Skip to content
Alexandru Rogobete / Foto: Inquam Photos / George Călin

Alegerile anticipate „ar fi un dezastru” pentru Sănătate, susține fostul ministru PSD: „Această criză financiară în sistem nu a mai fost de peste 20 de ani”

Fostul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că rectificarea bugetară reprezintă o necesitate „urgentă” pentru sistemul medical, care se confruntă cu o criză financiară cum „nu a mai fost de peste 20 de ani”.

Alexandru Rogobete, care a demisionat de la Ministerul Sănătății în aprilie, odată cu retragerea PSD de la Palatul Victoria, a declarat marți la Antena 3 că Guvernul interimar ar fi trebuit să folosească fondul de rezervă și să scoată „câteva zeci de milioane pentru a evita această criză financiară în cele mai critice zone din domeniul sănătății, UPU, Ambulanță, ATI și lista poate continua”.

„Rectificarea bugetară, în sistemul medical, este urgentă. Urgența, din păcate, nu a apărut acum câteva zile. Încă de la finalul lunii august am anunțat (…) pericolul ca programele naționale importante, cele de oncologie, de diabet, programele care finanțează acțiunile prioritare, ATI, AVC, pacienții cu infarct, neonatologia, arși grav, adică cei mai critici pacienți până la urmă din sistemul de sănătate, respectiv unitățile de primiri urgențe vor intra în colaps financiar”, a declarat fostul ministru.

Rogobete, despre scenariul anticipatelor: „Ar fi un dezastru”

Fostul ministru PSD al Sănătății a fost întrebat despre scenariul alegerilor anticipate, pe care, conform declarațiilor făcute pentru HotNews de surse apropiate de Administrația Prezidențială, președintele Nicușor Dan nu va ezita să le declanșeze dacă partidele fostei coaliții nu ajung la un acord pentru învestirea Guvernului.

„Pentru sistemul de sănătate, dar nu doar pentru sistemul de sănătate, în general pentru economie și pentru funcționarea administrativă a țării, ar fi un dezastru. Pentru că alegerile anticipate nu se pot face mai repede de luna februarie, martie, aprilie, mă rog, în funcție de când se dizolvă Parlamentul, iar în toată această perioadă România ar continua să funcționeze cu un guvern interimar, un guvern fără puteri depline, un guvern care, din păcate, nu va putea să administreze – nici măcar să administreze – această țară, pentru că nu are prerogativele necesare”, a răspuns Alexandru Rogobete.

El susține că „încă din luna iulie au început, de exemplu, în anumite spitale mari, să se observe scăderi alarmante ale stocurilor”.

„Putem ajunge în situația ca medicul să aleagă cui administrează tratamentul. Este de noaptea minții și această criză financiară în sistemul de sănătate nu a mai fost de peste 20 de ani”, a mai declarat Rogobete.