Sari direct la conținut

Băsescu, despre anunțul PNL privind alianța cu PMP la nivel local: Să o facă doar unde le convine nu merge / Avem încredere redusă în cuvântul lui Orban

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Agerpres
Traian Basescu, Foto: Agerpres

Conducerea PNL ar urma să aprobe luni un proiect de colaborare cu PMP în primării, în consiliile judeţene şi locale, la nivel național, iar Traian Băsescu spune că o eventuală colaborare nu se poate face în orice condiții, ci „de sus până jos”. „Să o facă numai pe unde le convine, și unde nu, nu… nu merge!”, a afirmat Băsescu. El a mai spus că PMP are „suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban”.

Biroul Politic Naţional al PNL va aproba, luni, un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale, la nivel de ţară, a anunţat, duminică, preşedintele partidului, Ludovic Orban.

Traian Băsescu a reacționat la Digi 24, spunând că e treaba lui Orban „ce are în cap” și că PMP vrea să facă alianțe peste tot cu PNL, dacă acceptă, iar „dacă nu, PMP își va valorifica voturile pe care le-a primit”.

  • „Din punct de vedere politic, oferta noastră este simplă, clară, tranșantă. Dacă PNL vrea o alianță cu PMP o face de sus până jos. Să o facă numai pe unde le convine, și unde nu, nu… nu merge.
  • Ori aplicăm un principiu egal de sus până jos, ori dacă nu, ne vedem fiecare de drumul lui. Iar eu când spun lucrul ăsta, nu glumesc. De sus până jos înțeleg de la primării până la consilii județene, la consilii locale, peste tot. PMP nu-i pelerină de vreme rea, unde le convine. Ori mergem pe principiul pe care PMP îl propune – o alianță – și prima opțiune în administrația locală este să sprijinim primarul PNL, sau să sprijinim președintele PNL al CJ, ori, dacă ei vor spune „da, dar aici, da, aici, nu, aici ne interesează, aici nu ne interesează…, atunci ne vedem fiecare de treaba lui, că nu suntem pelerină de ploaie să o folosești numai când ai nevoie”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că obiectivul, deocamdată, este ca PMP să facă alianță cu PNL, dacă liberalii vor fi corecți și nu vor proceda ca la alegerile locale, când cu 7 zile înainte de depunerea candidaturilor la București au anunțat că PMP nu va fi în alianță.

„Noi deja avem suspiciuni majore și o încredere redusă în cuvântul lui Ludovic Orban. La prima probă că rămâne același inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a adăugat Băsescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro