Nobelul pentru literatură durează 3 zile. Ce citim după ce a trecut valul, în ediția de duminică, 18 octombrie, a newsletter-ului HotBooks
Va fi o ediție despre îndrăgostirea fulgerătoare, ipocrizia care mișcă lumea, jurnale care schimbă literatura, funcționari spectrali și cum viața începe la 60 de ani. Ediția de duminică, 18 octombrie, a newsletter-ului HotBooks vă aduce în inbox 5 recomandări de cărți ale unor autori premiați cu Nobel care au rezistat în timp. Dacă vreți să o citiți, trebuie să vă abonați.
Vă propun să ne uităm la singura carte tradusă în română a lui Anne Carson, laureata de anul acesta, și la alte 4 titluri ale unor autori nobelizați, ca să începem să răspundem la întrebarea: sunt autorii de Nobel cu adevărat citibili? E un premiu care face cărțile să trăiască sau doar le pune pe un soclu? Când trec valul pariurilor, suspansul, naționalismul de conjunctură, glumițele din online și euforia ritualului, mai avem motive să vorbim despre aceste cărți?
Cel mai mult m-am bucurat pentru Annie Ernaux, fiindcă Nobelul ei a însemnat consacrarea unei formule hibride, marginale, care este autoficțiunea – până atunci considerată subsolul adevăratei literaturi. Cea mai nonconformistă alegere mi s-a părut a lui Bob Dylan, iar cea mai soft, a lui Patrick Modiano. Premiile cele mai angajate politic au mers către Nadine Gordimer și Svetlana Aleksievici, iar pe Wisława Szymborska aș trece-o la categoria ,,cel mai subtil Nobel care îți redă plăcerea cititului”. Poate că cea mai controversată alegere a fost a lui Peter Handke, din cauza unor poziții politice, iar cea mai obscură, a lui AbdulrazakGurnah.
Un mix de zvon, statistică, algoritmi și dorință
În fiecare toamnă, înainte ca Academia Suedeză să anunțe laureatul, casele de pariuri publică liste cu scriitorii considerați favoriți și cote pentru fiecare, dar listele acestea sunt un mix de zvon, statistică, algoritmi și dorință – cum nominalizările sunt secrete timp de 50 de ani, ele spun mai multe despre fantasmele publicului decât despre adevărații favoriți. Iar premiile literare spun, în general, mai multe despre cei care le dau decât despre cei care le primesc.
Anul acesta, cotele au fost corecte: pe 29 septembrie, Anne Carson a apărut pe listă cu șanse relativ mici, pe 6 octombrie era a doua favorită după Can Xue, iar pe 7 octombrie, cu o zi înainte de anunț, era în fruntea listei.
,,Unul dintre acele momente opuse orbirii”
În ,,Autobiografia roșului”, de Anne Carson (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu), am găsit una dintre cele mai frumoase scene de îndrăgostire fulgerătoare. Geryon și Herakles sunt doi adolescenți aflați într-o relație complicată, în care faptul că Geryon e o persoană roșie cu aripi e cel mai puțin complicat aspect. Anxietatea lui Geryon, sentimentul de a fi diferit și respins, singurătatea, nevoia de iubire, relația cu familiile lor, preocupările și conversațiile – toate astea seamănă cu viețile a doi adolescenți obișnuiți de azi. Dar adevărata vedetă a cărții e limbajul.