Anunțul NATO după ce două nave au fost atacate cu drone lângă Bulgaria. Una se îndrepta spre Brăila. Sofia vrea consultări cu România
Cel puțin 11 marinari erau dați dispăruți marți de pe o navă scufundată în urma unui atac cu drone în largul coastelor Bulgariei, al doilea atac în care un vapor de marfă s-a scufundat în această zonă a Mării Negre în doar o săptămână. Bulgaria se uită spre Moscova, iar un marinar a afirmat că nava sa a fost lovită de drone rusești.
NATO va continua să-și adapteze prezența militară pe flancul estic „după cum va fi necesar”, a declarat marți secretarul general al alianței, Mark Rutte, în urma unui atac cu drone asupra a două nave aflate în largul coastei bulgare de la Marea Neagră.
„Ne-am consolidat deja poziția de-a lungul flancului estic și vom continua să monitorizăm situația de securitate, adaptându-ne strategia de descurajare și apărare după cum va fi necesar”, a afirmat Rutte într-o declarație pe care a publicat-o pe X după o discuție cu prim-ministrul bulgar, Rumen Radev.
Anunțul vine după ce două nave din Marea Neagră – Chelsea 3 și HS Dignity – au fost lovite de drone în noaptea de luni spre marți, în largul coastei bulgare. Una dintre nave s-a scufundat.
Bulgaria a convocat-o pe ambasadoarea Rusiei, iar premierul Rumen Radev a declarat că Sofia va iniția consultări cu România și Turcia în vederea elaborării unor propuneri comune pentru îmbunătățirea siguranței navigației în Marea Neagră.
„Este absolut inacceptabil – un alt atac în imediata vecinătate a apelor teritoriale bulgare”, a declarat Radev într-un discurs televizat.
O navă se îndrepta spre Brăila
Oficialii bulgari au declarat că cinci membri ai echipajului navei scufundate în largul satului Krapets, nu departe de granița cu România, au fost salvați, dar 11 sunt încă dați dispăruți.
Președinta Iliana Iotova, citată de agenția de știri bulgară, a identificat nava ca fiind cargoul HS Dignity, care arbora pavilionul Guineei-Bissau, și a precizat că este în desfășurare o operațiune de căutare și salvare.
Potrivit site-urilor de monitorizare a transportului naval Marine Traffic și Vessel Finder, nava se îndrepta spre Brăila.
Cealalată navă, Chelsea 3, care naviga sub pavilion maltez, a fost, de asemenea, lovită de trei drone în cursul nopții, au declarat oficialii bulgari. Întregul echipaj al acelei nave – șapte ucraineni și opt azeri – a fost salvat, iar nimeni nu a suferit răni grave.
Nava se îndrepta spre portul Giurgiulești, din Republica Moldova, care a fost achiziționat recent de România.
Ce spune Rusia
Bulgaria nu a mers până la a acuza în mod explicit Rusia de efectuarea atacurilor, dar prim-ministrul Rumen Radev a afirmat că rezultatul acestora „este în beneficiul Federației Ruse”.
Bulgaria a convocat-o pe ambasadoarea Rusiei.
După întâlnirea cu Radev la Sofia, ambasadoarea Rusiei, Eleonora Mitrofanova, a declarat că nu deține informații din partea Ministerului Apărării rus cu privire la atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, dar nu a exclus posibilitatea ca acestea să fie o provocare din partea unei terțe părți, a precizat guvernul bulgar.
Declarația unui marinar: „O dronă ne-a lovit de trei ori. O dronă rusă!”
Un marinar de la bordul navei „Chelsea 3” a declarat că o dronă rusă a lovit nava de trei ori în timpul unui atac în Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale Bulgariei, a relatat BNT.
„O dronă ne-a lovit de trei ori. O dronă rusă!”, a spus marinarul.

UE și Ucraina condamnă atacurile
Atacurile au fost condamnate și de Ucraina și de UE.
„Marea Neagră a devenit un alt front al escaladării războiului rus din Ucraina”, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Cei responsabili trebuie trași la răspundere”, a spus ea.
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sibiha, a declarat marți că atacul „demonstrează încă o dată indiferența deliberată a Moscovei față de viețile civililor”.
„Marea Neagră este o arteră vitală pentru securitatea alimentară globală. Rusia o atacă pentru a transforma foamea într-o armă și a ține lumea ostatică”, a spus el.
În cadrul unei convorbiri telefonice de marți cu Ursula von der Leyen și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Radev a solicitat sprijinul acestora pentru consolidarea supravegherii spațiului maritim și aerian al țării sale, a precizat guvernul bulgar într-un comunicat.
NATO va continua să-și adapteze prezența militară pe flancul estic „după cum va fi necesar”, a declarat Rutte.
Discuții cu România și Turcia
Ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, a discutat marți cu ministrul apărării naționale al României, Radu Miruță, și cu omologul din Turcia, Yasar Güler.
Tema principală a celor două discuții a fost situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul incidentelor din noaptea de luni spre marți.
Stoianov a declarat că guvernul bulgar condamnă atacurile împotriva navelor comerciale din Marea Neagră, considerându-le o încălcare gravă a dreptului maritim internațional.
„Situația din Marea Neagră devine din ce în ce mai complexă și ne impune, în calitate de aliați, să întreprindem acțiuni consolidate și coordonate. Garantarea securității și a libertății navigației în regiune este de interes comun și reprezintă responsabilitatea noastră comună”, a spus oficialul bulgar.
Alte atacuri în ultimele zile
Cu o săptămână în urmă, nouă marinari sirieni și un egiptean au dispărut pe mare de pe o navă care s-a scufundat după ce a fost lovită de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. O altă navă a fost lovită în aceeași noapte, dar echipajul a fost salvat.
La mai bine de patru ani și jumătate de la începerea războiului pe care Moscova l-a declanșat prin invazia pe scară largă din 2022, transportul maritim din Marea Neagră a fost implicat din ce în ce mai mult într-o bătălie prelungită de rezistență economică.
Atât Ucraina, cât și Rusia se numără printre cei mai mari exportatori de cereale din lume.
Rusia a bombardat porturile ucrainene de la Marea Neagră, forțând Ucraina să se bazeze din ce în ce mai mult pe porturile fluviale de pe Dunăre și pe rutele maritime din apropierea coastelor Bulgariei și României.
La rândul său, Ucraina a vizat din ce în ce mai des navele rusești care exportă cereale în alte părți ale Mării Negre și ale Mării Azov, la gura râului Don.