Skip to content

Lider PNL, după ce Grindeanu a cerut reforma administrativă: Așteptăm să vedem cum le explică primarilor săi că vrea să îi desființeze

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat că reforma administrativ-teritorială trebuie discutată cu societatea și că liberalii au cerut deja înființarea unei comisii parlamentare cu privire la acest subiect.

Daniel Fenechiu a comentat declarația făcută luni de liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a anunțat că îi va propune premierului Luca Niculescu să angajeze răspunderea Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea guvernamentală.

„E foarte bine că domnul Grindeanu se preocupă de reforma administrației. Așteptăm cu interes, ne dorim să vedem cum le explică domnia sa primarilor domniei sale că vrea să-i desființeze”, a declarat liberalul la Senat, citat de Agerpres.

El a precizat că PNL a cerut deja înființarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrației.

„S-a decis ca fiecare grup parlamentar să desemneze câte un om, să redacteze proiectul de hotărâre și în proximul Birou permanent al Camerei și Senatului să desemnăm o comisie formată din 23 sau 27 de parlamentari, care să propună un proiect”, a adăugat liderul grupului PNL din Senat.

„Trebuie să vii cu o propunere care să treacă, altminteri sunt cuvinte frumoase”

Daniel Fenechiu a spus că PNL așteaptă să vadă cum își dorește PSD să arate reforma administrației.

„Astea sunt niște lucruri cu care fără îndoială orice om sănătos la cap rezonează pozitiv, dar o asemenea măsură trebuie discutată, pe de o parte, cu administrația, pe de altă parte, cu societatea și trebuie să vii cu o propunere care să treacă, altminteri sunt cuvinte frumoase. Cine nu vrea să fie soare și să fie frumos și să crească venitul românilor”, a continuat el.

Liderul senatorilor PNL a precizat că procedura de angajare a răspunderii „de principiu nu este o chestiune care să fie respinsă, pentru că o discuție foarte lungă în legătură cu reforma administrației ar putea să dureze ani de zile”.

„Dar ca să poți să vii cu o propunere, trebuie să ai deja un draft care să fie acceptat politic, să fie acceptat social și românii să vadă beneficiile acestei măsuri”, a spus liberalul.

Fenechiu a mai menționat că există „foarte multe comune” care la elaborarea bugetului nu pot asigura cheltuielile de funcționare ale primăriei, astfel că o comasare pentru ca unitățile administrativ-teritoriale să fie mai mari, cu mai puțini funcționari, dar cu digitalizare și puncte de colectare în fiecare sat, este un lucru bun și va „conduce la scăderea cheltuielilor publice”.

„Nu știu ce-l motivează pe domnul Grindeanu. Poate vrea să arate Europei că este reformist, chiar nu-mi dau seama sau poate vrea să le arate românilor că el e premierul de fapt al României”, a mai afirmat Daniel Fenechiu.