INTERVIU Guvernul Niculescu e pe cale să facă o mare greșeală, avertizează un expert în energie. Soluția propusă pentru a evita „o risipă de bani publici”

Noul ministru al energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat că urmează să fie realizat un registru al consumatorilor vulnerabili, iar cuantumul ajutoarelor va fi stabilit împreună cu Ministerul Muncii și cu cel al Finanțelor.

„Pregătim un mecanism unic: eligibilitatea se verifică, pe cât posibil, automat, după un prag de venit de până la 3.500 lei net/lună/persoană, iar sprijinul apare direct în factură (potențial, circa 3,7 milioane de persoane la electricitate și 1,7 milioane la gaze)”, scrie în programul de guvernare.

Membră în Consiliul Economic și Social din Parlamentul European și membră al Observatorului Român al Sărăciei Energetice, Corina Murafa consideră că ar fi mai bine ca ajutoarele să fie să fie date separat și să fie folosite pentru a acoperi o parte a facturii sau pentru lucrări de eficiență care să ducă la reducerea costurilor, precum schimbatul geamurilor.

Experta în energie mai spune că prelungirea plafonării generalizate a prețurilor la gaze va sărăci bugetul de stat de sume importante, în loc ca ajutoarele să fie date țintit, doar către românii care au cu adevărat nevoie.

„Filosofia este profund greșită”

HotNews: Doamnă Corina Murafa, pragul de venit de 3.500 de lei net pe persoană pe lună este suficient pentru a identifica gospodăriile vulnerabile? În condițiile în care cheltuielile cu energia diferă mult în funcție de regiune, de tipul locuinței, de sursa de încălzire…
Corina Murafa: Este în primul rând profund greșit să te uiți la vulnerabilitatea energetică doar prin prisma veniturilor. Sărăcia energetică este o condiția la intersecția dintre venituri, costurile cu energia și starea energetică a locuinței. O gospodărie poate avea venituri mici, dar poate locui într-un imobil bine izolat, alimentat la sistemul centralizat de agent termic, astfel încât să nu existe constrângeri cu bugetul familiei după plata facturilor la energie. 

Tot așa cum o familie, cu aceleași venituri, pentru că se încălzește pe lemne sau pe energie electrică de exemplu, să se regăsească după plata facturilor la energie într-un stadiu de vulnerabilitate mult mai ridicat decât prima. 

Sunt gospodării care au venituri decente, dar pentru că vara trebuie să folosească aparatul de aer condiționat, fiindcă locuiesc, de exemplu, la ultimul etaj, și timp de câteva luni pe an ajung să plătească o treime din venituri pe energie. În concluzie, a ne uita doar la venituri este greșit din cel puțin două puncte de vedere: riscăm să-i ratăm pe cei care ar avea nevoie, dar riscăm și să ajutăm din resurse publice pe cei care nu ar avea nevoie.

– Programul estimează că ajutoarele ar putea ajunge la aproximativ 3,7 milioane de persoane pentru electricitate și 1,7 milioane pentru gaze. Cât de realist este acest plan? 
– Filosofia este profund greșită, tocmai fiindcă mecanismul ține cont doar de venituri. Ponderea cheltuielilor cu gazul sau cu lemnele în bugetul unei familii obișnuite este mult mai mare decât ponderea cheltuielilor cu energia electrică, or noi intervenim prin acest mecanism fix acolo unde nevoia e mai mică și nu intervenim acolo unde nevoia e mai mare. 

În plus, conform programului de guvernare, sprijinul se va regăsi direct în factură. Adică un fel de preț final reglementat. În mod normal, un cetățean trebuie să vadă direct pe factură costul real cu energia, pentru a exista o motivație pentru consum rațional, și separat să primească, dacă se califică, un ajutor financiar direct cu care fie să-și acopere parte din factură, fie să decidă să investească în lucrări de eficiență energetică, cum ar fi schimbatul geamurilor, de exemplu.

Suma corectă trebuie calculată în funcție de situația fiecărei familii

– Ce sumă ar trebui să primească o familie ca ajutor la facturile de electricitate și gaze?
– Programul de guvernare e complet tăcut cu privire la cuantumul acestor ajutoare. În mod tradițional și greșit acest cuantum pentru ajutoarele de încălzire era calculat strict în funcție de ce spațiu bugetar exista, nu în funcție de ce venit aveau oamenii. 

Au existat ani în care valoarea ajutorului era mai mică decât costurile administrative pentru implementarea acestuia. Suma corectă trebuie calculată în funcție de situația individuală a fiecărei gospodării și de nevoile energetice minimale ale acesteia (care depind de starea locuinței și de profilul familiei). 

– Cum ar trebui calculat ajutorul: ca sumă fixă, procent din factură sau în funcție de venit și consum? Ce variantă ar proteja cel mai bine gospodăriile cu venituri mici?
– Cel mai corect am proteja oamenii dacă am calcula nevoile energetice minimale – cerință legislativă veche de mai bine de 10 ani, de altfel, de care ANRE nu se achită. 

Dacă o gospodărie cade sub pragul sărăciei – actualmente acesta este aproximativ 2.000 lei pe lună pentru o persoană singură –  după ce-și îndeplinește aceste nevoi energetice minimale, cum sunt electricitate, încălzire, chiar și transportul, atunci ea se află în sărăcie energetică și ar trebui să primească un ajutor financiar individualizat ca sumă, menit să crească venitul familiei și s-o scoată deasupra acestui prag de sărăcie relativă. 

Evident, în paralel, tot aceste gospodării ar trebui să fie prioritizate în a accesa măsuri structurale pentru ieșirea din sărăcia energetică, precum renovări, schimbarea sursei sistemului de încălzire, instalarea de panouri fotovoltaice și altele.

Direcțiile de asistență socială din primării ar trebui să aibă un rol major

– Eligibilitatea ar urma să fie verificată automat prin interconectarea bazelor de date ale ANAF, Ministerului Muncii și furnizorilor. Cum pot fi prevenite erorile care ar exclude tocmai persoanele cele mai vulnerabile, precum pensionarii fără acces digital sau gospodăriile cu venituri neregulate? 
– Ideea de interconectare a bazelor de date e foarte bună și a fost susținută de Observatorul Român al Sărăciei Energetice în nenumărate rânduri. Dar dacă se ține cont doar de venituri, în mod greșit, nu văd sensul unei astfel de integrări complexe. 

O astfel de integrare ar fi fost necesară dacă se mergea pe sistemul multi-indicatori de diagnosticare a sărăciei energetice. Un rol major pentru prevenirea erorilor de excluziune ar trebui să-l aibă direcțiile de asistență socială din primării, care ar trebui să ajute oamenii să acceseze sistemul sau chiar, în baza realităților din teren să dialogheze cu nivelul central al Guvernului pentru a schimba design-ul sistemului.

– De unde vor veni banii pentru aceste ajutoare? Pot fi susținute pe termen lung din bugetul de stat și fonduri europene sau există riscul ca schema să genereze noi presiuni bugetare?
– Fondurile europene sunt limitate pentru astfel de măsuri considerate a fi transferuri fiscale directe și complet interzis a fi folosite pentru plafonarea prețului final în factură, așa cum e acum prevăzut. Fondurile europene sunt foarte potrivite pentru măsuri structurale, țintite, cum au fost măsurile I4 și I7 din RePower: lucrări de eficiență energetică și instalarea de panouri la cele mai vulnerabile gospodării. 

Așadar, singura sursă pentru sistemul prevăzut în programul de guvernare este bugetul de stat. Singura modalitate de susținerea pe termen lung a unui astfel de program este taxarea suplimentară a companiilor energetice care fac profituri extraordinare în aceste perioade de criză când prețul în piață la energie este ridicat.

„Menținerea plafonării la gaze  până în 2027 nu face decât să prelungească agonia” 

– Cum ar trebui combinat ajutorul social cu investițiile în producție, stocare și rețele, astfel încât sprijinul de la stat să nu devină o soluție permanentă? 
– Investițiile în producție și stocare, mai cu seamă destinate consumatorilor vulnerabili, dar și investițiile în stocare, vor putea fi susținute îndeosebi din noul cadru financiar multianual, în funcție de ce negociază România cu Comisia Europeană în ceea ce privește Planul Național și Regional de Parteneriat. 

Fondul de Modernizare este o altă sursă care nu a fost îndreptată suficient către consumatori și, finalmente, dacă România nu va sabota la nivel european implementarea la timp a celei de-a doua faze a sistemului european de tranzacționare de certificate de emisii (ETS2) vom putea vorbi de un generos Fond Social pentru Climă, de cel puțin 6 miliarde de euro, menit să ajute fix gospodăriile vulnerabile cu soluții sustenabile și pe termen lung.

– În cazul gazelor naturale, programul prevede menținerea protecției consumatorilor casnici până în martie 2027 și o liberalizare etapizată ulterior. Cum poate fi făcută această tranziție fără un nou șoc al facturilor, mai ales pentru gospodăriile care depind de gaz pentru încălzire? 
– Menținerea plafonării până în 2027 nu face decât să prelungească agonia și să văduvească bugetul de sta  de sume importante cu care ar putea ajuta în mod direct gospodăriile vulnerabile. 

Soluția este lăsarea treptată a prețului liber și, cu banii încasați suplimentar de bugetul de stat (fie în sistemul de acum, fie printr-o taxare țintită a profiturilor suplimentare) să se ajute mai mulți consumatori vulnerabili, cu sume mai mari, pentru a face față creșterii ponderii componentei liberalizate a prețului.

– Programul de guvernare propune și valorificarea energiei produse local, inclusiv prin instalații fotovoltaice pentru gospodăriile vulnerabile. Poate acest model să reducă semnificativ facturile și ce obstacole există în implementarea lui la scară largă? 
– Programul propune un excelent program pilot dedicat comunităților de energie. Modelul poate reduce într-adevăr facturile cu până la 500 euro pe an per gospodărie pentru prosumatorii individuali și cu până la 900 euro pe an per gospodărie pentru membrii comunităților energetice, conform Pachetului Energie pentru Cetățeni adoptat în acest an de Comisia Europeană.

Obstacolele sunt lipsa unui cadru legislativ secundar pentru comunitățile de energie (ANRE are restanțe mari), lipsa unui cadru de reglementare favorabil, de exemplu tarife reduse de distribuție, așa cum prevede directiva RED3 și, la nivel local, lipsa unei culturi a încrederii la nivel de comunitate și a parteneriatului între stat și cetățeni. 

La nivel individual, așa cum a arătat și REPower, sunt foarte multe probleme în România cu lipsa cadastrului, a actelor de proprietate conforme, etc. astfel încât multe locuințe în care trăiesc persoane vulnerabile nu îndeplinesc cerințele administrative pentru a face parte din aceste programe europene de sprijin.

– După ce indicatori vom putea spune că planul a funcționat? Ar trebui evaluate reducerea facturii medii pentru beneficiari, scăderea restanțelor, numărul gospodăriilor care nu își pot încălzi locuința sau costul total al schemei pentru stat?
– Toți acești indicatori trebuie examinați, dar cel mai important este cu siguranță cel al numărului de gospodării aflate în sărăcie energetică, pentru care avem o definiție și în legislația națională, legată de imposibilitatea asigurării acelor nevoie energetice minimale. Acest indicator a tot crescut în ultima vreme, or toate aceste intervenții ar trebui să ducă la scăderea lui.