Întâlnire importantă despre religie în România. Cum ajunge religia „pe mâna unora care nu citesc, dar sunt miliardari” și vor „încolonarea tuturor oamenilor”
Sute de istorici ai religiilor din cele mai mari universități ale lumii vin în perioada următoare la București, pentru congresul „Religions 360°”. În acest context, istoricul religiilor Eugen Ciurtin vorbește, într-un interviu pentru HotNews, despre un nou proiect teologico-politic „profund abuziv”, care ia avânt în America.
- Imperfectă așa cum e, democrația e „zeița laică a Europei”. „Omul nu a inventat un cadru mai bun în care să nu existe sânge pe caldarâm”, spune Ciurtin.
- Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
- Abonamentele dascălilor sunt distribuite prin două organizații de educație care investesc în profesori.
Congresul Internațional de Istorie a Religiilor se desfășoară la București, între 20 și 25 septembrie, sub tema „Religions 360°”. La eveniment participă sute de cercetători și personalități culturale din 58 de țări de pe șase continente, afiliați la peste 300 de universități și institute de cercetare de prestigiu, între care Sorbona, Harvard, Oxford sau Cambridge.
Eugen Ciurtin este membru fondator al Institutului de Istorie a Religiilor și președintele comitetului de organizare a Congresului.

„Dacă am lăsa religiile să ungă regi și să scrie constituții, am trăi într-un alt tip de societate”
HotNews: – Domnule Eugen Ciurtin, cât de importantă este astăzi raportarea lucidă la religie? Religia este instrumentalizată politic serios, cum poate n-a mai fost până acum în istoria recentă.
Eugen Ciurtin: – Tematica congresului, „Religions 360°”, este circumscrierea întregii cunoașteri de astăzi. E ca și cum ai dat un numitor comun savanților din întreaga planetă, iar ei au acceptat această provocare și vin la București.
Religiile proiectează o înțelegere totală a lumii. Cu alte cuvinte, o religie în acțiune tinde să înghită realul, tinde să înghită societatea.
Dar am convenit, după mileniile noastre de războaie, după mileniile noastre de animozități, că forma cea mai bună, în tot cazul perfectibilă, pe care trebuie să o sprijinim zilnic, este această democrație liberală.
În democrație liberală avem, de fapt, o negociere a prezenței, justificării și influenței directe a religiosului, fie el și echilibrat, asupra societăților.
Pentru că, dacă am lăsa religiile însele, cum se întâmpla odată, să ungă regi, să scrie constituții și să normeze întregul spațiu social, am trăi în alt tip de societate.
„Acționează la încolonarea tuturor subiecților”
-Când religia capătă forme absurde, care sunt consecințele asupra drepturilor omului, asupra libertăților la care avem dreptul prin naștere?
-Gândiți-vă la subiectul digital, care este sugrumat de lipsa de liber-arbitru digital pe care o avem. Avem reclame de spionaj peste tot, avem o condiționare a contactului cu informația, care este, în vasta majoritate a cazurilor, pe rețele și chiar într-o mare parte a presei, afectat în vreun fel, influențat. Noi nu mai putem spune că există un control democratic asupra acestor forțe, pentru că nu știm nici în laboratoarele marilor concurenți din AI ce ni se pregătește.
Anumite entități planetare hiperbogate, dincolo de ce ne putem noi imagina ca bogăție, de trilioane de dolari, acționează la încolonarea tuturor subiecților. O fac pe baza unor idei rudimentare, parțiale și profund antidemocratice.
În primul rând ca subiect digital, cum suntem cu toții, la o versiune de prezent și de lume așteptată de dincolo, care este profund nocivă și care răscolește, din istoriile religioase ale lumii, tot ceea ce duce la extincția modelului democratic-liberal.
– Ce înseamnă un astfel de congres, cu specialiști din cele mai mari universități ale lumii, pentru România?
– Organizarea unui astfel de congres în capitala unei țări este o recunoaștere științifică, de cel mai înalt nivel, a celor care organizează și care susțin aceste studii, inclusiv instituțional. Cu alte cuvinte, putem spune că avem performanță în istoria religiilor, atâta cât este ea în România astăzi, la cel mai mare nivel.
Într-un fel, cu foarte puține resurse, ajungem la maximul disciplinei.
Pur și simplu, avem trei milenii de istorie religioasă a lumii în dezbatere, sub lupă, la București, timp de o săptămână.
Atacăm subiecte de la magia mesopotamiană de acum trei milenii până la tehnofascismul american.
Democrațiile pornesc însă nu de la vreo pretenție că ele sunt mai bune decât religiile. Democrațiile lumii de astăzi pornesc de la observația simplă, care este și observația istoricilor religiilor: religiile sunt întotdeauna mai multe și, ca să nu se producă conflict, atunci normăm spațiul astfel încât să fie loc pentru toate. Avem atâtea culte recunoscute în România, avem o istorie religioasă în Europa atât de largă. Istoricul religiilor se uită la toate fenomenele contemporane și spune imediat: asta vine de acum trei generații, din fascismul european sau de la Legiune, în cazurile românești, și așa mai departe.
Când religia retrezește „feudalismul”
– Cum ați defini tehnofascismul de astăzi?
– Tehnofascismul, ca și acceleraționismul, lucrează întotdeauna, precum religiile, cu un orizont al timpului. Cu un proiect doctrinar, teologic, de mântuire.
Mântuirea asta poate fi grăbită: haideți să facem ceva aici, pe Pământ, în așa fel încât să accelerăm decantarea tuturor proceselor istorice, când știm că istoria e mai puțin decât ceea ce este lumea de dincolo, într-o versiune sau alta de teologie.
Ce încearcă aceștia este să pună, de fapt, o practică discursivă cu origine religioasă într-un ambient cu totul și cu totul tehnologizat.
Este o grefă făcută între un discurs protestant, acerb, de secol XVII–XVIII, de la întemeierea Americii, placat pe extraordinara dezvoltare care ne înghite deja mari porțiuni din viață, care e tehnologia de astăzi și AI.
Or, subiectul însuși nu mai este subiect democratic; el decade într-o formă de feudalism în care reprezentarea religioasă este un proiect teologico-politic, care este profund abuziv și greșit.
Un proiect creat de miliardari, care „înghite realitatea”
– Care este pericolul? Oamenii obișnuiți poate nu îl sesizează întotdeauna, pentru că sunt prinși în propria viață.
– Oamenii nu sunt de vină. Dar este o electoralizare a lumii de dincolo, în acest tehnofascism și accelerationism, prin care religia nu mai este nici preocupare individuală, nici liant social.
Este mai mult decât atât: este proiecția tuturor într-o doctrină, când toți ceilalți, inclusiv mulți americani care sunt de alte confesiuni și de alte religii, nu o recunosc.
Adică este profund nedemocratic să spui că doar o versiune accelerată a unei subspecii de protestantism, intrată pe mâna unora care nu citesc, dar sunt miliardari, justifică înghițirea întregii realități. Aici este riscul. Un budist, un hindus, un catolic, chiar din America, nu cred în aceste lucruri.
„România este Europa în mic”
– Ceea ce povestiți dumneavoastră seamănă întrucâtva, până la un punct, cu cultele sinucigașe.
– Are și această componentă. De ce? Pentru că există ceva, apropo, nihilist în așa ceva. Productivitatea maximă este nihilistă la bază. Autoritatea asupra unei credințe, dusă până la generalizarea ei tehnologică în acest hal, este nihilistă.
Noi luăm întotdeauna cu noi, în noi înșine, un imaginar religios. Îl putem lua în cunoștință de cauză, practicându-ne credința după sursele credinței, sau putem să nu știm ce facem, să spunem „amin” și „Doamne ajută”, dar, în același timp, să ne interesăm de trei ori pe zi ce mai face zodia noastră.
La Institutul de Istorie a Religiilor, noi nu ne-am pus colectiv problema de ce nu avem istorie religioasă a României, până recent. Avem o istorie ortodoxă a României, avem o istorie greco-catolică a Transilvaniei, cel puțin, una a diferitelor protestantisme și așa mai departe.
Dar România este Europa în mic. România are de toate, iar noi luptăm de peste 100 de ani, de la Unirea din 1918, împotriva acestui beneficiu, care de fapt e diversitatea Europei. Noi îl avem pe celălalt pe mână, cu toții, și trebuie să ne îngrijim de seamănul nostru. Nu trebuie să dăm afară diversitatea din cetățenie și din democrație.
Dimpotrivă, trebuie să integrăm toate aceste lucruri, așa cum și modelul european subzistă pentru că se ocupă de celălalt și se ocupă cu vigoare și cu o încredere că asta a fost cea mai bună soluție a omului. Restul sunt soluții care includ război.
Ritualurile religioase golite de sens, care „mănâncă din democrație”
– Ați amintit ceva foarte interesant, legat de practicile care țin de credință. Dincolo de a spune „Doamne ajută!”, ne facem cruce când trecem pe lângă biserică sau folosim mirul în diferite situații de viață, am auzit de situații în care unii copii se dau cu mir la școală pentru a avea noroc la teste. Care sunt resorturile unor astfel de gesturi?
– Ceea ce știm de la maeștrii fondatori ai sociologiei comparate a religiilor e că ritualul este un element fundamental pentru oameni.
Noi ritualizăm până și faptul că ne spunem: „Bună dimineața!” când ne întâlnim, din nou, a doua zi, ca și cum ne-am vedea prima dată. Există această circularitate, această recreare a lumii: în fiecare dimineață spunem „bună dimineața”.
Ce s-a observat, de la Durkheim, până la Eliade, care are o pagină splendidă despre asta, dar și până la teoreticienii cognitiviști ai religiei contemporane – dintre care unii vor veni la București și vor vorbi, de pildă, despre critical religion – e că ritualurile se mențin și după ce s-au golit.
Cu alte cuvinte, există forme de ritual care continuă în anonimitatea surselor lor de producție, care ne fixează viața fără ca noi să mai știm la ce folosea acel lucru.
Or, actele devenite reflexe trebuie întotdeauna împrospătate și, mai ales, integrate împreună cu toate celelalte acte. Ideea că apare la copii e un subiect foarte îngrijorător.
De ce nu e „mirul” pentru note mari
Ideea greșită este că acest lucru atinge tocmai aptitudinea pe care o are școlarul, ca pe meritul lui, care între altele e furnizor de democrație, să producă competențe și rezultate bune în viața lui, să ia notă mare. Nu pe baza mirului.
Dacă el înțelege că mirul la asta folosește, înseamnă că sărăcește, pe de o parte, doctrina miruirii, care are o teologie în spate extraordinară și care nu se folosește la cele mai triviale acte ale vieții. Mirul nu era pentru așa ceva. Nu miruim orice.
Așadar, este o golire de sens a ritualului care mănâncă din democrație, între altele. Cum mănâncă din democrație? Profesorul poate să spună că trebuie să faci asta, asta și asta, că este ceva meritocratic, și vine cineva, cum a venit pe vremuri și în Parlament, și spune că mirul rezolvă corupția, mirul rezolvă examenul.
Iar cutare candidat eșuat la postul de prim-ministru afirmă imediat, după eșec, că se duce la Muntele Athos, nu-i așa, care a devenit un fel de platformă electoralizată, ceea ce este absolut îngrijorător.
Athos e un mediu monahal extraordinar, unic, care ajunge să fie folosit arbitrar în discursul public. Este un arbitrar interesat, întotdeauna, care distruge, așa cum există ortodoxia nucleară a lui Kirill, așa cum există mari atacuri rusești asupra ideii de integritate a credinței ortodoxe.
Despre evoluțiile Constituțiilor României
– Așadar, considerați că practicile religioase golite de sens în viața cotidiană, inducerea ideii că performanța depinde de un anumit gest, subminează democrația, prin faptul că oamenii sunt deposedați de putere?
– Evident că trebuie să fim modești cognitiv și să încercăm ipoteze care să fie cât se poate de validabile, dar nu mai mult. Mai mult nu putem, că suntem limitați și muritori. Însă aș risca, chiar în aceste condiții, aș risca totuși să afirm că sunt două mari procese care subîntind întrebarea noastră.
Unul e că religiile sunt foarte geloase pe celelalte religii. Toate marile religii istorice dezvoltă, la un moment dat, conceptul de erezie. Imediat excomunică, imediat spun că ceilalți nu sunt buni.
De aceea, statul trebuie să fie, dacă nu laic direct, cel puțin neutru. În legea cultelor din 2006 se afirmă această neutralitate. În constituțiile mai vechi ale României, predominanța cultului creștin-ortodox era afirmată constituțional, din 1866 până în 1938.
Asta presupune anumite riscuri, pentru că noi avem totuși niște milioane de semeni; felul în care ne raportăm, inclusiv religios, la ei arată calitatea democrației. Nu e vorba doar despre majorități, că altfel am aboli minoritățile. Lumea e pestriță. Chiar și cei care sunt creaționiști admit că lumea este foarte pestriță.
Descoperim că, în Biblie, paginile despre Cain și Abel sunt foarte la început. Omul este o ființă foarte plăpândă, foarte posibil să greșească imediat și grav. Și asta dintotdeauna. Prin urmare, trebuie să avem grijă ce facem cu noi înșine și cu ceilalți. Exigența de a atinge până la urmă ceea ce este zeița laică a Europei, democrația, este o exigență care răsare din toate aceste probleme. Pentru că omul nu a inventat un cadru mai bun în care să nu existe sânge pe caldarâm.
De la religiile din Antichitate la moaștele Sf. Ciprian de pe Calea Victoriei
– Ce se întâmplă, concret, în cele șase zile de congres?
– Cei care doresc să urmărească lucrările congresului, între 20–25 septembrie, se pot înscrie cu o sumă modică. Vom face și înregistrări, pe care le vom difuza ulterior gratuit. Avem mese rotunde și dezbateri cu cei mai buni specialiști din lume. Congresul are loc mai ales la Facultatea de Drept și vor fi 11 secțiuni în paralel: 11 congrese de dimineață până seara. Totul începe la Ateneu, cu o conferință în plen a lui Gregory Alles, reprezentant al școlii din Chicago, un savant extraordinar, împreună cu toate notabilitățile internaționale și naționale.
Câteva dintre evenimentele principale: un panel despre vampirism; unul despre lumea socială a magiei în Antichitate, făcut de două colege de la Oxford; unul despre Marea Zeiță, în mai multe culturi, din Mesopotamia până în India, și din credințele neopăgâne contemporane până la baza istorico-religioasă mai veche; paneluri datorate colegilor din Ucraina și din țările baltice despre cele mai recente dezvoltări în istoria ortodoxiei față de agresiunea rusă; un panel despre religie și literatură, cu motto-ul din Novalis: acolo unde se retrag zeii, apar fantomele.
Ionuț Băncilă, colegul meu, organizează un panel despre Ortodoxia 360 și despre conspiritualitate, această terminologie mai nouă, care duce totodată la conspiraționism și la tot ce s-a întâmplat în pandemie și după pandemie în culturile cu predominanță creștin-ortodoxă.
Și avem un extraordinar panel despre Sfântul Ciprian. Moaștele Sfântului Ciprian sunt la Biserica Zlătari, pe Calea Victoriei, și vin specialiști din întreaga lume ca să reconstituie cărțile magice ale Sfântului Ciprian.
Disputa istorică dintre carnivori și vegetarieni
Apoi sunt conferințele în plen, una în fiecare zi. Iar Jens Schlieter, marele profesor de la Berna, va avea o conferință despre carnism și vegetarianism în istoria religiilor.
Pentru că, dacă noi pe toate mesele noastre avem fripturi, e pentru că partida istorico-religioasă a vegetarienilor a pierdut. Pitagora și toți indienii n-au putut să impună modelul transmigraționist, „a nu te atinge de semenul care este căprioara, ursul sau mielul”, și toate magazinele și frigiderele noastre sunt pline de carne.
Gândiți-vă, pe de altă parte, că în India zeii sunt profund vegetarieni, cel mult lacto-vegetarieni: orizontul sacru al acestor panteoane nu permite sacrificiul animal sângeros. Astea sunt teme pe care le vedem în știri astăzi, precum tipurile de puritate rituală asociată alimentației, și care vin de foarte departe.
Cum a devenit Bucureștiul un reper pentru istoria religiilor
– Cum a ajuns Bucureștiul să organizeze un astfel de congres?
-Bucureștiul a fost, în 2006, prima capitală din centrul și estul Europei care a organizat Congresul Mondial de Istoria Religiilor, la concurență cu capitalele învecinate. A câștigat Bucureștiul pentru că aveam 10 ani de periodice internaționale. Pe atunci, dacă vă aduceți aminte, sufla așa, un vânticel de încredere, era cu câteva luni înainte de integrarea europeană. Aveam speranța că mergem într-o direcție în care proiectul de țară înseamnă bunăstare inclusiv culturală, inclusiv academică.
Profesorul meu din anii ’90 de la Facultatea de Filosofie, care a sprijinit cel mai mult ideea relansării acestor studii, profesorul Andrei Pleșu, era surprins atunci că de la prima încercare vin toate somitățile disciplinei. Pe atunci au venit în jur de 200 de savanți; congresul din 2026 e de trei ori mai mare și de trei ori mai divers.
Iată că figura aceasta a congresului mondial corespunde unor necesități absolute, în contextul provincialismului cultural de care noi ne plângem tot timpul.