Skip to content

Prăjitură delicată cu migdale

Un desert fin care poate fi vedeta următoarei mese de duminică sau chiar de sărbătoare.

Prăjitură delicată cu migdale
Foto: Hotnews
Georgiana Ilie

Dacă îți plac croasantele cu migdale – unul dintre cele mai populare deserturi în patiseriile din întreaga Europă -, sigur îți va plăcea și această prăjitură, care redă esența aromelor de unt, migdale și vanilie. E mult mai simplu de făcut decât un croasant și are potențialul să devină memorabilă.

💡De ținut minte: blatul acestei prăjituri poate fi folosit în multe alte combinații: cu cremă de lămâie (pentru a face lemon bars), cu cremă de brânză (pentru cheesecake), cu cremă de ciocolată sau caramel (pentru tarte mai dulci). Odată ce ai învățat să-l faci, ți se deschide o întreagă lume de deserturi.

 

 

Nivel complexitate Mediu
Timp total 50 min
Timp gătire 25 min
Porții 20

Mod de preparare

Pasul 1

Încinge cuptorul la 180C (160C la cuptor cu ventilație). Pregătește o tavă de aproximativ 35x25cm tapetând-o cu hârtie de copt.

Pasul 2

Pune 230g de unt rece, tăiat cuburi, 60g de zahăr pudră, 240g de făină 650 și 1/2 linguriță de sare în robot (la cuțit, nu la paleta pentru aluaturi) și mărunțește-le până obții ceva asemănător cu nisipul. Dacă nu ai robot, poți face același lucru într-un bol mare cu o furculiță – durează puțin mai mult, dar e același rezultat.

Pasul 3

Răstoarnă în tavă aluatul și presează-l bine, în strat uniform, și dă-l la cuptor 10 de minute.

Pasul 4

Între timp, pregătește toppingul: cu un mixer, amestecă toate celelalte ingrediente în afară de fulgii de migdale și zahărul pudră.

Pasul 5

Scoate blatul din cuptor, lasă-l să se răcească 10-15 minute, apoi întinde crema de migdale peste blat. Presară fulgii de migdale și dă tava la cuptor încă 15 de minute.

Pasul 6

După ce s-a răcit, decorează cu zahăr pudră folosind o sită fină.

Valori nutriționale (per porție)

Calorii 293 kcal
Proteine 4,2 g
Grăsimi 31 g
Carbohidrați 22 g
Fibre 1,7 g