INTERVIU Ce urmează pentru românii cu procese în instanță după „normarea” muncii magistraților. „Listele de așteptare arată, fără cosmetizare, unde nu mai poate funcționa normal sistemul”
Lipsa de personal și aglomerația din instanțe există deja și sunt resimțite de cetățeni prin termene îndepărtate și întârzieri în procese, spune judecătorul CSM Claudiu Drăgușin, într-un interviu pentru publicul HotNews. În fața criticilor că „normarea” muncii judecătorilor va întârzia și mai mult soluționarea dosarelor, el spune că rolul noului mecanism este să nu mai ascundă aceste probleme și „să indice exact unde trebuie aduși judecători sau grefieri”.
„Nu mai putem ascunde lipsa de resurse sub munți de dosare și nu putem cere judecătorilor să transforme imposibilul în rutină”, susține judecătorul din CSM, cunoscut pentru reacțiile critice la adresa Guvernului.
El vorbește despre un deficit de 800 de magistrați și numește instanțele din România unde spune că vor fi cele mai lungi liste de așteptare pentru procesele românilor, pentru că acolo există deja stocuri de mii de dosare.
Magistratul le răspunde și celor care spun că prin noul mecanism vor fi prescrise și mai multe dosare.
Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
Abonamentele dascălilor sunt distribuite prin două organizații de educație care investesc în profesori.
„Normarea” în instanțe, stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii, se aplică din 15 septembrie. Judecătorul Claudiu Drăgușin, membru CSM, dă detalii despre acest nou sistem, care implică prioritizarea unor dosare și punerea altora pe listele de așteptare.
„Dosarele nu mai sunt aruncate automat pe masa unui judecător deja supraîncărcat”
– Din 15 septembrie s-a trecut la „normarea” muncii în instanțe. Ce ar trebui să știe românii care au de rezovat probleme în justiție? – Cu privire la „normare”, înainte de orice, trebuie spus foarte limpede: dosarele urgențe și sensibile se vor judeca. Cauzele privind arestarea, minorii, suspendarea executării, tratamente medicale de urgenţă și celelalte situații urgente prevăzute de hotărârea CSM vor fi repartizate de îndată. Ele nu sunt supuse acestui mecanism și nu vor fi puse pe o listă de așteptare. O altă parte de dosare de însemnătate redusă, cum ar fi încuviințările de executare silită, nu intră nici ele în mecanism, deci se vor soluţiona la fel ca înainte.
Dar ce înseamnă, de fapt, această așa-numită «normare»? Nu înseamnă că instanțele își vor reduce activitatea, ci înseamnă că există o capacitate de referință, raportată la media europeană și apropiată de media națională, dincolo de care dosarele nu mai sunt aruncate automat pe masa unui judecător deja supraîncărcat.
De ce este important? Pentru că omul nu are nevoie doar ca cererea lui să primească un număr de dosar. Are nevoie ca judecătorul să aibă timpul necesar să citească actele, să asculte părțile, să analizeze probele și să pronunțe o soluție temeinică. În centrul ideii de justiție nu se află instituția, norma sau statistica, ci cetățeanul și problema concretă pentru care acesta cere protecția legii.
„Mecanismul nu inventează lipsa de personal și nici aglomerația din instanțe”
Din simulările realizate rezultă că doar la 21 de judecătorii (n.r. – din totalul de 75) – în general instanțe cu scheme mici și incomplete – și la două tribunale (n.r. – din totalul de 78), în prima fază, rata dosarelor înscrise pe lista de așteptare ar depăși 20%. La unele dintre acestea, unui judecător îi revin anual 2.000 sau chiar 3.000 de dosare. La asemenea volume, examinarea reală a fiecărei cauze devine pur și simplu imposibilă.
Mecanismul nu inventează lipsa de personal și nici aglomerația din instanțe. Există deja și sunt resimțite de cetățeni prin termene îndepărtate și întârzieri. Ceea ce face mecanismul este să nu le mai ascundă și să indice exact unde trebuie aduși judecători, grefieri și asistenți.
„Cetățeanul nu poate continua să plătească nota de plată a inacțiunii Guvernului şi Parlamentului”
Toată lumea este conștientă că normarea nu reprezintă soluția definitivă. Ea este o măsură de protecție și de transparență. Soluția reală este degrevarea instanțelor.
Sper să-i putem atrage în acest efort pe toți partenerii actului de justiție, în special pe colegii avocați, alături de care pot fi imaginate formule prin care anumite proceduri necontencioase ori de importanță redusă să fie gestionate, în condițiile legii, cu o implicare mai mare a profesiei.
Avem nevoie, în egală măsură, de sprijinul Parlamentului și al Guvernului pentru măsurile legislative și administrative de degrevare. Aplicarea mecanismului va fi graduală, dar cetățeanul nu poate continua să plătească nota de plată a inacțiunii Guvernului şi Parlamentului.
Care sunt instanțele din România cu mii de dosare în stoc și cu liste lungi de așteptare
– Ați spus că s-au făcut simulări pentru fiecare instanță din țară. Câte instanțe vor putea prelua aproape integral dosarele, fără să le pună pe liste de așteptare? – Simularea pentru perioada 1 ianuarie – 6 septembrie 2026 arată că:
77 de instanțe, adică aproximativ 32%, ar prelua integral toate cauzele;
81 de instanțe ar prelua peste 90% din cauze;
57 de instanțe ar prelua între 80% și 90% din cauze;
23 de instanțe ar prelua sub 80%.
Aceste date sunt dinamice şi ele depind de creşterea sau scăderea numărului de dosare. Pe simulările actuale, rata globală de preluare a dosarelor ar fi de 91,8%, iar mediana la nivelul instanțelor, de 96,2%.
De exemplu, Judecătoria Sectorului 3 ar prelua toate cele 37.618 dosare înregistrate, fără constituirea unui stoc de așteptare.
La Judecătoria Sectorului 1, rata simulată este de 86,8%: 48.406 cauze preluate din 55.790, iar aproximativ 7.400 ar fi intrat în așteptare. La începutul lunii septembrie, această instanță avea cu peste 10.000 de dosare în plus faţă de perioada comparabilă a anului trecut.
Trebuie să distingem între rata procentuală de preluare a dosarelor spre judecare și numărul efectiv al dosarelor rămase în așteptare.
Cele mai reduse rate simulate sunt la:
Judecătoria Turda – 49,4%, Judecătoria Târgu Bujor – 51,5%
Ca volum, cele mai mari stocuri simulate după un an apar la:
Judecătoria Buftea – aproximativ 10.000 de dosare
Judecătoria Sectorului 1 – aproximativ 7.400
Judecătoria Cluj-Napoca – aproximativ 5.200
Judecătoria Iași – aproximativ 4.800
Judecătoria Timișoara – aproximativ 4.500.
Despre listele de așteptare: „Arată, fără cosmetizare, unde nu mai poate funcționa normal sistemul”
Aceste date nu stabilesc definitiv durata de așteptare. Ele arată, fără cosmetizare, unde sistemul nu mai poate funcționa normal și unde trebuie intervenit prioritar prin ocuparea posturilor, prezența efectivă a judecătorilor și măsuri legislative de degrevare.
Cifrele trebuie să ducă la soluții, nu la obișnuința cu blocajul.
– Divorțurile, de exemplu, nu se încadrează în lista cauzelor care vor fi judecate cu prioritate. Vor trece pe lista de așteptare. Un fost judecător atrăgea atenția că acum sunt oameni care așteaptă să divorțeze doi ani până la fixarea primului termen de judecată. Ce le spuneți oamenilor care vin să rezolve o astfel de problemă în instanță, cât vor aștepta pentru un divorț? – Nu s-ar putea estima în abstract. Pe site-ul CSM există o pagină ??care indică durata estimată la fiecare instanță, în funcție de obiectul cauzei, inclusiv pentru divorț. Durata depinde de instanța competentă, de stocul existent, de numărul judecătorilor activi și de volumul noilor dosare. La multe instanțe, simularea arată că divorțurile vor fi preluate fără întârzieri semnificative. La cele grav deficitare poate exista o perioadă de așteptare înainte de repartizare.
În cazul divorțului există însă și alternative: acesta poate fi pronunțat, în condițiile legii, de notar sau de ofițerul de stare civilă. La fel și în cazul altor dosare – există medierea.
Mai există și o garanție suplimentară: dacă întârzierea ar afecta grav drepturi fundamentale ori interesele copiilor sau ar produce un prejudiciu grav, iminent ori ireparabil, partea poate cere repartizarea cu prioritate. Solicitarea va fi analizată concret de președintele instanței sau al secției.
Miza este ca timpul care astăzi se pierde după repartizare, prin termene îndepărtate, amânări și întârzieri la redactare, să fie gestionat transparent. Cetățeanul nu trăiește din statistici și nici dintr-un număr de dosar. Pentru el contează durata totală a procesului și, mai ales, calitatea soluției pe care o primește.
„Dacă apare un risc grav, inclusiv apropierea prescripției, Ministerul Public sau instanța poate activa prioritizarea”
– Ați putea explica publicului de ce niciuna dintre infracțiuni nu se regăsește în lista dosarelor prioritare? – În materie penală, prioritatea nu este stabilită printr-o listă generală de infracțiuni, ci prin obiectul procedural și urgența concretă a cauzei.
Aceeași infracțiune poate genera situații foarte diferite. Un dosar poate privi măsuri preventive, o persoană privată de libertate, protejarea unui minor, o măsură supusă unui termen foarte scurt ori un risc apropiat de prescripție. Aceste împrejurări, nu simpla denumire a infracțiunii, justifică prioritatea.
De altfel, o parte importantă a cererilor penale este deja inclusă în categorii prioritare sau exceptate. Dacă apare un risc grav, inclusiv apropierea prescripției, Ministerul Public, partea interesată sau conducerea instanței poate activa mecanismul de prioritizare.
„Prescripția nu poate fi pusă exclusiv în sarcina instanțelor și cu atât mai puțin a acestui mecanism”
– Cum le răspundeți celor care spun că un număr și mai mare de dosare penale ar putea ajunge la prescripție, fiind temporizate administrativ? – Procedura permite ca dosarul apropiat de prescripție să nu rămână mecanic în registrul de așteptare. Ministerul Public poate cere prioritizarea, iar conducerea instanței o poate dispune și din oficiu dacă întârzierea ar produce consecințe grave.
Trebuie amintit și că, din 2022, s-a revenit la termene de prescripție între 3 și 15 ani, dublate la 6 – 30 de ani în cazul prescripției speciale, ceea ce reduce acest risc.
Originea problemei trebuie însă prezentată corect. O analiză a CSM a arătat că aproximativ 21% dintre infracțiuni erau deja prescrise la data la care instanţa a primit dosarul de la parchet. Iar multe cauze ajungeau prescrise sau cu doar câteva săptămâni înainte de expirarea termenului.
Pentru restul dosarelor prescrise, aproximativ trei sferturi din termen se consumase în urmărirea penală, instanțelor revenindu-le sfertul de timp rămas pentru două sau chiar trei grade de jurisdicție, cu respectarea tuturor drepturilor procedurale. La un termen de zece ani, aceasta înseamnă, în medie, 7,5 ani la parchet și 2,5 ani la instanțe.
Prescripția nu poate fi pusă exclusiv în sarcina instanțelor și, cu atât mai puțin, a acestui mecanism. Instanțele trebuie însă să identifice cauzele vulnerabile și să le acorde prioritate, iar procedura va fi monitorizată tocmai pentru ca niciun dosar să nu fie temporizat administrativ până la prescripție.
„A spune că toate dosarele pot fi repartizate la nesfârșit nu rezolvă nimic”
– În spațiul public au apărut deja multe critici privind normarea instanțelor. Avocatul Toni Neacșu a vorbit chiar de „interzicerea administrativă a accesului la justiție” sau că „CSM se răzbună pentru subfinanțarea justiției”. Cum răspundeți acestor critici? – Este firesc ca oamenii să întrebe dacă vor aștepta mai mult, iar această teamă trebuie luată în serios. Formulările citate nu descriu însă corect mecanismul.
Accesul la justiție nu este interzis. Cererea este primită, înregistrată, primește număr și își păstrează data depunerii. Cetățeanul poate consulta dosarul, cere copii și, în situații excepționale, solicita prioritate. Repartizarea către judecător rămâne aleatorie. Se poate schimba doar momentul ei, dacă instanța nu mai are capacitatea reală de a prelua imediat alte cauze.
Norma de referință este raportată la media europeană și foarte apropiată de media națională. Ea nu reduce activitatea obișnuită a instanțelor, ci este o limită de protecție pentru situațiile extreme, în care unui judecător îi revin anual 2.000-3.000 de dosare. A spune că toate pot fi repartizate la nesfârșit nu rezolvă nimic: mută coada din fața instanței în interiorul dosarului și reduce timpul acordat fiecărui cetățean.
Nici ideea unei răzbunări nu are suport. Mecanismul a fost construit gradual, pe baza analizelor și consultărilor cu profesiile juridice. El face vizibile deficitul de personal și volumul real de activitate, pentru ca efectele lor să nu mai fie transferate, fără limită, asupra judecătorilor și, în final, asupra cetățenilor.
„Nu mai putem ascunde lipsa de resurse sub munți de dosare”
Sistemul funcționează în prezent cu peste 800 de posturi de judecător neocupate (n.r. – la acest moment, sunt aproximativ 4.500 de judecători în activitate).
Există, de asemenea, un necesar suplimentar estimat la 4.874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului. În trei dintre ultimii șase ani, recrutarea directă a judecătorilor a fost blocată prin acte normative. La acest moment, sunt aproximativ 4.500 de judecători în activitate
Numai în acest an, CSM a cerut de șapte ori Guvernului măsuri concrete: deblocarea concursului de admitere directă, alocarea posturilor de grefier și înființarea posturilor necesare de asistent al judecătorului. Pentru alte domenii au fost aprobate derogări, însă solicitările noastre au rămas fără rezultat.
În același timp, volumul de activitate a crescut cu aproape 50% în ultimii cinci ani.
Nu mai putem ascunde lipsa de resurse sub munți de dosare și nu putem cere judecătorilor să transforme imposibilul în rutină.
Cu toții vrem o justiție de calitate și desfășurată cu celeritate. Dar o soluție rapidă și superficială nu este o soluție bună, după cum nici una temeinică, venită prea târziu, nu îl ajută pe cetățean. Justiția trebuie organizată pornind de la cel căruia îi este destinată: omul care așteaptă o soluție corectă, inteligibilă și pronunțată la timp.
Sper ca avocaţii, în primul rând, care cunosc realitatea, să înţeleagă argumentele şi să participe la găsirea unor soluţii comune pentru îmbunătăţirea cadrului general.
„Nu ar fi potrivit să se promită o durată anume pentru un dosar”
– Ați scris pe Facebook că „cetățeanul care vine la un judecător în condițiile de astăzi nu mai poate aștepta un act de justiție de calitate, iar acest lucru trebuie spus și asumat”. Dvs puteți spune și asuma că noua procedură nu le va prelungi cu ani de zile unor oameni rezolvarea problemelor în justiție? – Nu ar fi potrivit să se promită o durată anume pentru un dosar, indiferent de instanță, obiect, volumul viitor și resursele pe care celelalte puteri ale statului le vor asigura.
Pot spune însă că simulările nu indică un blocaj în primul an. Problemele semnificative sunt concentrate la mai puțin de 10% dintre instanțe, unde trebuie intervenit imediat.
Procedura nu face minuni administrative și nu poate înlocui personalul care lipsește. Poate însă arăta exact unde sunt necesare resursele și poate opri practica repartizării formale a tuturor dosarelor, urmată de termene îndepărtate, amânări și redactări întârziate.
Asumăm însă că efectele vor fi monitorizate, că situațiile disproporționate vor fi corectate și că interesul cetățeanului va rămâne criteriul principal: o soluție temeinică, pronunțată într-un termen rezonabil, nu doar un dosar mutat dintr-un registru în altul.
– Puteți spune și asuma că nu va exista un nou val de prescrieri? – Pot asuma că procedura nu trebuie și nu va fi folosită pentru a împinge dosarele spre prescripție. Nu ar fi însă corect să pretindem că prescripția are o singură cauză. Ea depinde de durata termenelor, vechimea cu care dosarele sunt trimise în judecată, complexitate, incidentele procedurale, probatoriu și resursele alocate urmăririi penale și instanțelor.
Cauzele cu risc apropiat de prescripție pot fi prioritizate, inclusiv la cererea Ministerului Public sau din oficiu.
Prevenirea reală începe însă înainte ca dosarul să ajungă la instanță: cauzele nu trebuie trimise deja prescrise sau cu doar câteva săptămâni înainte de expirarea termenului. Instanțele nu pot recupera, în două sau trei grade de jurisdicție, anii consumați anterior.
