10 persoane ucise și 100 rănite într-un atac al Rusiei asupra unei expoziții de drone în Ucraina. Zelenski trage un semnal de alarmă
Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac rusesc cu rachete balistice asupra unei expoziții dedicate tehnologiei dronelor, vineri, în apropiere de Kiev. La eveniment au participat nume importante din sectorul ucrainean al apărării, notează BBC.
În atacul de la eveniment au fost rănite în jur de 100 de persoane, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
La Sloviansk, în estul Ucrainei, atacurile Rusiei au ucis alte cinci persoane.
Avertisment cu privire la posibilitatea unui nou atac
Vineri seară, președintele Zelenski a anunțat că a fost informat de serviciile secrete că Rusia pregătește încă un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, „care ar putea avea loc astăzi” sau „în următoarele 48 de ore”.
Purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, a declarat pentru televiziunea ucraineană că atacul care a avut loc în apropiere de Kiev a implicat trei rachete balistice, dintre care doar una a fost interceptată.
Ministerul rus al apărării a confirmat atacul și susține că forțele ruse au folosit armament de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune pentru a lovi o locație unde erau prezentate drone destinate utilizării în atacuri împotriva unor zone civile din Rusia.
Potrivit Moscovei, la evenimentul de lângă Kiev au participat producători de drone, precum și reprezentanți ai forțelor de drone și ai serviciilor de securitate din Ucraina, care „planifică și execută în mod direct și atacuri pe teritoriul rusesc”.
Investigații în Ucraina după atac
Potrivit BBC, în Ucraina a existat o indignare larg răspândită cu privire la oportunitatea și mediatizarea unui astfel de eveniment public în această perioadă.
Este cel puțin a treia oară de când a început războiul, în februarie 2022, când este atacată o expoziție de acest gen.
Președintele Zelenski a spus că se fac investigații, iar procurorul general al Ucrainei a declarat că se depun eforturi pentru a stabili cine a decis să organizeze evenimentul și ce măsuri de siguranță au fost luate.
Atacul forțelor ruse a avut loc la doar câteva ore după loviturile executate de armata ucraineană asupra unei fabrici din Kirov și a unor depozite din nord-vestul Rusiei.
Potrivit președintelui ucrainean, în operațiune a fost lovită „una dintre cele mai importante instalații militare” din Kirov, care furniza „componente pentru aeronave și echipamente de rachete” utilizate în atacurile împotriva Ucrainei.