Blocaje mari în centrul Capitalei, la oră de vârf, din cauza protestului din Piața Victoriei. Date de la Brigada Rutieră
Traficul este foarte aglomerat marți după-amiază pe mai multe artere din București, inclusiv pe Șoseaua Ștefan cel Mare, după ce au fost instituite restricții de circulație în zona Pieței Victoriei, unde are loc protestul ciobanilor. Brigada Rutieră avertizează că noi restricții pot fi impuse punctual, în funcție de deplasarea manifestanților.
- HotNews transmite în regim Livetext evenimentele din Piața Victoriei.
UPDATE 3: A fost reluată circulația rutieră din toate direcțiile la ora 21:30, a anunțat Brigada Rutieră.
UPDATE 2: La ora 19:50 s-a reluat circulația rutieră și pe strada Iancu de Hunedoara și în Pasajul Victoria, ambele sensuri de deplasare.
UPDATE 1: În jurul orei 19:20 s-a reluat traficul rutier pe bd. Lascăr Catargiu dinspre Piața Romană către bd. Aviatorilor, a anunțat Brigada Rutieră.
Claudiu Costea, comisar-șef al Brigăzii Rutiere, a explicat pentru HotNews că valorile ridicate de trafic sunt cauzate de redirecționarea șoferilor către arterele care ocolesc zona în care circulația a fost restricționată.
„Valorile de trafic sunt foarte ridicate pentru că foarte multe artere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate, și atunci tot traficul este direcționat către rute alternative care ocolesc acest perimetru. Se circulă cu dificultate, este clar, dar în același timp colegii mei sunt prezenți în intersecții și fac eforturi pentru a reuși să limiteze proporțiile aglomerației”, a declarat Claudiu Costea.
Ce străzi sunt blocate
La ora 17:00, circulația este blocată pe următoarele artere:
- Bulevardul Aviatorilor, de la Piața Charles de Gaulle spre Piața Victoriei;
- Șoseaua Kiseleff, de la intersecția cu strada Arhitect Ion Mincu spre Piața Victoriei;
- Pasajul Victoria, pe ambele sensuri;
- Bulevardul Lascăr Catargiu, pe sensul dinspre Piața Romană spre Piața Victoriei.
Restricții sunt și pe Șoseaua Nicolae Titulescu, la intersecția cu Banu Manta.
Noi restricții pot apărea în funcție de deplasarea manifestanților
Brigada Rutieră precizează că situația se poate modifica pe parcursul protestului.
„Mai apar și o să mai apară punctual, în funcție de manifestanți, restricții în dinamică”, a mai spus Claudiu Costea.
El a precizat că arterele restricționate vor fi redeschise progresiv, după ce protestatarii vor părăsi zona.
„La acest moment încă sunt în Piața Victoriei. În funcție de cât mai stau acolo și noi vom ridica progresiv arterele restricționate. În primul și în primul rând este vorba și despre cei care protestează și de siguranța acestora”, a declarat reprezentantul Brigăzii Rutiere.
Rute alternative recomandate de polițiști
În acest context, polițiștii le recomandă șoferilor să evite zona în care are loc protestul din Piața Victoriei și să folosească rutele alternative de deplasare:
- Șoseaua Ștefan cel Mare – Strada Barbu Văcărescu – Bulevardul Aerogării – Șoseaua București-Ploiești;
- Șoseaua Ștefan cel Mare – Strada Barbu Văcărescu – Strada Nicolae Caramfil – Bulevardul Aerogării – Șoseaua București-Ploiești;
- Șoseaua București-Ploiești – Piața Presei Libere – Bulevardul Mărăști – Strada Turda – Podul Grant.