După luni de carantină, Biden se regăsește cu mulțimile la „Ground Zero”
După luni de izolare, urmate de evenimente restrânse, candidatul democraților la Casa Albă, Joe Biden, a ieșit vineri în public la ceremonia de comemorare a tragediei din 11 septembrie de la New York, reînnoind, într-un schimb de cuvinte cu o mamă îndurerată, contactul său cu electoratul, scrie AFP.
Cu mai puțin de două luni înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama, purtând o mască neagră, a vizitat site-ul „Ground Zero” pentru omagierea anuală a celor aproape 3.000 de victime ale Atacurile de la World Trade Center.
Pentru prima dată din martie, el s-a intersectat cu mulți alți lideri politici. Insotit de guvernatorul democrat al New Yorkului Andrew Cuomo si de alti alesi democrati newyorkezi, el s-a intalnit o scurta perioada de timp cu vicepresedintele republican Mike Pence.
Apoi s-a apropiat de locul în care s-au adunat rudele victimelor, unde a vorbit cu o femeie de 90 de ani în scaun cu rotile, Maria Fisher, care ținea o poză cu fiul ei Andrew, care a decedat în atentate la 43 de ani.
Maria Fisher, în vârstă de 90 de ani, i-a spus apoi a spus că intră în ultimul ei an de viață. „Tu și cu mine vom fi aici și anul viitor”, a încurajat-o democratul.
Soția sa, Jill Biden, s-a apropiat apoi cu un buchet mic în jurul unui trandafir alb, pe care i l-a dat candidatul.
În vârstă de 77 de ani, politicianul veteran a făcut din empatie una dintre marile sale trăsături de om politic. Însă pandemia l-a privat de contactul cu oamenii, iar lunile pe care le-a petrecut în izolarea casei sale din Wilmington, Delaware, i-au oferit rivalului său Donald Trump să fie mult mai prezent în spațiul public.
