Skip to content

Soluția lui Elon Musk pentru încheierea războiului din Ucraina: „Mulți oameni își fac iluzii”. Rusia a reacționat imediat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Miliardarul american crede că Rusia ar trebui să primească unele concesii, pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a reiterat acest punct de vedere într-un interviu pentru The Economist.

Rusia nu își va retrage trupele din Ucraina, iar încheierea războiului va fi posibilă doar prin concesii față de Moscova, a declarat miliardarul Elon Musk, fondatorul SpaceX.

„Mulți oameni își fac iluzii când spun că Rusia ar trebui să-și retragă complet trupele și așa mai departe, dar asta este nerealist. Sunt de mult timp un susținător al păcii. Cu câțiva ani în urmă, am scris că unele concesii față de Rusia sunt într-adevăr necesare. Aceasta nu este o poziție pro-rusă. Sunt pur și simplu pragmatic”, a spus Musk într-un interviu acordat revistei The Economist și citat de The Moscow Times.

El a mai afirmat că frontul din Ucraina nu s-a mișcat „de doi sau trei ani” și că „mulți oameni mor în fiecare zi pe linia frontului”, exprimându-și speranța că se va ajunge la un acord de pace între Rusia și Ucraina „în viitorul apropiat”.

„Sunt foarte indignat de diplomații aroganți care organizează dineuri somptuoase în timp ce oamenii mor pe linia frontului și care vorbesc despre cum Rusia ar trebui să părăsească (Ucraina), dar ei înșiși nu au nicio intenție să se ducă în Rusia”, a adăugat omul de afaceri.

Musk a mai vorbit anterior despre necesitatea de a pune capăt războiului.

Într-un interviu acordat în martie 2025 postului Fox News, el și-a exprimat încrederea că războiul se va încheia cu un acord de pace și a afirmat că eforturile președintelui Donald Trump sunt singurele care „ar funcționa cu siguranță”.

De asemenea, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Kiev și Washington în februarie anul trecut, Musk l-a numit pe președintele Volodimir Zelenski „malefic” și l-a acuzat că prelungește războiul.

Cu toate acestea, la începutul anului 2026, în urma unei solicitări din partea autorităților ucrainene, miliardarul a blocat accesul armatei ruse la internetul prin satelit Starlink, ceea ce a împiedicat comunicarea între unitățile ruse și a încetinit semnificativ avansul Moscovei pe front.

Reacționând la interviul lui Musk, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, l-a îndemnat pe miliardar să „retragă Starlink” – „pentru ca oamenii să nu mai moară”.