Skip to content

Reacțiile liderilor politici după audierea lui Bolojan la DNA. AUR: A fost și cazul cu Călin Georgescu, este și acesta. Încep să fie niște suspiciuni

Audierea Ilie Bolojan ca martor la DNA Iași a provocat reacții din partea AUR, PSD și PNL. AUR a vorbit despre presiuni pentru ca Bolojan să renunțe la ideea alegerilor anticipate, iar liderul PSD Iași a ironizat „PNL-ul integru și reformator”. Șeful PNL Iași vorbește despre un „teatru ieftin” și cere clarificări privind momentul citării.

  • Ilie Bolojan a fost audiat timp de două ore la DNA Iași ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care în septembrie 2025 a fost în audienţă în biroul său. Bogos este acuzat că a plătit 1,5 milioane de euro mai multor persoane pentru a-l schimba din funcție pe șeful Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui.

Peiu: „Încep să fie niște suspiciuni”

Joi, când a apărut informația că Ilie Bolojan este citat la DNA Iași în calitate de martor, AUR a reacționat printr-un comunicat de presă în care a acuzat că premierul interimar „este trecut prin malaxorul justiției pentru a renunța la ideea alegerilor anticipate”.

„Chiar dacă suntem competitori politici ai lui Ilie Bolojan și am criticat dur guvernarea sa, nu putem să nu observăm această «coincidență». Justiția nu trebuie folosită pentru reglarea raporturilor politice. Bolojan trebuie să răspundă pentru orice faptă dacă există probe, dar dosarele penale nu pot deveni mijloace prin care un lider politic este determinat să renunțe la o anumită poziție”, a mai transmis partidul condus de George Simion.

Vineri, într-o intervenție la B1TV, numărul doi din AUR, Petrișor Peiu, a venit cu clarificări în privința mesajului transmis de partid cu o seară înainte:

„În niciun caz nu ne exprimăm susținerea pentru domnia sa pentru că nu cred că e cazul. Este vorba despre exprimarea unei îngrijorări privind posibilitatea ca multe dintre aceste dosare să fie instrumentate politic”.

Liderul senatorilor AUR a spus că nu afirmă că momentul audierii a fost ales intenționat:

„N-am spus că noi credem că nu e întâmplătoare. Ar trebui să nu fie. Ne exprimăm speranța că nu este, pentru că, iată, a fost și cazul cu Călin Georgescu, este și acesta. Încep să fie niște suspiciuni în societate care ar fi bine să nu fie întemeiate”.

Lider PSD: „Acesta-i PNL-ul integru și reformator”

A existat o poziționare și din partea liderului PSD Iași, deputatul Bogdan Petru Cojocaru, care a scris pe Facebook că „șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale”.

„În loc să facă administrație pentru oameni, mai marii PNL dau cu subsemnatul în fața procurorilor DNA, în răsunătoare scandaluri de corupție. Acesta-i PNL-ul integru și reformator pe care-l tot clamează Ilie Bolojan, premierul ce s-a baricadat în Palatul Victoria!”, mai spune deputatul PSD.

Șeful PNL Iași: „Succesiunea de evenimente ridică semne de întrebare”

Tot printr-o postare pe Facebook, Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, i-a răspuns lui Cojocaru:

„Încă aștept chemarea la DNA a lui Sorin Grindeanu în cazul țepelor Nordis, a cutiilor de pantofi pline cu sute de mii de euro dar mai ales pentru probabilul act de trădare cu privire la ingerințe străine în dărâmarea guvernului Bolojan”.

De asemenea, el a catalogat chemarea lui Ilie Bolojan la audieri drept un „teatru ieftin”.

Muraru susține, la fel ca Peiu, că „există o succesiune de evenimente care ridică semne de întrebare în acest caz și care trebuie clarificate public”. El spune că Bolojan a ajuns la DNA în calitate de martor după săptămâni în care „anumite televiziuni au anunțat insistent acest lucru și după apariția în presă a unor informații atribuite cazului Bogos”.

„Este imposibil de ignorat momentul. Audierea liderului PNL are loc exact când România se află în plin proces pentru găsirea unei noi formule de guvernare. Credeți că ne forțați mâna să votăm un guvern de impostori și trădători? În niciun caz”, mai transmite liderul PNL.

„Miza depășește un singur om”

Alt lider PNL, Robert Sighiartău, apropiat de Ilie Bolojan a transmis la rândul lui că Ilie Bolojan a ajuns în fața procurorilor pentru că a încercat să schimbe România, să atingă pensiile speciale și să răscolească „mușuroaiele de interese din energie și din companiile de stat”.

„Miza depășește un singur om. Când un reformator este ținta unei campanii de discreditare, mesajul ajunge la toți cei care ar îndrăzni să-i urmeze exemplul: «Nu vă atingeți de ceea ce ne aparține!», mai spune Sighiartău.