Sari direct la conținut

VIDEO Iohannis și Orban au testat trenul către aeroport care va începe să circule din 12 decembrie. Iohannis: Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România

HotNews.ro
Gara de la Otopeni, Foto: Hotnews
Gara de la Otopeni, Foto: Hotnews

​Președintele Iohannis și premierul Orban au testat linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport și au mers cu un tren al CFR Călători pe cei 19 km. Ministrul Transporturilor a spus că trenurile vor circula începând cu 12 decembrie, iar până atunci mai sunt lucruri de pus la punct. Atât Iohannis, cât și Orban au ținut să spună că lucrarea era gata în proporție de doar 11% când liberalii au preluat guvernarea. La aeroport s-au ținut discursuri optimiste, dar și cu iz politic. Nu se poate vorbi însă de o ”inaugurare” fiindcă trenurile vor circula cu călători peste aproape trei luni.

Primele planuri concrete pentru linia către aeroport au fost în 2016 și lucrările au început în 2019, ideea fiind ca traseul să fie dat în folosință până în iunie 2020, când ar fi trebuit să se țină patru meciuri de la Euro. Trenurile ar trebui să facă 21 de minute pe cei 19,1 km.

”Am participat la un test pe singura linie de cale ferată nou construită din 1984 încoace (…) Legătura Gara de Nord – Aeroport este esențială. În acest ritm și în acest fel vom reuși să modernizăm infrastructura din România și nu întâmplător am participat la atâtea evenimente în ultimele zile, la metrou, la autostradă. România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă, puternică și avem nevoie de infrastructură de transport”, spune președintele Iohannis.

”Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, un ritm care va schimba fața României”.

”Dezvoltarea infrastructurii de transport e fundația pe care se clădește planul de relansare economică. Pentru a putea realiza această infrastructură avem o șansă enormă acum când putem să folosim banii europeni care ne sunt puși la dispoziție. Bani europeni am avut și până acum, doar voință politică până acum a fost puțină”, dând ca exemplu evoluția proiectului trenului.

”Ideea acestui tronson s-a născut în mandatul meu de ministru al transporturilor. Și aici au trebuit să treacă 12 ani pentru realizarea acestui tronson. Vă readuc aminte că în momentul când am preluat guvernarea, progresul lucrării era de 11%, iar acum suntem aproape de finalizare”, a spus Ludovic Orban.

Succesul acestei legături va depinde enorm de frecvența trenurilor. Dacă va fi 50 de minute, cum a declarat recent șeful CFR Călători, clar că trenul nu va atrage mulți pasageri. Dacă trenurile vor fi măcar la 20-30 de minute, lucrurile ar fi mai bune.

Linia este neelectrificată. În iunie se spunea că trenul ar putea circula de la 26 august, dar acest lucru nu a fost posibil. În plus, mai sunt litigii legate de exproprieri.

Pe aproape tot traseul trenul va parcurge o parte din magistrala M700 București – Galați unde vitezele medii nu sunt mai mari de 60 km/h. Practic doar 3 km de linie sunt noi construiți, o mică ramificație din linia București – Urziceni).

Vor mai trece câteva săptămâni până când trenul va circula, ministrul Transporturilor declarând că linia va fi deschisă din 12 decembrie pentru publicul larg. Până atunci ar trebui stabilit, prin licitație, operatorul care va aduce trenurile.

Linia Gara de Nord – Aeroport a fost în centrul controversei după ce compania constructoare a făcut teste cu un tren al automotorului privat TFC și ministrul Bode a inspectat traseul tot din acel tren.

Aceste teste i-au făcut pe mulți să spună că este anormal ca o companie privată să facă aceste teste și că ar fi nepotrivit ca linia să fie operată de o companie privată. O soluție ar fi, probabil, ca linia să fie operată și de CFR Călători și de o companie privată, în ideea de a fi mai multe trenuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro