Skip to content

Reforma „de culoare” pentru șoferi impusă de Giorgia Meloni, care a atras un val de ironii: „Să mănânce plăcuțe personalizate”

Guvernul italian le va permite șoferilor să-și personalizeze plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor, într-o măsură menită să sporească veniturile la buget, care urmează exemplul Statelor Unite, al Marii Britanii și al altor țări, scrie joi Reuters.

Premierul Giorgia Meloni a anunțat miercuri această măsură, odată cu prezentarea legii bugetului Italiei pentru 2027 – ultima înaintea alegerilor parlamentare programate pentru anul viitor –, descriind inițiativa privind plăcuțele de înmatriculare drept o „notă de culoare”.

„Fiecare își va putea satisface dorințele mai mult sau mai puțin, după cum consideră de cuviință, evident contra cost. Ceva îmi spune că creativitatea italienilor ar putea străluci în acest context”, a declarat Meloni.

Conform unui decret, plăcuțele personalizate vor costa aproximativ 600 de euro (669 de dolari) pentru autoturisme și 360 de euro pentru motociclete.

Un oficial al Ministerului Finanțelor a refuzat să estimeze veniturile pe care guvernul se așteaptă să le genereze această măsură.

În prezent, plăcuțele de înmatriculare italiene sunt alcătuite dintr-o combinație de două litere, trei cifre și două litere. Nu este clar în ce măsură șoferilor li se va permite să se abată de la formula standard.

În schimb, reforma a declanșat un val de meme și glume pe rețelele sociale, pe fondul îngrijorărilor că plăcuțele de înmatriculare personalizate ar putea deschide porțile pentru insulte și obscenități.

O astfel de memă o înfățișa pe Meloni îmbrăcată ca Maria Antoaneta, ținând un platou cu plăcuțe de înmatriculare și spunând: „Lăsați-i să mănânce plăcuțe personalizate” – o parodie la adresa celebrei fraze atribuite reginei franceze din secolul al XVIII-lea:„Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!”.

Unii au salutat această măsură, printre care și șoferii de taxi, care au afirmat că plăcuțele de înmatriculare personalizate ar putea facilita identificarea operatorilor legitimi și combaterea serviciilor ilegale.

Partidele de opoziție de centru-stânga s-au arătat mai puțin entuziasmate, afirmând că inițiativa privind plăcuțele de înmatriculare reprezintă o distragere a atenției de la problemele mai urgente pe care bugetul nu le-a abordat.

„Meloni ar trebui să știe că italienii și-au ales deja plăcuța personalizată, pe care scrie: «Meloni, pleacă»”, a declarat Francesco Silvestri, un parlamentar din Mișcarea Cinci Stele.