Skip to content

Ruta din cel de-al Doilea Război Mondial la care a apelat Rusia ca să poată să-și exporte cerealele, după ce Marea Neagră a ajuns blocată

Rusia, cel mai mare exportator de grâu din lume, a apelat pentru prima dată la o rută maritimă arctică folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-și exporta cerealele, pe fondul blocării comerțului din Marea Neagră din cauza războiului din Ucraina și al avertismentelor oficialilor cu privire la riscurile existente în Marea Baltică, controlată de NATO.

Rusia și Ucraina își atacă reciproc porturile și navele de la începutul noului sezon de comercializare a cerealelor, în iulie, ceea ce a dus la blocarea comerțului agricol din Marea Neagră, aflat odinioară în plină expansiune, scrie Reuters.

Moscova, dornică să-și păstreze principalii clienți de cereale din Orientul Mijlociu și Asia, a încercat să-și redirecționeze exporturile către porturile din Marea Baltică, subvenționând transportul feroviar din regiunile fertile din sud, dar a luat în calcul și oportunitățile din Arctica.

Portul comercial din Murmansk și Demetra Holding, una dintre cele mai mari firme comerciale din țară, au anunțat miercuri că prima încărcătură de 3.400 de tone metrice de cereale provenite din „regiuni agricole cheie” este în curs de încărcare pe o navă.

Portul Murmansk, situat la aproape 2.000 km (1.240 mile) nord de Moscova, lângă granița cu Norvegia, poate fi accesat prin ape neutre.

Convoaiele Aliaților au folosit portul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a livra mărfuri către Uniunea Sovietică (URSS).

„Într-un moment în care rutele tradiționale de export se confruntă cu restricții, Portul Comercial Murmansk deschide rapid o rută alternativă către piețele externe pentru fermierii ruși”, a afirmat administrația portului.

Probleme și în Marea Baltică

Conform datelor din domeniul transportului maritim și unei surse din piață, aproximativ 28.000 de tone metrice de grâu urmează să fie încărcate în Murmansk pe o navă cu destinația portul Casablanca din Maroc.

Rusia și-a redirecționat comerțul în mare parte către porturile de la Marea Baltică, care au gestionat 1,2 milioane de tone în septembrie, cantitate care a reprezentat peste 60% din totalul exporturilor de cereale pe cale maritimă. Companiile au reconvertit terminalele de îngrășăminte și cărbune pentru a manipula cerealele.

Unii oficiali de la Kremlin au avertizat asupra riscurilor generate de potențiale acțiuni ostile din partea țărilor europene membre NATO din zonă.

Toate țările cu acces la Marea Baltică, cu excepția Rusiei, sunt membre NATO.

Relațiile Moscovei cu Europa s-au deteriorat în ultimele luni, pe fondul acuzațiilor aduse de Kremlin țărilor europene privind implicarea militară directă în conflictul din Ucraina.

Guvernele europene au respins acuzațiile Rusiei privind implicarea lor directă, afirmând că sprijinul lor militar și financiar acordat Ucrainei are ca scop ajutarea Kievului să se apere.

Turcia, importator de cereale din Rusia, a condus eforturile pentru instituirea unui armistițiu și pentru reluarea transporturilor în Marea Neagră, dar Moscova a transmis că nu mai este interesată de încheierea nou acord privind cerealele în Marea Neagră.

Turcia și Organizația Națiunilor Unite au contribuit la medierea „Inițiativei privind cerealele din Marea Neagră”, care a fost convenită în iulie 2022 pentru a permite exportul în condiții de siguranță al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.

Rusia s-a retras din acord în 2023, plângându-se că propriile sale exporturi de alimente și îngrășăminte se confruntă cu obstacole.