi demersuri pe lângă statele care au refuzat extrădarea de atunci până acum? 
– În profil european există mecanisme foarte bine conturate de lege pentru cooperarea judiciară. 

În profil extra-UE există fie tratate convenții bilaterale, fie tratate sau convenții internaționale la care părțile care interacționează pe o problemă concretă judiciară pot să fie parte, fie există acele principii care țin de reciprocitate și bună cooperare dintre state. Însă în profil european lucrurile sunt foarte, foarte bine puse la punct. Există dialog direct între autoritățile judiciare, există dialog direct între ministerele de Justiție.

„Au existat toate demersurile”

De fiecare dată când am interacționat cu omologii mei din străinătate în timpul mandatului meu am purtat discuții principiale cu privire la cooperarea judiciară. Am purtat astfel de discuții și cu reprezentanții diplomatici ai statelor, atât din UE cât și din afara UE pe chestiuni de cooperare judiciară. Deci cel puțin în ceea ce privește Ministerul de Justiție pot să spun categoric că au existat toate demersurile de comunicare instituțională pentru a ne asigura că avem o foarte bună cooperare judiciară cu statele unde există un interes din partea noastră să să exercităm astfel de mecanisme.

Noi ne-am străduit să construim cadrul juridic cel mai adecvat pentru a avea un cât mai mare succes. Hotărârea CJUE, noi am aplicat-o în toate situațiile și un exemplu foarte, foarte bun este cel al lui Paul de România.

De ce fug condamnații în Italia?

– De ce pleacă cei mai mulți condamnați în Italia sau Grecia? 
– Eu nu aș pune lucrurile în cheia aceasta a generalizării sau a absolutizării că aleg să fugă în Italia. În primul rând cei care se sustrag jurisdicției din România, cei care se sustrag hotărârilor penale definitive, despre persoane care, cum a fost familia Potra, s-au sustras de la niște măsuri preventive. Cei care aleg să facă această chestiune, aleg să încalce legea și atunci misiunea noastră este, evident, să uzăm de resorturile necesare pentru a-i aduce să răspundă în fața legii. Evident, fără să imixtionăm cumva cu conținutul procedurilor judiciare, mai departe este treaba justiției și ce stabilește. 

Dar faptul că ei se orientează spre anumite jurisdicții Italia, Franța, iată, Grecia, Emiratele Arabe, asta, nu știu, ține de calcule pe care persoanele respective și le fac. Noi, vă asigur că atâta timp cât am fost ministru cel puțin, am tratat fiecare caz în parte cu maximă atenție.

Iar în relația cu autoritățile din Italia, au existat discuții pe care le-am avut cu ministrul de Justiție de acolo, comunicări între ministere, comunicări între autoritățile judiciare. Ceea ce a depins de noi, am făcut și dacă nu greșesc Italia chiar a modificat legislația pentru a nu mai permite specularea ei de către astfel de persoane. 

– În cele 16 luni de mandat credeți că ați fi putut să faceți mai mult pentru a duce fugarii în țară? 
– Eu aș vrea să vă precizez ceva care e foarte important. Sunt niște cazuri care în mod legitim atrag atenția opiniei publice. Dar sunt sute, accentuez sute de cazuri, cred că 800, în care am reușit în perioada mandatului meu să-i aducem în țară. Deci trebuie văzută și partea mai puțin vizibilă mediatic sau pentru public a eforturilor făcute de ministerul de Justiție și de autoritățile din România. 

Marinescu spune că numărul celor care fug e „infim” comparativ cu cei care au fost extrădați

Procentul celor care se sustrag este infim, e termenul potrivit, față de procentul celor pe care am reușit să-i aducem. Deci activitatea noastră de aducere în țară acestor persoane a fost foarte eficientă. 

Că se poate face întotdeauna mai mult cu bună credință? Da, este foarte adevărat. E un principiu care guvernează orice fel de activitate. Dacă vrei să fii foarte bun, trebuie întotdeauna să încerci să faci mai bine. 

„Depinde de context dacă o întâlnire are sau nu are o anumită conotație, fie pozitivă, fie negativă” 

– Ce credeți că înțelege omul de rând în momentul în care apar aceste fotografii cu un demnitar al statului la masă cu o persoană condamnată, dată în urmărire generală? 
– Eu, pe lângă faptul că am reprezentat și reprezint și acum statul român ca deputat, sunt avocat, sunt jurist. Lecția mea profesională este întotdeauna să comentezi și să încerci să prezinți perspectiva ta asupra unei situații când cunoști în mod nemijlocit, direct, și ai trecut prin filtrul analizei tale o anumită situație. Eu nu am reușit să văd aceste fotografii. 

Înțeleg că reflectă o întâlnire privată între două persoane. Dacă această întâlnire a avut o conotație publică, deci a fost în exercitarea unui mandat public, care mandat public apoi ține și de perspectiva publicului care te-a pus acolo, sigur că se poate discuta. Dar nu pot eu să comentez pentru că nu cunosc contextul. Dacă a fost o întâlnire publică sau doar una privată între persoane care se cunosc sau nu se cunosc.

– Dar dumneavoastră, personal, dacă ați fi în vacanță, de exemplu, și ați primi o astfel de invitație, ați accepta să stați la masă cu o persoană care a fost condamnată? 
– Uitați, eu, în momentul în care am ocupat o funcție publică și am fost în exercițiul funcției publice respective, am avut întâlnirile pe care agenda publică mi le stabilea. După cum vă amintiți, a existat față de mine o serie de, hai să zicem, atacuri dintr-o anumită zonă politică care mă acuzau că în calitate de avocat am interacționat cu persoane condamnate. 

Deși ăsta este specificul profesiei pe care eu am făcut-o cu bună credință. Deci, depinde de context ca să poți aprecia dacă o întâlnire între doi oameni are sau nu are o anumită conotație, fie pozitivă, fie negativă.

Important este că această întâlnire să nu aibă un caracter ilicit contrar legii și atunci într-adevăr se ridică o problemă. În rest, repet, depinde de context. Ca avocat am interacționat cu persoane condamnate pentru că era meseria mea. Când am fost la funcția publică și acționam pe agenda publică, m-am întâlnit doar cu acele persoane care țineau de exercițiul funcției mele publice.