Un deputat PNL recunoaște că nu a votat cabinetul Niculescu. „Un guvern născut din ura președintelui Nicușor Dan”
Prezența unor figuri controversate și temerea că deciziile guvernamentale vor fi luate peste capul premierului Luca Niculescu sunt motivele invocate de deputatul Alexandru Muraru pentru că nu a votat noul guvern, în pofida deciziei PNL că va da „un vot de necesitate” instalării cabinetului de miniștri.
„Domnul Niculescu va înțelege repede că este doar un paravan fără putere si autoritate pentru un grup de pesediști certați cu legea și bunul simț. Acest guvern s-a născut din conspirația și ura președintelui Nicusor Dan împotriva lui Ilie Bolojan și a PNL. Domnul Dan a fost co-inițiator al moțiunii de cenzură și apoi al jocului macabru de a instala cabinete fantomă (Tomac și Veștea) pentru a proteja PSD, a captura justiția pentru PSD și a bloca orice reforme. Astfel, votul românilor din mai 2025 a fost complet deturnat și falsificat”, a scris Alexandru Muraru într-o postare pe Facebook.
Grindeanu, acuzat de lașitate
Muraru l-a acuzat pe lașitate pe Sorin Grindeanu care, „cu binecuvântarea lui Nicușor Dan”, a instalat un guvern condus de un premier care ar urma să deconteze „prăduiala națională”.
„Grindeanu a făcut orice ca să-și prezerve imaginea politică, deși toți românii au văzut cum nesimțirea poartă chip și nume”, susține liberalul.
Apoi Alexandru Muraru enumeră miniștrii social-democrați care, în opinia lui, au probleme de integritate sau de competență, primii menționați fiind Marian Neacșu din cauza condamnării sale penale, și Radu Oprea care nu are competențe în domeniul Apărării.
„Nu am putut vota un guvern în care sănătatea încape din nou pe mâinile lui Rogobete, un impostor și un mitoman, cleptoman, unul din cei mai incompetenți miniștri pe care i-a avut România și din cauza căruia am pierdut finanțări europene pentru zeci de spitale. Și-a bătut joc de Iași și de Regiunea Moldovei falsificând o evaluare pentru ca Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară să nu intre în PNRR”, a continuat Muraru.
Lui Zamfir i-a reproșat că este „calomniator de profesie”, iar în cazul lui Florin Manole a evocat zborul acestuia cu un avion privat la Mykonos, la care s-a adăugat și plagiatul de care a fost acuzat ministrul Justiției, Radu Marinescu.
„Acest guvern este astfel o insultă la adresa milioanelor de români care așteaptă de la statul lor competență, integritate, reforme și respect. Este expresia unei concepții despre putere în care funcțiile publice sunt tratate ca proprietăți politice, iar responsabilitatea față de cetățeni rămâne secundară”, crede deputatul PNL.
Refuzul mai multor liberali
În afară de Alexandru Muraru, care este și președintele organizației județene Iași a PNL, mai mulți parlamentari liberali au lipsit de la votul de învestire a guvernului Niculescu, în pofida deciziei partidului în favoarea unui „vot de necesitate”, printre ei aflându-se deputații Dragoș Ciobotaru, liderul PNL Vrancea, Adrian Cozma, vicepreședintele Camerei Deputaților, și George Scarlat.
Nu vor fi sancționați, pe motiv că nu erau obligați să voteze un guvern din care nu face parte PNL, au declarat surse liberale pentru HotNews.