Skip to content

CSM, chemat în instanță de un fost ministru al Justiției. „M-a sancționat fără judecată pentru exercitarea unor drepturi fundamentale”

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a anunţat că va acţiona în instanţă Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cerând anularea hotărârii prin care a fost inclusă pe o „lista neagră” publicată de CSM pe 10 iunie, pe care erau trecute numele unor politicieni, jurnaliști și ONG-uri care ar fi declanșat „o campanie de decredibilizare a justiției”.

Birchall susţine că decizia instituţiei îi încalcă dreptul la liberă exprimare şi dreptul la protest şi afirmă că hotărârea i-a afectat reputaţia şi imaginea.

Anunţul a fost făcut într-o postare pe Facebook, în care fostul ministru a precizat că a depus, pe 16 iunie 2026, o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1348/2026 a Secţiei pentru Judecători a CSM. Potrivit acesteia, plângerea a fost respinsă cu un vot de 1 la 7, iar Birchall a decis să conteste hotărârea în instanţă.

Plângerea depusă inițial la CSM a fost respinsă

„Am decis astăzi să fac următorul pas firesc şi necesar: acţionez în judecată Secţia pentru Judecători a CSM pentru anularea hotărârii prin care am fost inclusă pe aşa-zisa «listă neagră»”, a scris Ana Birchall.

Fostul ministru susţine că cele cinci postări pentru care a fost inclusă pe listă au vizat critica la adresa unei numiri în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), participarea la un protest împotriva acestei numiri, propuneri pentru reforma sistemului judiciar şi solicitări de responsabilitate politică.

În opinia sa, sancţionarea unor astfel de exprimări reprezintă un derapaj instituţional şi o încălcare a drepturilor fundamentale.

„Consider că această hotărâre mi-a vătămat grav drepturile nepatrimoniale, inclusiv dreptul la reputaţie şi la imagine, şi m-a sancţionat fără judecată pentru exercitarea unor drepturi fundamentale, între care dreptul la liberă exprimare”, a afirmat fosta ministră.

Ana Birchall susţine că Secţia pentru Judecători a CSM a avut posibilitatea să revină asupra deciziei, însă a respins plângerea prealabilă. Ea afirmă că nu a fost invitată să îşi susţină punctul de vedere şi că a aflat despre şedinţă de pe site-ul instituţiei.

Scandalul „listei negre” a CSM

Mai mulți politicieni, ONG-uri, dar și publicații au fost acuzate de Consiliul Superior al Magistraturii că în ultimul an au derulat o campanie de decredibilizare a justiției. CSM indica „vinovații” într-un document de peste 70 de pagini, publicat pe 10 iunie, spunând că acesta are sprijinul a 3.580 de judecători.

În documentul care se întinde pe 76 de pagini, CSM detaliază întreaga perioadă de criză și face o listă a „vinovaților”.

CSM spune că acesată decizie s-a bazat pe consultarea tuturor celor 239 de instanțe din România, care s-au întrunit în adunări generale, iar 3.580 de judecători – 98% din cei prezenți, care reprezintă 84% din total – au denunțat „degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”.

„Începând din luna iulie 2025, puterea judecătorească este supusă unui atac fără precedent din partea puterii politice reprezentate de o parte din partidele aflate în coaliția de guvernare, prin declanşarea unei operațiuni de decredibilizare, de distrugere a reputației întregului sistem de justiţie în ansamblul său, de natură să îi afecteze funcționarea, începută prin denigrare şi insulte individuale la adresa judecătorilor, în special a celor cu înalte funcţii de conducere (preşedinta înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinți ai Consiliului Superior al Magistraturii, membrii ai Consiliului, preşedinți ai unor instanţe sau chiar judecători fără functii de conducere), accentuate prin propagarea de neadevăruri legate de sistemul de pensionare al magistraţilor, urmat apoi de amplificarea unei campanii prin acuze de corupție şi abuzuri sistemicе”, se arată în hotărârea publicată de CSM.

Birchall, acuzată că a fost parte a unei campanii de „minciuni repetate”

Judecătorii din CSM indicau drept autori ai campaniei de denigrare a justiției „politicieni ai coaliţiei de guvernare, în special de la USR şi PNL”. Era invocat și premierul Bolojan, fără însă a-i fi dat numele:

„Campania s-a bazat pe minciuni repetate constant de o parte a coaliţiei aflate astăzi la guvernare, în special de partea politică aflată sub autoritatea şi influența prim-ministrului, vectorii de presă ai acestora, precum şi de ONG-uri care se afiliază, în mod tradiţional, mesajelor acestora”.

Erau enumerați pe „lista neagră” Dominic Fritz, preşedinte USR, Ana Birchall, fost ministru al justiţiei, fost consilier al preşedintelui, fost consilier al premierului, Cristian Ghinea (USR), Laurenţiu Ştefănescu (USR) și alți membri USR, precum și fostul jurnalist de investigații Ionel Stoica. În hotărârea CSM sunt indicate mai multe postări ale acestora de pe rețelele sociale.

Fostul vicepremier Oana Gheorghiu, Ruben Lațcău (viceprimar USR Timişoara), Diana Mardarovici, consilieră PNL, Cătălin Teniță (USR) completează lista.