Prima ordonanță-trenuleț pregătită de Guvernul Niculescu: Împrumuturi pentru primării și noi reguli fiscal-bugetare
Ministerul Finanțelor a pus vineri în transparență decizională un nou proiect de Ordonanță de Urgență care include măsuri fiscal-bugetare, modificări și derogări, dar și prevederi legate de finanțarea termoficării în sezonul rece 2026-2027. Prin nota de fundamentare, Ministerul Finanțelor susține că proiectul nu are impact negativ asupra bugetului.
Potrivit notei de fundamentare, împrumuturile pentru termoficare sunt rambursabile și provin din venituri din privatizare, măsurile privind bugetele locale presupun utilizarea sau retragerea unor fonduri deja existente, iar modificările referitoare la programele PNRR și Anghel Saligny se încadrează în alocările bugetare aprobate.
Se prelungește până în octombrie 2027 suspendarea unor obligații pentru casele de marcat
Proiectul prelungește cu un an, până la 31 octombrie 2027, suspendarea unor obligații privind informațiile care trebuie să apară pe bonurile fiscale și sancțiunile asociate nerespectării acestora.
Este vorba despre cerințe referitoare la identificarea beneficiarului, numărul de identificare al bonului fiscal și codul QR.
Ministerul Finanțelor justifică prelungirea prin faptul că actualizarea și testarea programelor informatice pentru aproximativ un milion de aparate de marcat necesită mai mult timp.
Peste 52.000 de profesori nu au primit încă prima de carieră didactică
Termenul pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică pentru anul școlar și universitar 2025-2026 va fi prelungit până la 31 decembrie 2026.
Potrivit notei de fundamentare, din totalul de 255.783 de beneficiari validați, 52.260 nu au avut alimentate cardurile în termenele stabilite inițial.
Măsura nu extinde numărul beneficiarilor și va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile, în limita bugetului deja alocat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Împrumuturi pentru căldură
Actul normativ va permite primăriilor să contracteze împrumuturi de la instituții de credit pentru achiziția combustibilului necesar sezonului rece 2026-2027. Primăriile vor putea solicita Ministerului Finanțelor împrumuturi în limita a 300 de milioane de lei, din veniturile din privatizare aflate în contul general al Trezoreriei Statului.
Până la 31 martie 2027, primăriile vor putea garanta împrumuturile contractate de operatorii de termoficare din subordine pentru achiziția combustibilului. Ministerul Finanțelor susține că împrumuturile acordate din veniturile din privatizare nu vor afecta deficitul bugetului general consolidat, deoarece sunt rambursabile și purtătoare de dobândă.
Primăriile vor putea folosi excedentul bugetar pentru servicii sociale și proiecte PNRR
O altă prevedere permite autorităților locale ca, în 2026, să utilizeze excedentul bugetar neangajat pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul social. Printre destinațiile permise se numără serviciile de protecție a copilului, centrele de zi și cele rezidențiale pentru adulți cu dizabilități, precum și căminele pentru persoane vârstnice.
Proiectul permite, de asemenea, utilizarea disponibilităților din secțiunea de funcționare pentru aceste cheltuieli și pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR.
Schimbări în finanțarea proiectelor PNRR și Anghel Saligny
Ordonanța modifică regulile privind închiderea operațională și financiară a PNRR. Sunt prevăzute prelungirea unor termene pentru verificarea, autorizarea și plata cererilor de transfer, precum și pentru raportarea sumelor către bugetul de stat.
În cazul unor proiecte aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, cheltuielile necesare finalizării vor putea fi incluse în bugetul ministerului dacă nu pot fi acoperite din fonduri externe nerambursabile, cu respectarea regulilor privind ajutorul de stat.
Sunt modificate și regulile de finanțare pentru Programul național de investiții Anghel Saligny. Ministerul Dezvoltării va putea diminua sumele rezervate beneficiarilor care și-au asumat o cofinanțare de 20%, în funcție de solicitările reale de transfer depuse în primele zece luni ale anului.
Finanțare pentru proiecte de sănătate și infrastructură de mediu
Proiectul mai prevede preluarea în Programul Sănătate 2021-2027 a unor investiții în infrastructura spitalicească eliminate din PNRR, dar considerate eligibile pentru finanțare prin acest program. Cheltuielile deja suportate de la bugetul de stat vor putea fi decontate ulterior, fără ca beneficiarii să fie obligați să restituie sumele primite. Banii rambursați vor reîntregi bugetul de stat, iar mecanismul trebuie să evite dubla finanțare.
Sunt prevăzute și modificări pentru proiectele de infrastructură de apă și canalizare, prin extinderea posibilității de executare în regie proprie a unor lucrări în cazul contractelor reziliate, în anumite condiții. Pentru proiectele din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă este prevăzut un plafon de 120 de milioane de lei.
De asemenea, proiectul clarifică finanțarea TVA aferente unor proiecte de infrastructură de management al deșeurilor, prin utilizarea Fondului pentru Mediu. Pentru aceste proiecte fusese alocată suma de 167,67 milioane de lei, însă legislația nu preciza dacă aceasta include TVA și nici cum trebuie finanțată taxa aferentă cheltuielilor beneficiarilor.
Companiile de stat vor putea rectifica bugetele până la 31 decembrie
Proiectul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenul în care operatorii economici care intră sub incidența Ordonanței 26/2013 își pot rectifica bugetele de venituri și cheltuieli pentru a pune în aplicare memorandumurile aprobate de Guvern.
Este vorba despre memorandumuri care permit creșterea cheltuielilor salariale, majorarea numărului de angajați sau ocuparea unor posturi vacante existente la sfârșitul anului 2025.
Ministerul Finanțelor susține că o parte dintre aceste memorandumuri au fost aprobate în ultimul trimestru al anului, iar companiile nu mai aveau timp să își rectifice bugetele până la termenul obișnuit de 31 octombrie.