Sari direct la conținut

Tensiunile din estul Mediteranei: SUA condamnă dur acțiunile Ankarei

HotNews.ro
Nava Oruc Reis, Foto: Depo Photos / Abaca Press / Profimedia
Nava Oruc Reis, Foto: Depo Photos / Abaca Press / Profimedia

Statele Unite au condamnat marți Turcia din cauza reluării operațiunilor de explorare a hidrocarburilor din estul Mediteranei, acuzând Ankara de alimentarea „deliberată” și unilaterală a tensiunilor în regiune, transmite Reuters.

„Statele Unite își exprimă regretul față de decizia din 11 octombrie a Turciei de reluare a activităților de explorare în zona asupra căreia Grecia își invocă jurisdicția în estul Mediteranei”, a anunțat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de stat al SUA, Morgan Ortagus.

„Coerciția, amenințările, intimidarea și activitățile militare nu vor rezolva tensiunile din estul Mediteranei. Îndemnăm Turcia să pună capăt acestei provocări calculate și să înceapă imediat discuțiile exploratorii cu Grecia”, a continuat comunicatul Departamentului de stat.

Tensiunile din estul Mediteranei între Grecia și Cipru, pe de-o parte, și Turcia, de cealaltă, au crescut în ultimele luni datorită neînțelegerilor privind delimitarea platoului continental, bogat în rezerve de gaze naturale. Atât Grecia cât și Turcia sunt state membre NATO.

Luni, Turcia a trimis nava de explorare Oruc Reis să realizeze sondaje seismice în estul Mediteranei, determinând Atena să ceară din nou Uniunii Europene aplicarea de sancțiuni împotriva Ankarei.

Navei Oruc Reis i se va alătura în următoarea misiune de sondaj seismic alte două nave, Ataman şi Cengiz Han.

Ministerul de externe al Greciei a descris acțiunea părții turce drept o „escaladare majoră” și o „amenințare directă la adresa păcii din regiune”.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro