Skip to content

Reacții din USR la desemnarea lui Niculescu: „Nu vom vota un paravan pentru întoarcerea PSD la cutiile de pantofi”

Președintele USR Dominic Fritz a afirmat că partidul său va analiza echipa și programul cu care Luca Niculescu va încerca să obțină învestirea din partea Parlamentului. Totodată, USR avwrtizează că nu va vota un guvern controlat de PSD.

Într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz susține că Luca Niculescu este „un diplomat respectat”, însă decizia privind susținerea cabinetului său va fi luată în forurile de consducere ale USR, după discuții cu premierul desemnat care vor viza echipa și programul de guvernare propuse.

„Un lucru este însă clar: USR nu va susține un guvern cu miniștri PSD sau controlat de PSD. Nici nu va vota un premier folosit drept paravan pentru întoarcerea PSD la cutiile de pantofi. Un premier dependent de comenzi de la PSD nu va putea fi ‘independent’”, a scris liderul Uniunii.

Fritz susține că noul guvern nu ar trebui să-i readucă la putere pe cei care au provocat criza politică, referire la PSD.

„România are nevoie urgentă de un guvern. Dar are nevoie de unul care să scoată țara din criză, nu să-i întoarcă la putere pe cei care au provocat-o”, a conchis președintele USR.

Avertisment pentru premierul desemnat

De asemenea, deputatul USR Alexandru-Paul Dimitriu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției în guvernul Cîțu, a afirmat că guvernul ce urmează să fie propus de către Luca Niculescu va putea fi judecat în funcție de persoana pe care o va propune pentru un singur portofoliu, cel de la Justiție.

„Ultima dată când Luca Niculescu a acceptat să intre într-un guvern, la Justiție urma să stea Radu Marinescu. De aceea, pentru mine guvernul Niculescu se judecă după un singur nume, cel de la Justiție: un ministru care nu datorează nimic PSD înseamnă că avem despre ce vorbi, iar un om al Liei, al lor, cu carnet sau vopsit în tehnocrat, înseamnă că Justiția rămâne tot pe mâna lor”, a scris Alexandru-Paul Dimitriu, într-o postare pe Facebook

Deputatul USR s-a referit la nominalizarea lui Luca Niculescu drept ministru de Externe în cabinetul pe care l-a propus Adrian Veștea, cabinet în care ministru de Justiție era propus Radu Marinescu.

„Orice reformă în justiție are nevoie de o majoritate care să nu se rupă la primul dosar incomod, iar un guvern ținut în viață de voturile PSD, date pe tăcute, va avea mereu pe cineva care să-i amintească ce datorează”, susține Dimitriu.