Sari direct la conținut

VIDEO Protest cu "porci zburători" la Ministerul Educației: "Porcii zboară, școala începe, elevii tot nu au tablete"

HotNews.ro

Reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Comunităţii Declic au organizat luni, în prima zi de școală, un flash mob în fața Ministerului Educației, unde au mers cu „porci zburători”. Ei le-au reproșat guvernanților că nu s-au ținut de cuvânt și nu le-au dat elevilor cele 250.000 de tablete promise.

Câţiva tineri au mers în faţa Ministerului Educaţiei cu baloane în formă de porci și cu pancarte cu mesaje precum „Porcii zboară, şcoala începe, elevii tot nu au tablete” şi „Ne-aţi tăiat accesul la educaţie”.

  • „Porcii zboară, școala începe, elevii tot nu au tablete! (…) În prima zi de școală, suntem la Ministerul Educației, alături de tinerii din Consiliul Național al Elevilor, pentru că guvernanții nu s-au ținut de cuvânt. În loc de 250.000 tablete, câte au promis, elevii vor primi 83.000. Însă nici acestea nu vor ajunge la timp. Deși porcii zboară la minister și școala a început, tinerii tot nu au tablete și laptopuri.În perioada restricțiilor, aproape 1 milion de copii au fost excluși pentru că n-au avut un laptop sau o tabletă proprie”, au transmis reprezentanții comunității Declic.
  • „Am avut o nouă întâlnire cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării în care ni s-a transmis din nou că ministerul face tot ceea ce ţine de ei pentru a livra aceste tablete. Nu ştim exact dacă au ajuns tabletele sau câte au ajuns. Iniţial ştim cu toţii că era vorba de cele 250.000, ulterior am aflat că sunt 82.000, şi acum nu ştim dacă vor mai fi în următoarele două-trei săptămâni (…) Practic, ei au fost întrebaţi prin chestionare online dacă au acces la internet. Deci vorbim despre absurdităţi de genul acesta”, a spus Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Aproape 25.000 de membri ai comunităţii Declic au semnat petiţia „Ţară, ţară, vrem laptopuri pentru şcoala online” şi, alături de Consiliul Naţional al Elevilor, cer Ministerului Educaţiei să asigure echipamente tuturor celor 900.000 de elevi care nu au avut acces la educaţie în perioada restricţiilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro