Demisie misterioasă a unuia dintre cei mai influenți cardinali de la Vatican
Unul dintre cei mai influenți cardinali ai Vaticanului, italianul Angelo Becciu, și-a dat demisia din funcție din guvernul Sfântului Scaun, fără a oferi nicio explicație, potrivit AFP.
”Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la funcția de prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților și la drepturile legate de poziția de cardinal ale eminenței sale cardinalul Giovanni Angelo Becciu”, a anunțat joi seară Sfântul Scaun într-o declarație laconică.
După o carieră de ambasador, prelatul italian a servit timp de șapte ani ca înlocuitor al secretariatului de stat, echivalentul unui „ministru de interne”, aflat în contact permanent cu papa Benedict, iar apoi cu Papa Francisc.
În vara anului 2018 el a preluat funcția de șef al administrației Sfântului Scaun responsabil cu investigarea și decizia asupra beatificărilor și canonizărilor.
Demisia sa la 72 de ani, prematură în practica Bisericii, are toate caracteristicile unei sancțiuni. Scurtul comunicat de presă al Vaticanului specifică faptul că el rămâne cardinal, dar își pierde toate drepturile legate de această funcție, în special posibilitatea de a alege un nou papă în timpul unui conclav sau de a sfătui actualul pontif suveran.
Numele cardinalului a fost menționat de multe ori în contextul unei investigații explozive, lansată acum un an, în privința unor aranjamente financiare opace pentru a cumpăra o clădire în elegantul cartier londonez Chelsea.
Procesul de cumpărare a început în 2014 când Mgr. Becciu se afla încă în secretariatul de stat, administrația centrală a Sfântului Scaun hotărând pentru această investiție. La începutul anului, el a apărat în interviuri meritul acestei achiziții imobiliare.
Ca parte a acestei investigații, cinci angajați ai Secretariatului de Stat se află în special în vizorul justiției Vaticanului.
Un om de afaceri italian a fost arestat în iunie anul trecut sub suspiciunea de extorcare împotriva Sfântului Scaun în legătură cu cumpărarea clădirii din Londra, înainte de a fi eliberat provizoriu.