Simona Spătaru, candidata dreptei la Primăria Sectorului 4, la HotNews LIVE: Voi restitui cetățenilor banii încasați ilegal prin taxa de salubrizare
Simona Spătaru, candidata alianței PNL-USR PLUS la Primăria Sectorului 4, promite că va restitui cetățenilor banii încasați ”ilegal prin taxa de salubrizare”, anulată de instanță, dacă va fi aleasă primar. Aceasta acuză că instanța a anulat taxa de ceva vreme, dar până acum Primăria Sectorului 4 nu a restituit banii cetățenilor.
”Este o problemă pe care o voi rezolva din toamnă, fiindcă toți oamenii cu care am vorbit pe stradă mi-au cerut asta. Este vorba despre taxa de salubrizare, declarată ilegală de instanță, dar înainte de decizia instanței oamenii au fost obligați să o plătească. Este vorba despre sume foarte mari, de exemplu la PFA-uri 900 lei. O doamnă m-a întrebat chiar aseară despre asta fiindcă a fost la Direcția de Taxe și impozite solicitând ca suma plătită să fie folosită pentru plata impozitului pe apartament, mașină, iar cei de acolo i-au spus că Primăria nu a dat nicio dispoziție în acest sens, că nu o pot ajuta. Ce ar fi așteptat domnul primar Băluță, procese de la fiecare persoană în parte din Sectorul 4, nu, așteaptă termen de prescripție 3 ani ca oamenii să nu își mai poată primi banii. Trebuia să-și asume după ce instanța a stabilit că este o taxă ilegală și să dea banii înapoi, cu dispoziția aceluiași Consiliu Local cu care a instituit-o. Sunt bani luați ilegal de la oameni, trebuie restituiți”, a declarat Simona Spătaru la HotNews LIVE.
Candidata dreptei spune că nu va implementa o asemenea taxă dacă ajunge primar, mergând pe modelul actual, în care fiecare asociație de proprietari/persoană fizică încheie contracte cu salubriștii.