Skip to content

Aproape toată țara, sub alerte de caniculă până miercuri. Cele mai afectate județe. HARTĂ

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Meteorologii au emis luni dimineață trei alerte cod portocaliu și galben de caniculă, valabile pentru mare parte din țară, de astăzi și până miercuri seară, la ora 10.00.

Prima alertă cod galben de caniculă este în vigoare până mâine, la ora 10.00, în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.

Aici, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33…34 de grade în Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei și 35…36 de grade în Banat și Crișana, iar pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 21…23 de grade în Dealurile de Vest.

Codul galben de caniculă valabil în 10 august, ora 10:00 – 11 august, ora 10:00

Ulterior, de mâine, de la ora 10.00, și până miercuri, la ora 10.00, intra în vigoare alte două alerte cod galben și portocaliu de caniculă.

Codul galben vizează județe din Oltenia, Muntenia, sudul și local centrul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei.

Aici, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creștere. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 18…20 de grade.

Codul portocaliu de caniculă vizează județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde izolat se vor atinge 39 de grade. Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală cu minime de 19…21 de grade.

 Codurile portocaliu și galben de caniculă valabile în 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10

Vremea la București

Pentru Capitală, ANM anunță că luni vremea va fi călduroasă, cu o temperatură maximă de 31…33 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Minima termică va fi de 16…19 grade.

Marți, vremea va deveni caniculară și temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade (noapte tropicală). Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări spre sfârșitul intervalului (rafale de 35…40 km/h).

Miercuri, vremea va fi călduroasă și cu disconfort termic ridicat, iar temperatura maximă va fi de 32…34 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (rafale de 35…45 km/h).

În intervalul 10 august, ora 10 – 12 august, ora 21, pentru municipiul București va fi în vigoare o informare meteorologică pentru caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale.

În intervalul 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare o atenționare meteorologică cod galben pentru temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală.